Şoc şi groază în tabăra islamiştilor egipteni
10 iulie 2013Anterior, soldaţii armatei egiptene, cea care a preluat puterea, au ucis 50 de islamişti în apropierea locului în care se află fostul preşedinte al ţării, Mohammed Mursi. Este neclar cine pe cine a atacat mai întâi, însă evenimentele au răpit în mare parte entuziasmul demonstranţilor islamişti.
În context, sugestiv este şi gestul acestora de a căra pe umeri, în public, un sicriu gol, dublat de declaraţia unui reprezentant, în opinia căruia adevărata revoluţia abia a început.
Safwat Higasi, un cunoscut fundamentalist, a anunţat că protestatarii vor sărbători începerea lunii Ramadanului afară, în faţa locului în care este reţinut Mursi. În opinia lui Higasi, ministrul egiptean al apărării se comportă precum preşedintele sirian, Bashar al-Assad, diferenţa fiind că, în timp ce Assad ar bombarda moschei, Al-Sisi deschide focul asupra oamenilor aflaţi în rugăciune. Asta ar dovedi, spun islamiştii, că armata a tras asupra lor fără motiv.
Mohamed, unul dintre demonstranţii pro-Mursi, gândeşte la fel ca majoritatea "fraţilor musulmani", care spun că demonstranţii nu sunt nici violenţi, nici înarmaţi. În plus, ei susţin că armata ar fi omorât cinci copii.
Scenariul prezentat de unii dintre apropiaţii Frăţiei Musulmane este foarte contestat, în pofida fotografiilor prezentate de aceştia presei, care ar înfăţişa soldaţi ai armatei egiptene ucigând copii fără milă. Unii observatori susţin că, dimpotrivă, armata nu a omorât copii, iar fotografiile în cauză sunt făcute în Siria, nu în Egipt. Puţin credibilă este, pentru unii, şi declaraţia conform căreia protestatarii nu ar fi înarmaţi, de vreme ce, dacă filmuleţe de pe youtube sunt reale, situaţia stă exact invers. Contestată este şi chemarea "fraţilor musulmani" la o aşa-numită "revoltă paşnică".
Pe de altă parte, propaganda Frăţiei se sprijină pe evenimente deloc îndepărtate, petrecute după revoluţia din 2011, în timpul cărora armata egipteană a folosit violenţa împotriva civililor. Dispreţul islamiştilor este, prin urmare, uriaş.