Școlile nimănui (SpotMedia.ro)
10 septembrie 2020În fapt, în multe cazuri, situația este departe de a fi clară, iar autonomia este o glumă proastă. Teoretic e simplu: verde, galben, roșu, în funcție de numărul de cazuri. Practic e altceva. Să vă dau câteva exemple.
Sunt localități mici, care ar putea aduce toți copiii la școală cu distanțarea respectată. Dar sunt în scenariul roșu. După cum a avertizat însă prof. Rafila, nu contează doar numărul sec, ci și sursa cazurilor.
Dacă ai un singur focar, de exemplu un cămin de bătrâni, și doar de acolo îți vin cazurile grupate, este absurd să ții școala în scenariul roșu. Pentru a se justifica acest scenariu e necesar să fie transmitere comunitară, cazuri răspândite.
Sau cazul e contabilizat în localitatea de domiciliu, deși bolnavul nu mai stă demult acolo, însă nu și-a schimbat actele. A plecat la oraș, dar el a rămas înregistrat în comuna de origine.
În multe din aceste localități, justificat sau nu roșii, copiii nu au tablete și nici măcar internet. Ce faci cu ei? Mai ales că în mod realist ei ar putea merge la școală.
Apoi sunt directori care s-au priceput să se pregătească excepțional pentru învățământul hibrid, care e cel mai complicat, și directori care nu s-au priceput. Cunosc personal din ambele categorii.
Dar că vor fi și ”repetenți” era de așteptat cât timp până acum 6 luni sistemul era complet centralizat. Cine i-a verificat cum se pregătesc, cine le-a cerut periodic o dare de seamă? Așa cum ar fi trebuit să i se ceară și directorului ONAC pentru licitația privind tabletele.
Ce au făcut inspectoratele timp de 6 luni? Ce a făcut ministerul pentru a se asigura că fiecare ia foarte în serios pregătirile?
O auzeam pe dna ministru Anisie extrem de enervată la Digi24 spunând că s-a săturat să audă doar critici, nu și soluții. Ceea ce dna pare să nu fi înțeles încă este că soluțiile sunt datoria domniei sale și dreptul părinților. Așa cum cum datoria părinților este să îi plătească domniei sale salariul.
Puteţi citi articolul integral AICI.