3 octombrie 2004 - 11:00 UTC
3 octombrie 2004ERFURT : Germania serbează 14 ani de la unificare
Printr-un serviciu divin ecumenic în catedrala "Sfinta Maria " din Erfurt a avut loc astăzi ceremonia oficială consacrată Zilei Unităţii Germaniei. Alocuţiunile festive au fost rostite de preşedintele Germaniei Horst Köhler şi de premierul landului Thuringia Dieter Althaus, care deţine şi funcţia de preşedinte al camerei superioare a parlamentului german, Bundesratul. La ceremonia din Erfurt a luat parte şi cancelarul Gerhard Schröder precum şi alţi reprezentanţi de frunte ai clasei politice a Republicii Federale. În cadrul festivităţilor consacrate Zilei Reunificării Germaniei au loc peste o sută de manifestări.
ERFURT : Horst Köhler le insuflă germanilor curaj
În alocuţiunea pe care a rostit-o în faţa participanţilor la ceremonia oficială consacrată Zilei Unităţii Germaniei, preşedintele Republicii Federale Horst Köhler a lansat un apel la mai multă încredere în reconstrucţia noilor landuri, încurajîndu-i concomitent pe compatrioţii săi în asumarea îndatoririlor care le revin. Referindu-se la dificultăţile care trebuie surmontate în cadrul preconizatelor reforme, Horst Köhler a precizat că ele vor fi depăşite dacă va exista un autentic spirit de solidaritate şi comuniune.
BUCUREŞTI: Ecouri la decizia lui Stolojan de a nu candida la preşedinţia României
Decizia lui Teodor Stolojan principalul candidat al opoziţiei la cursa pentru preşedinţia României , anunţată ieri , a stîrnit reacţii diverse în clasa politică românească.
Aflat la San Marino, preşedintele României Ion Iliescu a declarat că regretă că Teodor Stolojan a fost nevoit să se retragă din cursa pentru preşedinţie chiar înaintea începerii campaniei electorale dar a refuzat să comenteze pe larg hotărîrea liderului opoziţiei precum şi nominalizartea unui nou candidat la preşedinţie din partea PNL-PD.
Premierul Adrian Năstase la rîndul lui i-a urat lui Stolojan sănătate iar familiei acestuia mult curaj.Printre cei care s-au pronunţat pe marginea retragerii lui Teodor Stolojan din cursa pentru preşedinţie se află şi Traian Băsescu , liderul democrat, primarul general al Bucureştiului care , după ce a deplîns decizia luată de partenerul său politic, i-a mulţumit acestuia pentru şansa pe care i-a oferit-o de a constitui Alianţa PD - PNL .
Decizia lui Teodor Stolojan de a renunţa la candidatura pentru preşedinţia României şi-a aflat ecou şi în agenţiile internaţionale de presă care au trecut în revistă cariera politică a liderului liberal .Agenţia France Presse relevă faptul că hotărîrea lui Teodor Stolojan intervine la mai puţin de două luni înaintea primului tur de scrutin şi riscă să relanseze rivalităţile în sînul opoziţiei tocmai fiindcă, potrivit analiştilor politici, liderul liberal ar fi reprezentat unb factor de echilibru între PD şi PNL în sînul Alianţei. Aceeaşi agenţie de ştiri menţionează că în cele mai recente sondaje de opinie, Teodor Stolojan era devansat de Adrian Năstase , candidatul PSD la funcţia de preşedinte, cu doar 5%, acesta din urmă fiind creditat cu 36%. Agenţia Reuter face o trimitere şi la opiniile experţilor politici conform cărora Traian Băsescu va fi candidatul pentru preşedinţie al Alianţei PD - PNL.
Este citată în acest sens opinia Alinei Mungiu Pippidi preşedinta Societăţii Academice Române care consideră decizia lui Stolojan drept o lovitură grea dată Alianţei . Menţionată mai este în aceeaşi depeşă, părerea potrivit căreia lui Băsescu nu-i rămîne altceva de ales decît să candideze din partea alianţei PD - PNL.
Într-o relatare amplă transmisă de AFP pe marginea hotărîrii luate de Teodor Stolojan, este citată şi opinia unui alt analist politic care crede că Traian Băsescu este singurul candidat capabil să-l învingă în alegeri pe Adrian Năstase.
FALUJA: Ofensiva împotriva rebelilor irakieni continuă
Trupele americane sprijinite de forţe irakiene şi-au continuat ofensiva în fortăreţele rebelilor Faluja şi Samarra.In cursul nopţii au fost bombardate mai multe obiective ale extremiştilor islamici din Faluja.Medicii relatează că numeroase persoane civile au fost rănite în timp ce din cercuri militare americane se fac auzite presupuneri referitoare la uciderea unui mare număr de rebeli.
TEL AVIV: Ofensiva israeliană împotriva militanţilor palestinieni în plină desfăşurare
Israelul îşi va extinde ofensiva militară în fîşia Gaza cea mai puternică din ultimii patru ani. Premierul Ariel Scharon a declarat că scopul ofensivei este acela de a împiedica rebelii palestinieni să mai lanseze rachete asupra aşezărilor evreieşti .In acest scop va fi creată o zonă tampon suplimentară în fîşia Gaza. Din cercuri militare israeliene se relatează că ofensiva la care participă peste 2000 de soldaţi şi 200 de vehicule blindate va mai dura încă cîteva săptămîni. Între timp Ariel Scharon şi-a contramandat vizita oficială preconizată în Germania şi Olanda.
BERLIN: Germania rămîne angajată în Afganistan
Guvernul german şi-a reiterat angajamentul militar în Afganistan precizînd că cu cît se apropie data alegerilor, programate pe 9 octombrie, cu atît mai critică devine situaţia în ţara de la Hindukuş. În această duminică în centrul convorbirilor pe care ministrul german de externe Joschka Fischer le poartă la Berlin cu preşedintele afgan Karsai se situează ajutorul Germaniei în stabilizarea Afganistanului.Cancelarul Schröder intenţionează să vizitete Kabulul pe 11 octombrie în pofida situaţiei precare a securităţii în Afganistan.
BERLIN: Turcia vizează aderarea necondiţionată la UE
Cu doar cîteva zile înaintea raportului comisiei Uniunii Europene referitoare la reformele din Turcia , premierul turc Recep Erdogan se întîlneşte azi cu cancelarul Gerhard Schröder la Berlin .Intr-un interviu acordat revistei DER SPIEGEL , Erdogan a precizat că unicul scop pe care Turcia îl urmăreşte în cursul negocierilor este aderarea ei ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană .Termenul la care acest deziderat se va împlini poate fi discutat. Din discuţie iese însă dorinţa categorică a Ankarei de a deveni membru plin în Uniune - a mai precizat premierul turc în interviul citat.
KIEL : Verzii îşi desemnează candidaţii pentru alegerile din 2006
Ecologiştii germani care-şi continuă azi lucrările congresului în oraşul hanseat au decis sîmbătă care vor fi candidaţii cu care vor intra în campania electorală din 2006. A fost confirmat in funcţie actualul şef al partidului Rheinhard Butikoffer .Vicepreşedintă a fost aleasă Claudia Roth , împuternicita parlamentară pentru drepturile omului.