Conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, sistemul medical funcționează cu un deficit mare de medici de familie, anesteziologi și radiologi-imagiști. Acest fenomen s-ar putea agrava în următorii ani, din cauza îmbătrânirii cadrelor medicale și a migrației tinerilor specialiști în UE, unde salariile sunt mai mari, iar condițiile de muncă, mai bune.

Deși, în perioada pandemiei, Guvernul de la Chișinău a întreprins mai multe măsuri pentru a încuraja lucrătorii medicali să rămână în țară, exodul medicilor și asistenților medicali continuă. Foarte puțini din cei care pleacă la muncă în străinătate se angajează conform specialității. De cele mai multe ori, femeile sunt cooptate pentru munci domestice, în special la îngrijirea bătrânilor, iar după mai mulți ani printre străini, majoritatea se integrează în comunitate, își întemeiază familii și nu mai iau în calcul revenirea acasă. Unii însă sunt măcinați de dorul de locurile natale, așa că, într-un final, renunță la joburile care le oferă stabilitate financiară și revin la vatră.

Cursul pro-european, o speranță pentru moldovenii plecați din țară

După căderea regimurilor cleptocratice, care au jefuit Moldova în special în perioada 2014-1021 și instalarea unei guvernări pro-europene, se atestă o creștere modestă a numărului lucrătorilor medicali care revin și rămân în țară, investesc în redobândirea calificării profesionale și încearcă să se reintegreze în sistemul medical. 

Înainte de a pleca peste hotare, Angela Gotinjan a lucrat în calitate de asistentă medicală timp de 22 de ani. Spune că necesitățile celor patru copii pe care îi are erau mari, iar salariul de lucrător medical era prea mic. "A fost foarte greu când i-am lăsat, pentru că tocmai construiserăm casa și nu avea nici tencuială pe pereți, nici uși interioare… Aveam doar o sobă, la care ne încălzeam și ușa de la intrare care oprea vântul. Mi-am lăsat copiii și am plecat". 

Potrivit datelor Biroului de Statistică, aproape 16% din familiile cu copii minori au cel puțin un membru plecat peste hotare la lucru, sau în căutare de lucru. 

Renunțând la sistemul medical și la un post de muncă într-un spital din țara ei, Angela a ales să se angajeze în calitate de infirmieră la o familie din Israel. Primii doi ani au fost cei mai grei. S-a îmbolnăvit chiar din primele luni de aflare acolo, iar din cauza durerilor mari din picior, aproape că nu putea dormi noaptea. Deși i-a fost extrem de greu, femeia spune că niciodată nu s-a gândit să renunțe, pentru că fără banii pe care îi câștiga acolo, familia ei nu ar fi supraviețuit. În cei 14 ani cât a lucrat în Israel, cel mai mult i-a lipsit comunicarea. Îi era dor de pacienți și de oameni pe care să-i asculte și cărora să le vorbească.

A vărsat râuri de lacrimi în Israel

Când a atins majoratul, unul dintre băieții Angelei a decis să meargă și el la muncă peste hotare. Avea să-l vadă abia peste 11 ani. Această despărțire a afectat-o foarte mult: "Când vorbeam despre el nici nu-i puteam pronunța numele, pentru că începeam să plâng". Alți doi băieți au reușit să se înscrie la facultate, așa că cel mai mic trebuia să se descurce singur. Să învețe să facă focul în sobă, să gătească, să-și spele hainele, etc. Pentru el Angela își făcea cele mai multe griji.  

"Peste trei ani, când am venit acasă, căutam același copil pe care l-am lăsat - cel de 13 ani - micuț de statură… Dar în fața mea stătea un băiat mare, înalt, de 16 ani. Mă uitam la el și nu știam cum să reacționez. Nu am fost alături de ei atunci când au absolvit clasa 9-a, a 12-a, nu am fost nici când au absolvit facultățile sau la balurile lor de absolvire. Nu am fost nici când a murit mama… Cât am lucrat în Israel, am vărsat râuri de lacrimi".  

