În politica germană, regula este simplă: nicio cooperare cu extrema dreaptă. „Brandmauer” - zidul de protecție împotriva partidului populist considerat parțial de extremă dreapta AfD - este tratat ca o linie roșie democratică, cel puțin la nivel național.

Dar la Bruxelles și Strasbourg apare o întrebare mai amplă și mai tulburătoare: crede dreapta moderată europeană în continuare în izolarea extremei drepte sau se bazează tot mai mult pe aceasta pentru a-și asigura majorități și a adopta legislație atunci când este convenabil?

Întrebarea a devenit și mai insistentă după relatările potrivit cărora eurodeputați din Partidul Popular European (PPE), forța dominantă a dreptei moderate europene, au coordonat acțiuni cu grupuri ale dreptei radicale înaintea unor voturi-cheie privind migrația, inclusiv propuneri pentru așa-numitele „return hubs”, centre de expulzare din afara UE.

Semnificația acestor relatări nu constă doar în faptul că extrema dreaptă a votat alături de dreapta moderată, ci în posibilitatea existenței unor contacte prealabile, acorduri asupra formulărilor și eforturi de a construi o majoritate comună. Povestea reală s-ar putea să depășească un singur vot controversat.

Totul depinde de un aspect mai larg: dacă PPE își formează un nou obicei de guvernare - colaborând cu centrul proeuropean atunci când se poate și apelând la extrema dreaptă atunci când este util.

O schimbare mai amplă

Nicolai von Ondarza, expert în instituțiile UE la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate (SWP), susține că nu este vorba doar despre un caz izolat. El spune că acest lucru semnalează o schimbare structurală în modul de funcționare al Parlamentului. „UE se îndreaptă către ceva asemănător unui guvern minoritar în Parlamentul European”, a declarat el pentru DW. În opinia sa, PPE alege din ce în ce mai des între două posibile majorități: coaliția tradițională pro‑europeană cu socialiștii și liberalii și, într-un număr tot mai mare de cazuri, o majoritate cu partidele aflate la dreapta sa.

Asta nu înseamnă că Parlamentul s-a realiniat complet. Ondarza subliniază că peste 80% din decizii sunt încă adoptate de majoritatea pro‑europeană mainstream. Dar, spune el, schimbarea importantă constă în faptul că alternativa dreptei radicale nu mai este un tabu. „Este în continuare o excepție, dar o excepție care apare tot mai des.”

Sophia Russack, cercetătoare la CEPS, un think-tank din Bruxelles, merge și mai departe. Ea afirmă că ultimele relatări nu fac decât să confirme ceea ce mulți din Parlament bănuiau deja. „Aceasta este noua normalitate”, a declarat ea pentru DW într-un interviu.

Russack evidențiază o discrepanță semnificativă între reacțiile presei din Germania și cele din restul Europei. În interpretarea sa, indignarea din Germania spune multe despre o țară în care zidul de protecție are încă forță politică, spre deosebire de atmosfera din alte părți ale Europei, unde cooperarea cu extrema dreaptă nu mai este atât de șocantă.

Doar o coincidență?

Pentru ambii analiști, există o distincție-cheie între o suprapunere accidentală și o cooperare activă. PPE s-a apărat de mult timp spunând că nu poate împiedica partidele de extremă dreapta să voteze la fel ca el. Dar Ondarza afirmă că există tot mai multe dovezi că, în culise, se întâmplă ceva mai deliberat, incluzând formulări coordonate și un efort de a construi majorități.

Russack subliniază această complicitate. „Nu îi poți împiedica să voteze în același fel ca tine”, a spus ea. „Dar, desigur, poți redacta amendamente într-un mod în care să te susțină.”

Acest lucru contează, pentru că schimbă semnificația politică a alianței. În Parlamentul European nu există o împărțire strictă guvern-opoziție, ca în multe parlamente naționale. Majoritățile se construiesc adesea dosar cu dosar. Dar dacă legislația este redactată având în vedere sprijinul extremei drepte sau dacă actorii parlamentari negociază dinainte cu aceste partide, atunci relația nu mai este accidentală. Devine strategică.

Va avea de suferit reputația dreptei?

Această strategie ar putea întări PPE pe termen scurt, deoarece îi permite să-și aleagă partenerii legislativi atât din stânga, cât și din dreapta. Ondarza spune că alegerile europene din 2024 au schimbat clar aritmetica parlamentară și i-au oferit dreptei moderate mai mult spațiu de manevră. Dar avertizează și că această flexibilitate are un preț.

Un prim risc este practic: cu cât PPE se orientează mai des spre dreapta, cu atât este mai puțin probabil ca socialiștii și liberalii să fie dispuși să coopereze pe numeroasele dosare în care încă este nevoie de ei. Rezultatul ar putea fi o Uniune Europeană mai instabilă și mai impredictibilă.

Al doilea risc este politic: dacă dreapta moderată legitimează din ce în ce mai mult extrema dreaptă ca partener, ar putea ajunge să întărească forțe care nu urmăresc doar influențarea politicilor, ci remodelarea caracterului politic al UE. Amenințarea mai profundă, susține el, este că actorii anti-liberali și anti-pluraliști ar căpăta mai multă putere pentru a redefini ceea ce reprezintă Europa.

El a formulat și un avertisment deja exprimat de mai multe state membre: conservatorii mainstream pot crede că țin extrema dreaptă sub control, folosindu-se de sprijinul ei, dar în realitate ar putea întări un rival care i-ar putea depăși într-o zi. În termeni direcți: conservatorii riscă să se marginalizeze singuri.

Legitimitate în creștere

Russack formulează un argument similar, pornind de la logica instituțională a Parlamentului. Extrema dreaptă are de mult timp mandate, timp de vorbire și vizibilitate la Bruxelles și Strasbourg. Ceea ce se schimbă acum, susține ea, este faptul că aceasta poate influența din ce în ce mai mult rezultatele, ceea ce îi sporește legitimitatea. „Una este să fii ales în Parlament. Alta este să influențezi deciziile.”

Ea dă exemplul migrației, unde poziții și formulări care altădată păreau de neconceput politic au fost adoptate de dreapta moderată. Dar problema depășește chestiunea migrației. Odată ce dreapta radicală devine o sursă de sprijin pe termen lung pentru dreapta moderată, aceasta capătă putere de negociere, sunt de acord ambii experți. O astfel de evoluție îi permite să influențeze limbajul, prioritățile și limitele politicilor europene.