Haine zdenţuite, porţelanuri sparte, un cărucior de copii ruginit - lucrurile înghesuite provizoriu în saloanele fostului spital de copii din Varşovia sunt martorii vieţii evreieşti distruse cu maximă brutalitate. Aici se găsesc de toate, de la cratiţe, bijuterii şi până la cureaua de piele pe care evreii o poartă la rugăciune, denumită tefilin. Ele toate au fost scoase la lumină în timpul lucrărilor arheologice demarate începând din vara anului 2022 pe locul în care s-a aflat ghetoul din Varşovia.

Ghetoul a fost amenajat de germanii care ocupaseră din toamna anului 1939 partea de vest a Poloniei, un an mai târziu, în octombrie 1940. Era cel mai mare ghetou evreiesc din teritoriile europene aflate sub ocupaţie. De acolo au fost trimişi la moarte 300.000 de oameni, în camerele de gazare ale lagărelor de exterminare.

Pentru istoricul Albert Stankowski, o clanţă de uşă carbonizată, în care se mai păstrează cheia, are o semnificaţie aparte. O ia cu mare grijă în mâna înmănuşată şi spune emoţionat: "Cheile şi uşile sunt un simbol al căminului. Şi aceşti oameni nu s-au mai întors niciodată în locuinţele lor, în casele lor. Au fost deportaţi sau îngropaţi sub dărâmături".

Stankowski a explicat de ce se mai află cheia în broască. "În cazul deportărilor în lagărele de concentrare, germanii ordonaseră evreilor să lase cheile în uşă, pentru ca ocupanţii nazişti să poată prelua imediat complet acele locuinţe".

Acest vestigiu va fi expus pe viitor, alături de multe altele, în Muzeul Ghetoului din Varşovia. Muzeul tocmai ia fiinţă în fosta clădire a spitalului din ghetou şi va fi inaugurat în 2025. Majoritatea obiectelor provin din fosta stradă Mila, unde în 1943 s-a aflat buncărul comandamentului Organizaţiei Evreieşti de Luptă (ZOB).

Rezistenţa disperată a evreilor

Împreună cu Asociaţia Militară Evreiască (ZZB) şi alte grupări de rezistenţă, membrii ZOB s-au ridicat la luptă împotriva ocupantului german. Deviza lor a fost: "Mai bine cădem în luptă decât să fim făcuţi scrum în crematoriul unui lagăr de exterminare".

După ce în vara anului 1942 aproximativ 300.000 de evrei au fost deportaţi în lagărul Treblinka, aflat la nord-est de Varşovia, în primăvara anului 1943 mai trăiau în ghetou aproximativ 50.000 de evrei, potrivit estimărilor. Singurul drum de ieşire din iadul ghetoului părea să ducă direct în camera de gazare. Potrivit planurilor SS, Ghetoul trebuia lichidat în cursul anului 1943.

Insurgenţă încrâncenată cu arme puţine

Insurgenţa din ghetoul Varşoviei a început pe 19 aprilie 1943, când luptători evrei, mai ales tineri bărbaţi şi femei, au deschis focul asupra unei coloane SS. Naziştii intraseră în ghetou pentru a începe operaţiunile de lichidare. Era în săptămâna Paştelui evreiesc.

Parţial sprijiniţi de partizani polonezi, cei aproximativ 1000 de luptători evrei, slab înarmaţi şi lipsiţi de muniţie, erau într-o inferioritate lipsită de speranţă în faţa trupelor germane. Cu toate acestea, ei au reuşit săptămâni în şir să opună o îndârjită rezistenţă trupelor germane, comandate de Gruppenführer-ul SS Jürgen Stroop.

Decât să ne predăm mai bine murim

Germanii au incendiat clădirile cu aruncătoare de flăcări şi majoritatea luptătorilor evrei au murit cu arma în mână sau au fost capturaţi şi executaţi pe loc. Ultimii locuitori ai ghetoului au fost fie ucişi, fie deportaţi în lagărele de exterminare Treblinka şi Maidanek.

