1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

În ciuda subvenţiilor guvernamentale, Siemens preferă Ungaria

26 martie 2004

Managerii concernului Simens folosesc subvenţiile de la bugetul de stat în interes propriu.

Laborator Siemens în estul Europei
Laborator Siemens în estul EuropeiImagine: Transit-Archiv

Vicepreşedintele sindicatului IG Metall, Berthold Huber, critică în ediţia de astăzi a cotidianului ”Die Welt” anunţatele intenţii ale conducerii Siemens de a-şi muta centrele de producţie din Germania în Ungaria. ”Deţinem informaţii potrivit cărora multe din fabricile Siemens sunt subvenţionate încă din 1991 de către Landul Renania de Nord-Westfalia. Aceste ajutoare financiare sunt sigure până în 2006. Prin deschiderea filialei în Ungaria sumele alocate din bugetul de stat vor creşte: 25 până la 37 la sută din totalul investiţiei va fi reprezentat de fondurile europene”, a spus Huber. Ungaria sprijină deschiderea fabricii Siemens prin pariticiparea cu o cotă de 30 la sută din bugetul de stat precum şi prin scutirea de impozit până în anul 2011.