O politiciană din Germania și-a inventat CV-ul
20 iulie 2016Nu numai că nu era avocată, așa cum a susținut timp de 11 ani, dar nu frecventase facultatea de drept și nu avea nici măcar diplomă de bacalaureat. Deputata social-democrată și-a inventat pur și simplu o mare parte din biografie. Acum, CV-ul a făcut-o într-adevăr cunoscută, dar nu tocmai în felul în care și-ar fi dorit: numele ei apare azi în presă mai mult decât în întreaga ei carieră politică.
Investigația a fost făcută de două publicații germane, Westdeutsche Allgemeine Zeitung (WAZ) și Neue Ruhr Zeitung (NRZ).
”Privind în urmă, doamna Hinz nu știe din ce motive a făcut declarații false cu privire la calificările sale”, a declarat avocatul acesteia. Hinz ar fi încercat să-și dea bacalaureatul mai târziu, în anii 1990, pentru a corecta măcar o parte din minciuni. A abandonat însă cu un an mai târziu aceste planuri, ”din lipsă de timp”. Reprezentantul său legal a subliniat însă că Hinz nu a desfășurat niciodată activități de consiliere juridică.
Conform administrației Bundestag-ului, politiciana SPD nu va răspunde legal pentru falsificarea CV-ului. Hinz este activă în parlamentul german din 2005. Fiecare deputat este răspunzător pentru declarațiile pe care le face, a adăugat un purtător de cuvânt al instituției.
În primă fază, după ieșirea la lumină a acestui fals, Hinz s-a scuzat în fața colegilor, prietenilor, ”tuturor celor care au avut încredere în ea și publicului larg”, fiind apoi nevoită să-și depună mandatul de deputat.
Nu este prima dată când politicieni germani sunt prinși cu declarații false referitor la educația lor. La începutul anului, s-a descoperit, tot în urma unei investigații jurnalistice, că ministra federală a Apărării, Ursula von der Leyen, și-ar fi falsificat o parte din lucrarea de doctorat. Facultatea de medicină din Hanovra a decis ulterior să nu-i retragă titlul, având în vedere că numai ”20 de procente” ar fi fost problematice.
În 2011, fostul ministru german al Apărării Karl Theodor zu Guttenberg a demisionat în mijlocul unui scandal de plagiat în teza sa de doctorat. Cu toate că a negat acuzațiile, Universitatea din Bayreuth i-a revocat titlul de doctor.