În 2020, UE va deveni mai mică iar politica europeană va deveni mai dură. Plecarea definitivă a britanicilor va avea urmări asupra raporturilor de forțe în comunitate.       

Se întrevede o despărțire lentă de modelul de bază germano-francez și o revenire la structurile istorice. Din noul context va face parte și construirea unui bloc est-central european, acolo unde odinioară era Imperiul Habsburgic: este vorba de cele patru țări din grupul Vișegrad (Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia), plus celelalte țări din regiune, tot mai legate între ele.   

Germania trebuie să se întrebe care este locul ei în Europa. Viitorul Uniunii depinde de decizia Berlinului. Politicienii germani se comportă adesea ca și cum nu ei ar fi cei care controlează centrul de putere al continentului. Dar celelalte state știu cum stau lucrurile. Este unul din motivele pentru care britanicii părăsesc Uniunea. Ei recunosc dominația germană și nu mai vor să rămână într-o astfel de structură.

2019 a fost un an cu dispute tot mai frecvente între Paris și Berlin: este începutul unei lupte pentru dominație într-o UE nouă, continentală. Francezii realizează că Germania ar putea domina politic pe viitor continentul și mai clar decât acum și decât oricând după al Doilea Război Mondial și încearcă să evite acest scenariu. Cu rețete folosite anterior de De Gaulle, Mitterrand și alți președinți francezi: și anume legarea Germaniei de structuri care nu permit adoptarea de direcții proprii unice iar în cadrul acestor structuri ocuparea a cât mai multe poziții-cheie. Solicitarea lui Macron de creare a unei armate europene este o astfel de măsură. Franța ar domina o astfel de armată europeană, ca singură putere nucleară pe continent și ca singură țară care are voința de a interveni militar în străinătate.

Între timp, Germania se vede în est pusă în fața unei realități noi, dar care nu constituie o premieră. Țările din centrul și estul Europei, precum odinioară Imperiul Habsburgic, se aliază. Evoluția decisivă din ultimii ani în Est nu a fost disputa verbală cu Berlinul pe teme ca migrația, statul de drept și integrarea europeană, ci dorința statelor central și est europene de a fi recunoscute de Germania ca partener strategic. În care calitate, Germania ar trebui să discute cu aceste țări principiile unei politici pragmatice și realiste de interese și influențe și să renunțe la predici moraliste. Aceste țări se oferă să extindă puterea Germaniei în Europa, dar doar dacă și Berlinul oferă ceva la schimb.

Germania se reorientează spre Est?

Este o dinamică petrecută mereu în culise încă din 2014/15. Și sunt tot mai multe semnale că Berlinul începe să ia în considerare această opțiune. Ministrul de Externe german Heiko Maas continuă cu predicile moraliste, dar în spatele acestei fațade operează o "nouă politică față de Est”, una pragmatică. Adică se apropie de grupul Vișegrad.

O cerere făcută de grupul liberalilor germani din FDP în Bundestag pe 7 noiembrie prevede o cooperare instituționalizată strategică cu țările V4 (cele patru state din grupul Vișegrad). Chiar dacă este o inițiativă oficial fără șanse, pentru că vine din opoziție, mai mulți politicieni conservatori au afirmat că o astfel de abordare ar fi de fapt o necesitate absolută (de exemplu Edmund Stoiber în interviu cu "Die Welt”) și că se va încerca preluarea în comisiile din Bundestag a conținutului solicitării FDP.

Germania se va apleca după Brexit înspre țările din centrul și estul Europei, pentru a servi drept contragreutate față de Franța și pentru a evita ca statele V4 să fie prea tare atrase se mișcările de dreapta din Italia și Franța.

Cel mai mare impediment în acest proces a fost însă creat tot de politica germană: este vorba de dezbaterea privind respectarea principiilor statului de drept și procedura pe baza articolului 7 împotriva Poloniei și Ungariei. Cum se pune capăt unei astfel de proceduri? Nimeni nu știe. Nimeni nu are tupeul să îi ierte pe "păcătoși”, de teamă să nu devină astfel obiectul altor atacuri. Cele două țări nu pot fi nici condamnate - ar fi nevoie de unanimitate în acest sens.

Soluția ar fi mecanismul privind statul de drept, propus de noua Comisie Europeană, care ar urma să fie valabil pentru toate țările membre. Ar fi o oportunitate de a include actuala procedură în noul mecanism.

Este însă un teren alunecos, pe care trebuie operat cu maximă atenție, pentru că există multe capcane: de exemplu abordarea față de independența Curții Constituționale a Franței, instituție puternic politizată. Sau față de politica de iarmaroc tradițional coruptă a Austriei. Sau față de practica dubioasă a repartizării fondurilor europene în Grecia. Și lista nu se termină aici.

2020 ar urma să marcheze nașterea unei Uniuni Europene continentale, a cărei politică va arăta din nou ca politica, nu ca predica de pe munte.

Boris Kálnoky, născut în 1961, relatează în calitate de corespondent la Budapesta pentru cotidianul "Die Welt" și pentru alte instituții de presă germane.