Pastorul german Klaus Luhmer se afla în acea vară fierbinte din urmă cu 65 de ani la patru kilometri distanţă de centrul acestei localităţi şi a supravieţuit atacului.

El nu a uitat până în ziua de azi întâmplările de atunci. Luhmer se afla în Japonia în 1945 ca misionar şi lucra într-un internat iezuit la marginea Hiroshimei. El trăieşte şi astăzi tot în Japonia şi i-a povestit colegei noastre

6 august 1945 a fost o zi caniculară la Hiroshima, cu 30 de grade Celsius la umbră încă de dimineaţă. Pastorul german Klaus Luhmer îşi îndeplinea sarcinile normale din fiecare zi şi programul de rugăciune în internatul iezuit pentru novici de la Hiroshima. La un moment dat a auzit ceva:

„La ora 8.14 am auzit mai întâi zgomotul produs de bombardierul B29. Apoi s-a întâmplat ceva ce nu am putut să înţeleg. Am văzut ceva mai strălucitor decât soarele, ca un fel de semicerc pe cer. Am crezut că este vorba de o bombă normală care explodase în spatele dealului de lângă noi."

Ceea ce a văzut însă Klaus Luhmer în acea dimineaţă nu era însă o bombă normală. A fost detonată atunci în premieră o bombă atomică, la patru kilometri de centrul Hiroshimei. Luhmer s-a refugiat în grădină şi a coborât repede scările spre pivniţă, salvându-se în ultimul moment.

„În timp ce vedeam explozia strălucitoare pe cer, a venit asupra mea un val de căldură. Apoi suflul exploziei. Casa a început să tremure şi să se scuture, trei sferturi din ţiglele de pe acoperiş au căzut ca într-o ploaie iar geamurile s-au spart în toată casa."

La scurt timp, BBC anunţa că America a lansat împotriva Japoniei o bombă atomică. La Hiroshima populaţia este în stare de şoc. Ca să-şi dea seama ce s-a întâmplat, Klaus Luhmer a urcat pe dealul din spatele internatului iezuit. De acolo a văzut că toată Hiroshima ardea.

La scurt timp după revenirea în casă au început să fie aduse din oraş primele victime - cu pielea atârnându-le de trup, cu hainele topite şi intrate în piele. Preoţii au început să se ocupe de victime pe o masă normală transformată în masă de operaţie.

Încă nu ştiau ce se întâmplase. Ştiau doar că trebuie să ajute iar unii pastori s-au dus în oraş. Sute de răniţi continuau să sosească. Oraşul întreg era cuprins de flăcări, casele şi clădirile erau dărâmate, printre ruine zăceau morţi şi răniţi.

Timp de două zile, preoţii iezuiţi s-au deplasat în oraş pentru a se ocupa de victime. Ulterior armata a izolat oraşul şi a trimis soldaţii la Hiroshima.

Potrivit lui Luhmer, aceştia au avut sarcina de a strânge toate cadavrele găsite, de a le arunca într-o groapă, de a turna peste ele benzină şi de a le incendia. Toate acestea s-au întâmplat pe 8 august iar Klaus Luhmer îşi aminteşte cu claritate toate detaliile:

„Era un miros pestilenţial pe care nu-l voi uita niciodată şi nu pot explica exact nimănui cât de groaznic era. Dar toate aceste greutăţi n-au făcut decât să ne întărească. Iar felul în care oamenii şi-au revenit şi şi-au reconstruit vieţile după o asemenea catastrofă este cu adevărat o poveste fascinantă. O poveste despre viaţa umană, care continuă şi astăzi şi care merge, mereu şi mereu mai departe."

Autori: Silke Ballweg/Ovidiu Suciu
Redactor: Petre M. Iancu