A fost un calcul cinic, care, cel puţin pe moment, le-a fost benefic ambilor dictatori - nazist şi sovietic. În vederea atacului asupra Poloniei, pe care îl pusese deja la cale, Hitler avea nevoie de neutralitatea Uniunii Sovietice. Dat fiind că un război împotriva Poloniei ar fi implicat intervenţia puterilor garante - Marea Britanie şi Franţa - Hitler a împiedicat astfel un război pe două fronturi. Mai mult decât atât, printr-un acord comercial adiacent, cei doi dictatori au convenit livrări de materie primă sovietică în schimbul unor maşini germane. 

Prin aceasta, Hitler a vrut să atenueze efectele unei posibile blocade maritime britanice, care, în Primul Război Mondial, a contribuit la înfrângerea Germaniei. Stalin, la rândul său, a crezut că Reichul German va fi măcinat în urma unui război de durată împotriva forţelor aliate. Pe termen lung, el considera, însă, că un război era inevitabil, dar voia să câştige timp pentru pregătiri suplimentare. 

Esenţa acordului oficial era cuprinsă într-o anexă secretă, care prevedea împărţirea Europei în sfere de influenţă germane şi sovietice. Astfel, de pildă, Estonia, Letonia şi partea de est a Poloniei, precum şi Basarabia românească urmau să intre în "sfera de interes" a Uniunii Sovietice, iar partea occidentală a Poloniei să revină Reichului German. Suferinţă fără margini

Pe 1 septembrie 1939, Wehrmachtul german ataca vestul Poloniei. Două săptămâni mai târziu, Armata Roşie înainta în estul Poloniei, cucerind, treptat, părţi din teritoriile noii sale sfere de influenţă. Scindarea întregului răsărit european s-a definitivat deja în primele două sptămâni de război. Armata, serviciile secrete şi aparatul administrativ al celor două imperii colaborând strâns în acest sens. 

Polonia a dispărut astfel o dată în plus de pe harta politică a lumii. Statele baltice, care, ca şi Polonia, îşi dobândiseră independenţa, în 1919, după Primul Război Mondial, au devenit republici sovietice. Basarabia românesacă a fost înglobată în Republica sovietică ucraineană. Astfel "s-a creat o situație de politică externă aproape fără ieșire pentru România, care a pus-o, practic, în brațele Germaniei naziste", subliniază Dr. Cosmin Popa, istoric, cercetător la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" din Bucureşti. 

Pentru oamenii aflaţi de-o parte şi de alta a liniei de demarcaţie, a început o suferinţă de nedescris. În teritoriile ocupate, Hitler a pus în practică ideologia sa rasistă şi de expansiune a "spaţiului vital" german spre est, ucigând milioane de oameni, în timp ce Stalin a ordonat deportări în masă, încarcerări în gulag şi exterminări ale vechii elite. 

Infamul pact, semnat pe 23 august 1939, de miniştrii de Externe german şi sovietic - Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov - a fost valabil doar doi ani de zile. În iunie 1941, când Hitler cucerise aproape întreaga Europă de Vest, s-a simţit destul de puternic şi şi-a atacat partenerul de alianţă. Evident, Hitler şi-a supraevaluat potenţialul. Deja în iarna 1941/42, situaţia s-a schimbat radical, dar pentru popoarele ocupate şi asuprite din "sferele de interes", au urmat încă ani de război, de suferinţă, deportări, soldate cu milioane de morţi. 

Traumele rămân

Trauma cooperării germano-sovietice rămâne prezentă în ţările afectate, chiar şi după destrămarea URSS. În Polonia, pactul Hitler-Stalin este considerat şi astăzi drept exemplu pentru o înţelegere perfidă între cei doi mari vecini, care i-a aruncat pe polonezi într-o catastrofă. În anul 2006, ministrul de Externe de la vremea aceea al Poloniei, Radosław Sikorski, a comparat conducta de gaz Nord Stream 2 cu pactul Hitler-Stalin, ceea ce a provocat mare agitaţie şi de o parte şi de alta. 

