1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce se va întâmpla mai departe la Idlib?

Roman Goncharenko vd
5 martie 2020

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a vizitat la Moscova pe omologul rus Vladimir Putin în contextul escaladării conflictului din provincia siriană Idlib. Liderul de la Ankara ar fi "capitulat", scriu analiștii.

Piața Roșie din Moscova, cu Kremlinul
Piața Roșie din Moscova, cu KremlinulImagine: Getty Images/AFP/V. Maximov

Actualizare:

Summit-ul Erdogan-Putin dedicat situației din Siria s-a încheiat. Cei doi președinți au convenit asupra unui document final, potrivit căruia președintele sirian Bashar al Assad nu trebuie să cedeze nimic, iar Turcia își încheie eforturile pentru recucerirea "zonei de escaladare Idlib", potrivit agențiilor de presă.

Totodată, nu există niciun semn de ameliorare a crizei migrației după această reuniune. Putin şi Erdogan s-au întâlnit pe fondul îngrijorărilor legate de izbucnirea unui război prin interpuşi în Siria, unde Rusia şi Turcia sprijină tabere opuse.

Cele trei puncte ale documentului final 

1) Toate operațiunile militare încetează la miezul nopții.
2) De-a lungul strategicei autostrăzi M4 va fi stabilită o zonă tampon de șase kilometri pe ambele sensuri, monitorizată de Turcia (în nord) și de Rusia (în sud).
3) Începând din 15 martie, unitățile armate ruse și turce vor patrula de-a lungul autostrăzii pentru a separa forțele rebelilor de cele ale lui Assad. 

"În această seară, începând de la miezul nopţii (21.00 GMT), va intra în vigoare încetarea focului", a declarat Erdogan, avertizând că Ankara "îşi rezervă dreptul de a replica cu toate forţele sale şi pretutindeni la un atac al regimului de la Damasc".

Putin și-a exprimat speranța că acordul va servi drept o ”bază bună pentru încheierea luptelor din zona Idlib”, punând capăt suferinței populației civile și unei crize umanitare în creștere. 

Erdogan a informat că el și omologul rus au fost de acord să îi ajute pe refugiați să se întoarcă la casele lor, convenind să respecte o zonă de securitate pentru civili în Idlib, ultimul bastion al rebelilor în Siria, aflat lângă frontiera cu Turcia. Peste 900.000 de persoane au fost strămutate după ce forțele președintelui sirian Bashar al Assad au lansat o ofensivă în decembrie.

În marja întâlnirii care a durat mai bine de șase ore, ambii lideri subliniaseră necesitatea ajungerii la un acord.

Una dintre prioritățile celor doi președinți în cadrul întâlnirii din capitala Rusiei a fost să prevină deteriorarea relațiilor bilaterale ruso-turce și a comerțului înfloritor dintre cele două țări. 

Până la ultima criză, Putin și Erdogan reușiseră să își coordoneze interesele în Siria, chiar dacă Moscova îl susține pe Assad, în timp ce Ankara este de partea adversarilor guvernului în timpul războiului care durează de nouă ani.

Atât Rusia cât și Turcia erau dornice să evite o confruntare, dar interesele puternic conflictuale din provincia Idlib au făcut dificil de negociat un compromis acceptabil reciproc.

Discuțiile de la Moscova marchează a zecea întâlnire într-un singur an
între Putin și Erdogan, care se consideră ”prieteni dragi”, remarcându-se printr-o artă deosebită a negocierii.

În octombrie, cei doi lideri au ajuns la un acord pentru a-și desfășura forțele peste granița de nord-est a Siriei pentru a umple golul lăsat de președintele american Donald Trump, care a ordonat retragerea forțelor americane din zonă. Anterior, cei doi negociaseră o serie de acorduri care prevedeau mutarea de luptători din diverse zone ale Siriei la Idlib.

----------------------------------------------------------------

Perspectiva inițială asupra întâlnirii Putin-Erdogan:

Ce vor Rusia și Turcia la Idlib?

