Violența în școli este cel mai dramatic răspuns la neputința sistemului de învățământ de a implementa programe prin care copiii să învețe cuvântul „împreună“.

Teama de părinții care îi pedepsesc pentru că au luat o notă proastă la școală, teama de necunoscut, de ce le rezervă viitorul în condițiile în care școala nu este un suport pentru descoperirea aptitudinilor și orientarea elevilor către o meserie sau alta, absența modelelor și mai ales climatul ostil din timpul programului de școală sunt doar câțiva dintre indicatorii singurătății în rândul copiilor.

O anchetă realizată în ianuarie anul trecut de organizația Salvați Copiii România arată că unul din doi elevi afirmă că a fost victima bullyingului în școală, iar unul din patru recunoaște că a fost agresor. La fel de îngrijorător este faptul că 82% dintre copii au spus că au asistat ca martori la violențele fizice sau verbale asupra colegilor.

Potrivit aceleiași surse, jumătate dintre copii sunt victime ale fenomenului de cyberbullying. Doar trei din zece copii afectați au avut încredere să discute cu familia sau cu un prieten despre ce li s-a întâmplat.

Cazurile de bullyng în școli atrag după sine izolarea și singurătatea

În 2020, prin ordin de ministru, au fost incluse în Legea împotriva violenței psihologice  ̶  bullying normele de aplicare, o mare parte dintre acestea fiind propuneri din partea Salvați Copiii România. Fișa de identificare a violenței psihologice – bullying în mediul școlar cuprinde răspunsuri ale victimelor din rândul elevilor. Enumerarea câtorva dintre exemplele de bullying este elocventă în ceea ce privește violențele  fizice și verbale pe care le suportă victimele: mă înjură; îmi spun că sunt prost; mă umilesc și râd de mine; râd de familia mea; îmi distrug lucrurile; dau cu pumnul sau mă pălmuiesc; aruncă în mine cu obiecte; îmi iau, ascund sau aruncă pe jos lucrurile; fură de la mine bani sau mâncare; postează comentarii negative și răutăcioase la pozele, postările sau statusurile mele pe rețele de socializare; îmi trimit poze cu un conținut sexual pe grupuri și rețele de socializare; mă amenință sau mă hărțuiesc la telefon și pe rețelele de socializare; fac poze cu mesajele mele și le trimit altora sau le postează cu scopul de a mă răni; spun lucruri răutăcioase despre etnia mea.

Plaja răutăților pe care un elev sau un grup de elevi le aplică unui coleg de-al lor este mult mai mare. Care sunt consecințele? Singurătatea, izolarea, depresia, ajungându-se uneori până la tentative de suicid. Asta în condițiile în care 77% dintre copii au răspuns că petrec cel puțin trei ore pe internet în fiecare zi. Aici își dezvoltă singurătatea și agresorii, deși pare un paradox, și tot aici doar în aparență victimele socializează.

Singurătatea nu e doar o problemă individuală, ci afectează și comunitatea

România este pe primul loc în UE la numărul de violuri, agresiuni sexuale și violuri asupra minorilor.

Aproape jumătate din nașterile în rândul fetelor sub 15 ani sunt din România. Unele dintre fete devin mame chiar și la vârsta de 12 ani.

În ultimii cinci ani, 200.000 de cazuri de violență domestică au fost raportate la poliție, însă numărul agresiunilor este mult mai mare din cauză că multe persoane, cu precădere femei, nu au făcut plângere de teamă că vor fi supuse din nou agresiunilor fizice.

Toate aceste aspecte arată rădăcinile adânci ale însingurării.

Potrivit unui raport despre singurătate comandat anul trecut de Uniunea Europeană, între 14-16% dintre români se simt singuri aproape tot timpul (media UE este de 13%) Singurătatea nu este doar o problemă individuală, ci afectează și coeziunea comunității. În acest sens, faptul că nu avem o cultură a comunității, că suntem străini de spiritul de a fi împreună, este consecința directă a procentului ridicat de români care se simt singuri.

Utilizarea zilnică, ore în șir, a rețelelor sociale este doar în aparență o rețetă a socializării, cauza fiind de cele mai multe ori singurătatea. Gâlceava pe facebook a devenit virală, în timp ce suntem tot mai zgârciți în a sta de vorbă față în față unii cu alții. Pe de altă parte, studiile recente arată că românii sunt printre cei mai fericiți dintre europeni. Este aici un paradox autohton, cum sunt și altele.

Tinerii trăiesc în cuplu ani de zile, dar evită să se căsătorească

Ultimele studii sociologice arată că în România unul din cinci cupluri căsătorite divorțează. Pe lângă violența fizică, alcoolism sau infidelitate, majoritatea căsătoriilor se destramă cu acordul părților. Un indicator al singurătății sunt și căsătoriile la vârste care depășesc 30 de ani. Tinerii trăiesc în cuplu ani de zile, dar evită să se căsătorească, să spună „da“ pentru toată viața. Pentru mulți, principala cauză este teama de a nu călca pe urmele părinților care la un moment dat au divorțat, teama de a nu a repeta trauma pe care ei au suferit-o atunci când au fost obligați să trăiască doar cu unul dintre părinți, de regulă cu mama.

Închei cu un insert dintr-un interviu DW cu criticul literar Dan C. Mihăilescu despre singurătatea scriitorului: „Scriitorul s-a situat mereu, fatalmente, într-o singurătate plină de neliniști, deprimări, indecizii, mereu între tabere (…) împins din spate de demonii dinlăuntru și întâlnind în față o realitate mereu ostilă, contradictorie, care așteaptă ca harul lui să reușească să o concilieze, să împace contrariile“.