Pactul este considerat în istoriografia poloneză drept a "patra divizare" a Poloniei, după cele trei sfârtecări ale teritoriului în secolul a XVIII-lea, când Polonia a fost împărţită între Rusia, Prusia şi Austria, dispărând de pe harta politică a lumii pentru mai mult de un secol. 

În al Doilea Război Mondial, ocupaţia sovietică s-a soldat, între altele, cu arestarea a peste 22.000 de ofiţeri şi poliţişti polonezi, alături de elita intelectuală a ţării, care au fost executaţi în primăvara anului 1940 de către poliţia secretă sovietică NKVD la Katyn şi în alte două locuri.Şi pentru România, consecinţele pactului sunt şi astăzi considerabile, evidenţiază istoricul Cosmin Popa: "Existența Republicii Moldova este o urmare directă a Pactului Ribbentrop-Molotov... Pactul este expresia pură a totalitarismului aplicat în politica externă. Este cea mai bună exprimare a dorinței de dominație a celor două totalitarisme și, dacă vreți, prin asta se pune un soi de echivalență între comunism și nazism, cel puțin din perspectiva politicii externe".

Stalin, reabilitat în Rusia

Pactul are actualitate şi la atâţia ani de la război. Deoarece Uniunea Sovietică s-a aflat în tabăra învingătoare, puterile occidentale aliate nu au reuşit să împiedice "rămânerea sub influenţă sovietică, după terminarea războiului, a teritoriilor intrate în componenţă URSS prin pactul Hitler-Stalin", explică istoricul german Jörg Ganzenmüller. Abia la începutul anilor 1990, ţările baltice şi-au redobândit independenţa. 

În anii de după război, în estul Europei, pactul Hitler-Stalin a fost trecut sub tăcere, iar în Germania occidentală, în cercetarea istorică nu a jucat un rol însemnat. Abia după căderea comunismului, în 1989, subiectul a început să fie dezbătut public. 

Dar rănile nu s-au vindecat. Dimpotrivă. Cu un deceniu în urmă, când se împlineau 70 de ani de la parafarea infamei înţelegeri, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat-o, "într-o scrisoare adresată polonezilor", drept imorală. Acest punct de vedere s-a estompat între timp. La câteva luni după anexarea Crimeei de către Rusia, Putin a luat apărarea înţelegerii, spunând că din perspectiva de atunci, fusese necesară. La ceremoniile comemorative din acest an, marcând împlinirea a opt decenii de la începutul celei de-a doua conflagraţii mondiale, Putin nu va participa.

În Rusia de astăzi, şi Stalin a fost, în bună măsură, reabilitat. Un sondaj efectuat pe această temă relevă că 70 la sută dintre ruşi apreciază drept pozitiv rolul jucat de dictatorul sovietic pentru Rusia.

Temeri noi şi vechi

În Polonia şi ţările baltice cresc temerile că ar putea cădea din nou victime unei înţelegeri germano-ruse în dauna lor. Gazoductul Nord Stream 2, care va traversa Marea Baltică până în Germania, ocolind ţările de tranzit, a devenit un simbol al acestor temeri. 

Mai nou, Polonia a atras în această controversă SUA de partea sa, deoarece nu se simte luată în serios, cel puţin în această chestiune, de vecinii săi.

"Nu pot fi făcute analogii istorice", e de părere Jörg Ganzenmüller. Temerile, spune el, sunt exagerate: "Polonia şi statele baltice sunt mai apropiate de Germania decât de Rusia". O dovedeşte şi apartentenţa la UE şi NATO. "Cu toate acestea, politica externă a Germaniei urmăreşte interese poate prea egoiste, nu ţine cont de temerile existente şi provoacă astfel iritări". De aceea, istoricul recomandă Germaniei să ia mai mult în considerare aceste angoase vechi.