De fapt, la începutul lui martie trebuia să aibă loc la Istanbul un summit în patru pe tema situației din Idlib - cu cancelara Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron. Rusia a reacționat însă cu reținere și pe moment o astfel de întâlnire pare puțin probabilă. Putin și Erdogan vor încerca iar să rezolve singuri problema.

În timp ce președintele turc a adoptat mai întâi o retorică războinică și a întărit prezența militară turcă în nordul Siriei, Moscova a preferat să tacă. Putin nu a făcut niciun fel de declarație publică. Ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, a deplâns escaladarea tensiunilor și a pledat pentru respectarea înțelegerii din 2018, de la Soci.

Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin în 2018 la SociImagine: Reuters/A. Zemlianichenko

Atunci, Putin și Erdogan s-au înțeles să creeze o zonă de deescaladare și securitate la Idlib. Dar înțelegerea a fost doar parțial aplicată. Turcia critică acum ofensiva siriană din Idlib, în timpul căreia au fost luate cu asalt inclusiv posturi de observație turcești. Ankara cere retragerea trupelor siriene la linia de demarcație anterioară și vrea ca Rusia să nu se amestece. Rusia acuză la rândul ei Turcia că ar sprijini la Idlib inclusiv grupări teroriste.La întâlnirea dintre Putin și Erdogan se va discuta despre cauzele și urmările crizei din Idlib și despre măsuri de rezolvare a acesteia, anunțase purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără a detalia.

Expert rus: Compromisul este posibil

"Ambele părți sunt interesate să se pună capăt violențelor, mai ales Ankara", a spus pentru DW Timur Ahmetov, expert al Think-Tank-ului Consiliul Rus pentru Relații Externe, apropiat de guvernul rus. De aceea, el crede că Putin și Erdogan ar putea negocia la Moscova un nou armistițiu.

Reuniunea de joi este un prim pas pe calea unor eforturi diplomatice mai ample, presupune Ahmetov, care nu exclude ajungerea la un compromis: armata siriană nu ar urma să se retragă la linia de demarcație stabilită la Soci în 2018, dar Damascul ar putea retrage din zonă armamentul greu. "La următoarele convorbiri diplomatice se va discuta despre stabilirea granițelor zonei de securitate turcești, unde se instalează tabere de refugiați și unde Turcia ar putea avea și alte competențe, printre care dreptul aviației sale militare de a survola o parte anume din zona de securitate", mai crede expertul rus.

Idlib: Locuințe și infrastructură distruseImagine: AFP/O. H. Kadour

La fel ca majoritatea colegilor săi analiști, Ahmetov nu crede că riscul unei confruntări directe în Siria, între puterea nucleară Rusia și statul membru NATO, Turcia, ar fi prea mare: "Nimeni nu va permite o astfel de degenerare a situației." Incidente izolate sau "tensiuni de mai mică intensitate", ca în 2015, ar fi posibile totuși. Atunci, avioanele de luptă turcești au doborât un bombardier rus la granița turco-siriană. Rusia a pedepsit atunci Turcia cu sancțiuni economice care au lovit greu turismul și agricultura Turciei. După câteva luni însă, tensiunile au fost depășite. "Acum, ambele părți sunt pregătite moral atât pentru sancțiuni, cât și pentru dialog", spune Ahmetov. Acum ar exista însă canale de dialog mai bune.

Ce se află în joc pentru Rusia

După succesele armatei siriene, sprijinită mai ales de aviația militară rusă, Rusia se vede la negocierile cu Turcia într-o poziție de superioritate. Și în cazul unei spirale a sancțiunilor, Moscova ar putea crede că se află în avantaj. Dar observatori ca Marianna Belenkaja avertizează cu privire la "una din cele mai mari provocări ale politicii externe ruseşti": "Actuala criză a arătat din nou că Moscova și Ankara se înțeleg de fapt foarte prost", a scris experta pentru Orientul Apropiat, în ultima ei analiză pentru Centrul Carnegie de la Moscova. Belenkaja crede că "schema construită cu greu" de Moscova pentru politica rusă din Siria se clatină. Președintele Putin a câștigat "o rundă", obligându-l pe "dragul său prieten" Erdogan să negocieze la Moscova și nu pe pământ turcesc, consideră experta. Dar acesta ar fi doar începutul.

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră