700 de miliarde ajutor pentru piaţa financiară americană
22 septembrie 2008Diferenţa dintre o persoană privată care are dificultăţi la rambursarea creditelor şi un institut bancar în aceeaşi situaţie este aceea, că institutele financiare pot fi sigure că vor primi ajutor. Iar în Statele Unite, ajutorul acordat de guvern băncilor în dificultate a atins dimensiuni până în prezent necunoscute, executivul de la Washington subvenţionând prin intervenţia pe piaţă un întreg sector economic.
La sfârşitul săptămânii trecute, experţi ai ministerului de finanţe american, ai Băncii Emitente a Statelor Unite şi ai Congresului american au elaborat un plan pentru salvarea băncilor în dificultate. Astfel, statul se obligă să cumpere toate creditele problematice care strică bilanţul institutelor financiare, chiar dacă băncile sunt singurele responsabile de dificultăţile cu care se confruntă acum.
Planul de salvare elaborat de experţi trebuie desigur plătit din bani publici. Ca urmare, preşedintele George Bush încearcă să explice: „Guvernul acţionează pentru a proteja sănătatea economică a naţiunii de un risc considerabil. Sistemul economiei de piaţă garantează că statul nu va interveni decât în cazuri de mare urgenţă, însă situaţia precară a institutelor financiare şi importanţa lor pentru viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean fac necesar un astfel de pas.”
Intervenţia statului pe piaţa financiară va costa contribuabilii peste 700 de miliarde de dolari – o sumă cu care bugetul de stat al Germaniei ar fi acoperit timp de doi ani. Planul de acţiune al guvernului, care prevede o intervenţie pe piaţa financiară pe o durată de doi ani, va fi supus la vot în faţa Congresului american în această săptămână.
Iar preşedintele George Bush speră că prin intervenţia de amploare a statului în ajutorul băncilor în dificultate, va duce la stabilizarea pieţelor financiare.
„Pentru pachetul de acţiuni sunt necesari mulţi dolari din banii contribuabililor. Sunt însă convins că această intervenţie va costa familiile americane mai puţin decât alternativa. Continuarea turbulenţelor de pe pieţele financiare ar avea ca efect disponibilizări în masă, pierderea fondurilor de pensii, preţuri imobiliare scăzute şi limitarea creditelor pentru case, maşini, studii”, a declarat preşedintele american.
Pentru început însă, guvernul de la Washington poate doar să spere că subvenţionarea institutelor bancare cu 700 de miliarde de dolari va aduce din nou linişte pe piaţa financiară americană.