Sfârşit de săptămână. Arena pentru coride din Medellin e plină. Rachiul din trestie de zahăr curge râuri. Danilo Jimenez şi trupa sa, Marco Fidel Suarez, întreţin atmosfera cu muzică tradiţională. Până în acest moment, nimic neobişnuit.

Apoi, Jimenez şi colegii săi dau să părăsească arena. Brusc, o explozie arsuzitoare creează panică. Cerul se acoperă cu nori groşi de fum întunecat, iar aşchiile brăzdează aerul. Oamenii strigă după ajutor. Peste tot zac trupuri ciopârţite sau carbonizate. Jimenez îşi duce mâna la cap. Sângerează abundent, iar plaga e uriaşă.

În urma atactului, Danilo Jimenez a suferit leziuni cerebrale grave. "Greu am revenit la viaţă. A fost ca şi cum m-am trezit dintr-un somn adânc", îşi aminteşte artistul.

În atentatul din februarie 1991 şi-au pierdut viaţa 25 de oameni. Printre aceştia erau şi trei muzicieni din trupa lui Jimenez. În opinia lui, vinovatul e unul singur: "Pablo Escobar. În faţa arenei erau mulţi poliţişti care voiau să-l elimine. Pablo a oferit recompensă pentru fiecare poliţist ucis. De celelalte victime nu i-a păsat."

Ofensiva contra autorităţilor

Pe atunci, Escobar declarase război statului: "Trebuie să provocăm haos, război civil. Atunci vom fi rugaţi să reinstaurăm liniştea", ar fi spus Escobar într-o discuţie telefonică interceptată de poliţie.

Scopul ofensivei sale: împiedicarea extrădării. Cea mai mare spaimă a şefului cartelului Medellin, care atunci controla 80% din traficul cu cocaină la nivel mondial, era extrădarea în SUA.

Escobar a ucis politicieni, judecători şi poliţişti, a aruncat în aer un avion de pasageri, a plasat bombe în sediile conducerii. Mii de oameni au murit. Teroarea a funcţionat. Statul columbian a refuzat extrădarea sa. Escobar era mulţumit.

În iunie 1991, într-o conferinţă de presă, a anunţat că se predă: "După şapte ani de urmărire, răni şi lupte am să mă duc la închisoare şi am să stau atât cât e nevoie pentru a contribui la pacificarea iubitei mele ţări."

Columbia a răsuflat uşurată. Escobar a primit o închisoare particulară. Numele acesteia: "La Catedral". Puşcăria înţesată cu obiecte de lux şi construită după planurile lui Escobar era păzită numai de oamenii acestuia.

"La Catedral" a devenit noul sediu central al cartelului Medellin. Acolo erau întâmpinaţi vizitatorii. Unii, adică adversarii, nu mai ieşeau vii pe uşă. Până când guvernul columbian n-a mai suportat.

Evadarea

Pablo Escobar era, însă, bine informat. În iulie 1992, înainte ca autorităţile să-l ia pe sus din închisoarea particulară, boss-ul drogurilor a fugit. A fost începutul unei urmăriri fără precedent.

Poliţia columbiană a primit ajutor din partea americanilor (Agenţia anti-drog DEA şi CIA). În acelaşi timp, un comando special a început să distrugă relaţiile, respectiv afacerile, traficanţilor de droguri.

Un telefon dat familiei l-a costat viaţa. Poliţia l-a descoperit pe Escobar într-o clădire din centrul oraşului Medellin. A încercat să fugă, dar a fost împuşcat. Era 2 decemrie 1993. Inamicii lui Escobar au sărbătorit.

Cu toate acestea, mulţi au regretat dispariţia sa. La înmormântare, mii de oameni au ţinut să-i aducă un ultim omagiu. Erau mai ales săracii, pentru care Escobar a donat mereu bani, erau oamenii care trăiau în casele construite de el, erau concetăţenii săi cărora le-a oferit locuri de muncă.

Muzică pentru Big Boss

Şi Danilo Jimenez a profitat mulţi ani de generozitatea lui Escobar. Muzicianul şi trupa sa erau nelipsiţi de la petrecerile particulare ale "şefului". "Dacă n-o făceam noi, ar fi făcut-o alţii", spune bărbatul acum în vârstă de 75 de ani."

"Erau bani mulţi. Toată lumea voia să trăiască bine, să profite de pe urma lui Pablo. Fiecare ştia cu ce se ocupă el.

Baronul drogurilor era unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Profiturile obţinute din traficul cu droguri era investite şi în afaceri legale. După moartea lui Escobar, oraşul s-a schimbat, a devenit mai sigur. În infrastructură au fost investite sume impresionante, Medellin a devenit interesant pentru firmele străine iar turismul a înflorit.

Cu toate acestea, cultura drogurilor e încă prezentă, susţine sociologul Alejandra Echeverri: "Istoria se repetă. Micii ucigaşi ai lui Pablo au ajuns acum şefii bandelor. Droguri, corupţie, opulenţă, mentalitatea banului câştigat uşor şi repede - toate acestea n-au dispărut." La 20 de ani de la moartea lui Escobar, Columbia este cel mai mare exportator de cocaină - o afacere de pe urma căreia profită mulţi.

Muzicianul Danilo Jimenez regretă, însă, că a intrat în anturajul lui Escobar: "Practic, el ne-a luat viaţa. Dar l-am iertat, nu-l urăsc. Ura te macină. Dumnezeu a avut grijă să-l judece."