Anul trecut, Angela a revenit în Moldova. A renunțat la bani pentru a fi acasă, alături de copii. Chiar dacă, la un moment dat, unii decid să revină, majoritatea se declară dezamăgiți de ceea ce le oferă țara și pleacă din nou. Lipsa unui venit stabil a speriat-o și pe Angela, așa că, peste câteva luni, a plecat în Italia.

Dorul de halatul alb

"În Italia mi-a fost și mai greu, fiind angajată într-o casă amplasată pe un vârf de deal, la câțiva kilometri de alte case. Mi-am zis că dacă mă închid din nou într-o casă, o să intru într-o depresie din care n-o să mai pot ieși. Lipsa comunicării și izolarea de societate, dar și dorul de copii m-au convins să las totul și să revin acasă. De data asta, definitiv". 

Ideea de a se reintegra în vechiul colectiv de muncă și de a se angaja în sistemul medical a fost una spontană. A ieșit din casă și a mers la vechiul loc de muncă. Sectorul pe care l-a deservit timp de 20 de ani înainte de a pleca în Israel a stat mulți ani fără asistentă medicală, așa că a fost acceptată imediat. 

Ziua în care am vizitat-o era a treia zi de muncă. Era un pic agitată, dar încurajările colegelor o înaripau. Majoritatea sunt tinere, Angela fiind cea mai în vârstă dintre ele. "Mai am cinci ani până la pensionare și nu știu ce voi face după aceasta. În perioada cât am lipsit, munca pe care o face o asistentă medicală nu s-a schimbat foarte mult, așa că pentru mine nu este nimic nou, atâta doar că toate informațiile trebuie introduse deja și în calculator. Îmi făceam griji că n-o să mă descurc, dar cei din administrația instituției și colegii de muncă m-au încurajat". 

Femeia spune că încă nu poate să-și dea seama cum s-a schimbat sistemul medical în perioadă cât a lipsit, dar încearcă să se adapteze. La fel ca și o altă colegă care s-a reangajat în cadrul instituției, după ce a lucrat mai mulți ani în Israel, SUA și Anglia. 

"Azi dimineață, când m-am trezit, abia așteptam să ies din casă și să vin la lucru. În biroul meu. Îmi era dor de halatul alb. Dor! Când eram în Israel, de Ziua internațională a lucrătorului medical, plângeam. Cred că m-am născut cu dragostea pentru medicină în sânge, de asta și tânjeam atât de mult după meseria mea. Nu știu încă ce salariu voi avea, dar eu sunt mulțumită, pentru că sunt în casa mea, pe patul meu, lângă copiii mei. Sunt acasă. Aveam 43 de ani când am plecat, iar acum mai am cinci ani până la pensie. Regret că nu le-am fost alături copiilor mei în cele mai grele momente și au trebuit să ia decizii complicate fără mine - să-și creeze o cale a lor. Nici un copil n-ar trebui să crească fără mama lui alături". 

Autoritățile de la Chișinău au anunțat anul trecut că Biroul relații cu diaspora lucrează la un program național pentru a stimula revenirea acasă a moldovenilor și a facilita reintegrarea acestora în circuitul economic local. Intenția autorităților este ca, până în 2025, Republica Moldova să dispună de un sistem coerent de încurajare a întoarcerii emigranților. Sunt vizați în special cetățenii care au muncit în străinătate și care au inițiat sau intenționează să inițieze afaceri în Moldova, dar și potențialii emigranți. Fără un astfel de program, depopularea Moldovei va atinge cote alarmante în următorii ani. Conform datelor de care dispun autoritățile, 70% din cetățenii reveniți acasă intenționează să plece din nou în următoarele șase luni, iar o treime intenționează să plece cu tot cu familii. Pentru totdeauna.