Când, pe 7 mai 1943, a fost descoperit buncărul comandamentului evreiesc de pe strada Mila, luptătorii care se adăpostiseră acolo, între care şi liderul revoltei, Mordehai Anielewics, au ales să se sinucidă.

Istoricul Stankowski vede în acel suicid un "gest simbolic", inspirat din istoria evreilor, din anul 72 după Hristos, când "evreii din cetatea Masada, asediată de romani, au hotărât mai bine să se sinucidă decât să se predea legionarilor Romei".

Pe 16 mai 1943 Stroop a ordonat incendierea marii sinagogi şi a scris în raportul său adresat superiorilor: fostul cartier evreiesc de locuinţe din Varşovia nu mai există.

Sfârşitul vieţii evreieşti în Polonia

Doar câţiva oameni au supravieţuit masacrului. Un grup de insurgenţi cu liderul lor în frunte, Marek Edelman, a reuşit să iasă prin canalizare din încercuire şi să se ducă în siguranţă la bordul unui camion. Edelman a luptat în continuare în clandestinitate. În 1944 s-a alăturat răscoalei din Varşovia. Atunci, aproximativ 50.000 de membri ai formaţiunii armate poloneze Armia Craiova au luptat timp de două luni cu ocupantul german, în încercarea de a elibera prin forţe proprii capitala Poloniei.

Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, în Polonia trăiau aproape 3,5 milioane de evrei, reprezentând 10 la sută din populaţia totală a ţării. În Varşovia, evreii formau o treime din locuitori. În timpul Holocaustului au fost ucişi trei milioane de evrei polonezi, doar câteva sute de mii reuşind să supravieţuiască. După război, majoritatea supravieţuitorilor au părăsit Polonia, şi fiindcă au existat pogromuri anti-evreieşti.

Lupta pentru memorie

Marek Edelman a rămas după război în Polonia. A devenit medic şi luptător pentru drepturile omului, un membru activ al opoziţiei anticomuniste. În calitate de martor ocular, el a menţinut trează amintirea vieţii în ghetou şi a insurgenţei.

Adesea, Edelman şi prietenii săi au făcut asta ilegal, deoarece comuniştilor nu le plăcea să li se amintească de viaţa evreiască din Polonia şi câteodată provocau ei înşişi antisemitismul. Când, în 1970, cancelarul german Willy Brandt a îngenunchiat în faţa monumentului eroilor din ghetoul de la Varşovia, comuniştii polonezi au fost atât de stupefiaţi, încât niciun ziar polonez nu a scris ceva despre asta.

Comemorare încărcată de simbol

La 80 de ani de la debutul insurgenţei din ghetou, pe 19 aprilie, mulţi locuitori ai Varşoviei şi ai altor oraşe poloneze poartă la rever flori galbene, distribuite de Muzeul Istoriei Evreilor Polonezi POLIN. În fiecare an sunt 450.000 de narcise din hârtie. Atâţia evrei au trăit în primăvara anului 1941 în perimetrul ghetoului cu o suprafaţă de 307 hectare. Flori galbene depunea la monumentul eroilor din ghetou şi Marek Edelman, decedat în 2009.

Albert Stankowski subliniază că, în acest an, la ceremonia de comemorare nu va mai fi niciun martor ocular al celor întâmplate. "Generaţia mea mai avea bunici care puteau fi întrebaţi. Dar copiii mei nu mai au această posibilitate", spune bărbatul în vârstă de 50 de ani.

De aceea este important ca mesajul zilei de azi să facă înconjurul planetei. "Şi astăzi există oameni care neagă Holocaustul. Şi aproape că nu mai există martori oculari care să fie luaţi la întrebări. De aceea, comemorarea există şi pentru a arăta că această crimă incredibilă a avut loc cu adevărat şi că atâtea milioane de oameni şi-au pierdut viaţa".