Întreaga lume e indignată de decizia lui Trump
2 iunie 2017Decizia președintelui american, Donald Trump, de a se retrage din acordul climatic de la Paris, atrage critici dure, nemaiîntâlnite, din partea comunității internaționale. Secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat că acțiunea lui Trump este ”o mare dezamăgire”. Guterres a transmis printr-un purtător de cuvânt: ”acordul de la Paris a fost semnat de toate statele din lume în anul 2015, acestea admițând daunele uriașe pe care le-au provocat schimbările climatice deja”. Dar s-a arătat încrezător că administrațiile locale, statele federale și întreprinzătorii americani vor continua să lupte pentru o economie care produce cât mai puțin dioxid de carbon, spre a asigura bunăstarea secolului 21, printr-o piață și locuri de muncă adecvate.
Nu există interes pentru renegocieri
Ambasadoarea SUA la Națiunile Unite, Nikki Haley, a reacționat imediat, argumentând că pașii lui Trump sunt în interesul americanilor. ”Acordul defectuos” a dăunat prea tare pieței muncii din SUA, motiv pentru care o renegociere ar fi soluția potrivită.
Dar Germania, Franța și Italia refuză hotărât o renegociere. Cancelara Angela Merkel, președintele Franței, Emmanuel Macron și premierul Italiei, Paolo Gentiloni, subliniază faptul că doresc să continue acordul istoric. Sunt convinși că o renegociere nu va putea fi realizată.
Purtătorul de cuvânt al cancelariei federale, Steffen Seibert, a transmis că Merkel a avut o convorbire telefonică cu președintele SUA, exprimându-și regretul față de decizia acestuia. Trump i-a asigurat pe Merkel și pe alți șefi de stat și de guvern că țara sa dorește să își mențină rolul de lider în protecția mediului.
America rămâne loială parteneriatului transatlantic și va deveni cea mai curată și ecologică țară din lume sub egida lui Trump, a anunțat Casa Albă. Președintele american i-a sunat și pe premiera Marii Britanii, Theresa May, și pe premierul Canadei, Justin Trudeau, pentru a vorbi personal cu aceștia despre decizia sa. Ambii au reacționat cu dezamăgire.
"Make our planet great again"
Macron a declarat joi, la un post de televiziune: ”Statele Unite au întors în această seară spatele lumii”. Dar a făcut apel la optimism. ”Vom avea succes. Pentru că suntem total implicați. Pentru că oriunde am trăi, oriunde am fi, avem aceeași responsabilitate: Make our planet great again. Thank you.”
Premierul Ungariei, Viktor Orban, este unul dintre singurii șefi de guvern din UE care s-a bucurat de alegerea lui Trump la președinția Americii. Dar, la anunțul lui Trump referitor la acordul climatic, Orban a fost indignat: ”Sunt șocat!” În Ungaria există un consens referitor la faptul că schimbările climatice sunt un fenomen global periculos, care poate fi stopat numai la nivel mondial, a declarat politicianul conservator de dreapta, la televiziunea publică. ”Trebuie să reflectăm” la urmările deciziei lui Trump.
Și premierul danez, Lars Løkke Rasmussen, a postat pe Twitter: ”Este o zi tristă pentru întreaga lume. Danemarca este gata să lupte în continuare împotriva schimbărilor climatice, pentru a proteja generațiile următoare”.
Comisarul European pentru climă, Miguel Arias Cañete, a vorbit și el despre ”O zi tristă pentru comunitatea globală”. Frank Bainimarama, președintele summitului climatic din acest an și premier în Fiji a declarat: ”Este o mare dezamăgire, mai ales pentru cetățenii națiunilor periclitate”.
Critici dure din toate părțile
Japonia și Australia regretă, de asemenea, retragerea SUA, rămânând în continuare fidele acordului climatic. În China, mișcarea americanilor este văzută ca un ”regres global”. Trump a decis, ”aproape spre regretul tuturor”, să retragă SUA ” dintr-un acord global, la care țara sa juca odată un rol central”, scrie agenția de presă chineză, Xinhua.
Publicația americană, ”Global Times”, constată că numai Siria și Nicaragua au refuzat semnarea acordului: ”Dacă SUA renunță, vor face parte din această minoritate chestionabilă. Se pare că administrația Trump nu este preocupată de faptul că pune reputația SUA în pericol”.
Protecția climei costă prea mult
Trump a argumentat retragerea din acordul de la Paris prin faptul că interesele americane trebuie puse pe primul loc. În context, republicanul a învinovățit alte țări. Acordul presupune transferul unor fonduri masive din Statele Unite către acestea, e de părere Trump. Își respectă, așadar, promisiunea făcută în timpul campaniei electorale, mergând după deviza ”America first”.
Așa cum a declarat în repetate rânduri, Trump dorește să creeze locuri de muncă în industria cărbunelui și să le păstreze pe cele existente. Atenția trebuie să se îndrepte către angajații americani. ”Am fost ales pentru a reprezenta Pittsburgh-ul, și nu Paris-ul”. Primarul democrat al Pittsburgh-ului, Bill Peduto, a reacționat prompt postând pe Twitter: ”Vă asigur că vom respecta regulile acordului de la Paris – pentru cetățenii noștri, pentru economie și pentru viitor”.
Dezbinare între partidele americane
În politica internă, dezbinarea dintre cele două partide americane este din nou evidentă. Republicanii au salutat aproape în unanimitate decizia lui Trump. Democrații au criticat-o dur. Și predecesorul lui Trump, Barack Obama, s-a exprimat foarte clar: ”Acest guvern se alătură unui grup mic de națiuni care reneagă viitorul”. Hillary Clinton a vorbit și ea despre o ”greșeală istorică” a rivalului rău. Istorică, este, într-adevăr, decizia de retragere din acordul climatic de la Paris. Pentru că SUA produc, alături de China, cele mai mari emisii de dioxid de carbon.
Lavinia Pitu / afp, dpa, rtr