Cercetările istoricului Thomas Kochan au scos la iveală faptul că excesul de alcool nu era o raritate în fosta Germanie Democrată. Kochan este autorul studiului "Călăul albastru - Aşa s-a băut în RDG", realizat la cererea Fundaţiei pentru analiza efectelor dictaturii RDG-iste.

Cercetate au fost intenţiile politice din spatele producţiei de băuturi, atitudinea societăţii faţă de dependenţa de alcool şi prezenţa alcoolului în viaţa de zi cu zi a est-germanilor. S-a dovedit că până şi tovarăşii de partid, care ar fi trebuit să aibă un comportament exemplar, se îmbătau cu regularitate. De asemenea, majoritatea petrecerilor organizate pentru liderii Partidului Socialist Unit (SED) erau stropite din belşug cu alcool.

La organizaţia pentru tineret a partidului (FDJ) se interpreta des un cântecel ale cărui versuri vorbesc de la sine: "Vino tovarăşe, aşează-te şi bea o bere pentru că-ţi dezgheaţă limba / Discuţiile la o bere sunt productive şi sudează colectivul."

Băuturile alcoolice reprezentau un mijloc preţios de oferit drept mită - susţine Thomas Kochan. În 1977, un medic internist din Magdeburg estima că cinci procente din locuitorii RDG-ului sufereau de dependenţă; adică de patru ori mai mult raportat la populaţia din vestul ţării. Acelaşi medic susţine că, la vremea respectivă, între Plauen şi Rostock existau circa un milion de dependenţi de alcool - un adevărat record la nivel european.

Într-o ţară plină de magazine cu rafturi goale, pe care nu zăreai nici măcar batiste igienice, oferta de băuturi alcoolice era generoasă. Cea mai apreciată era vodca de 40%, numită în popor "călăul albastru" datorită etichetei de culoare azurie. La sfârşitul anilor ´80, fabricile autohtone produceau 15 sortimente de bere şi 30 de feluri de băuturi spirtoase. Preţurile variau între 15 mărci germane pentru o sticlă de lichior de cireşe din producţia autohtonă şi 80 de mărci pentru un coniac fin. Venitul mediu pe cap de locuitor era de circa 500 de mărci germane lunar.

Cetăţeanul turmentat

Fiecare est-german consuma, în medie, 23 de sticle de tărie anual. La consumul de băuturi spirtoase, RDG era lider mondial. Conform unui studiu realizat în 1988, la consumul celor 23 de sticle de tărie se adăugau 12 litri de vin pe cap de locuitor şi 146 de litri de bere anual.

Societatea est-germană era una "axată pe alcool" - conchide Thomas Kochan. Până şi femeile care doreau să slăbească apelau la dieta cu vodcă şi cârnaţi pe care le-o recomandau specialiştii în revistele anilor ´80.

În dezbaterile publice, abuzul şi dependenţa de alcool erau teme inexistente. Conducerea comunistă nu dădea publicităţii statistici întrucât liderilor SED le era penibil să recunoască faptul că şi printre tovarăşi se găsesc împătimiţi ai alcoolului. Oficial, dependenţi existau numai în gara din Berlinul de Vest (Bahnhof Zoo), în Hamburg, în SUA, "dar nu şi în RDG!".

Publicarea, în 1983, a filmului documentar "Dependent" a dus la înfiinţarea, la Rostock, a primului centru pentru tratarea consumatorilor care nu mai aveau simţul măsurii. În anii ce au urmat, efectele devastatoare ale abuzului de alcool au fost aduse tot mai des în atenţia opiniei publice.

Conform unui raport din 1989, în urma campaniilor de informare a populaţiei, consumul de băuturi se diminuase semnificativ. În toamna aceluiaşi an, după căderea Zidului Berlinului, în decursul a numai câteva săptămâni consumul de alcool atinsese în fosta RDG cele mai scăzute valori din ultimele decenii.

Autori: Christoph Richter, Claudia Ştefan
Redactor: Medana Weident