Picnic în cetate la Saschiz, jazz la Cloașterf și în șopron la Criț, recital la orga bisericii din Meșendorf, bal la Rupea, cultură în șură și multe din tradițiile și gusturile vecinătăților săsești din Țara Ovăzului - sunt câteva dintre ofertele celei de-a 13-a ediții a Săptămânii Haferland, care va avea loc vara acesta între 31 iulie și 3 august.

Festivalul aduce peste 70 de evenimente în zece sate săsești din Transilvania: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Roadeş, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri. Pe lângă întâmplările artistice, culturale sau gastronomice, va avea loc, la fel ca anul trecut, o tabără de aventură şi educaţie non-formală pentru tineri şi adolescenţi, Youth Haferland, în parteneriat cu organizația britanică The Duke of Edinburgh’s International Award.

Vecinătățile săsești, tema centrală din acest an

Inspirată de o inițiativă a muzicianului rock german născut la Brașov Peter Maffay, Săptămâna Haferland a atras în ultimii 12 ani zeci de mii de vizitatori, inclusiv mulți sași transilvăneni care au părăsit, în a doua jumătate a secolului 20, așezările de la nord de Carpații Meridionali în care familiile lor trăiseră de peste 800 de ani. Este ”o ocazie de reunire a saşilor emigraţi cu cei rămaşi pe meleagurile natale şi, totodată, de a promova diversitatea, toleranţa, deschiderea culturală şi cooperarea economică”, consideră Michael Schmidt, preşedintele Fundaţiei M&V Schmidt, organizatoarea festivalului.

Tema din acest an a Săptămânii Haferland este ”Tradiții în vecinătate”. Vecinătățile săsești (în germană: Nachbarschaften) erau forme de organizare comunitară în comunitățile rurale din Transilvania, care grupau 15-30 de gospodării și combinau funcții sociale, economice, de solidaritate și disciplină morală. Nu erau instituții formale ale statului, ci structuri autonome, cu reguli proprii. Oamenii se ajutau la construcția caselor, la muncile agricole sau la pregătirea unor evenimente de familie. Nerespectarea regulilor putea duce la sancțiuni, de la amenzi la excluderea temporară sau definitivă.

Stat multietnic: o realitate ignorată de istorie

În ciuda formulării din legea fundamentală, România este un stat profund multietnic, nu doar o construcție politico-teritorială născută din unirea provinciilor istorice, ci o țesătură vie de comunități diverse, cu baze culturale proprii, care au contribuit simultan la identitatea și dezvoltarea societății românești. Și, mai ales, are privilegiul de a păstra un patrimoniu special în Europa, cel intercultural și multicultural transilvănean, la care un aport semnificativ și l-au adus comunitățile germanofone - prin arhitectura laică şi religioasă, edificiile de cult fortificate, limba şi tradiţiile locuitorilor.

Istoria oficială rămâne însă tributară unei narațiuni naționaliste, scrisă din perspectiva majorității și atentă să conserve un mit identitar unitar. Minoritățile sunt adesea reduse la ”conlocuitoare”, un termen care, în loc să includă, izolează.

Caroline Fernolend, președinta Fundației Mihai Eminescu Trust, insistă asupra faptului că diversitatea culturală nu este doar moștenire, ci resursă vie: ”Valorile țării noastre se compun din această diversitate culturală a tuturor grupurilor etnice”. Deși săsoaică, Fernolend mărturisește că ”mă simt foarte româncă, cetățean foarte loial și dedicat țării mele, fiindcă și strămoșii mei au contribuit la ceea ce există în satul meu, în zona mea, în țara asta. (…) Este o diferență între ceea ce este românesc și ce este al României. Dar patrimoniul este al României, al tuturor”.

Străinii au deschis ochii localnicilor

În mod paradoxal, proiecte precum revitalizarea comunității din Viscri sau Săptămâna Haferland au atras mai întâi vizitatori din afara țării și abia apoi interesul publicului din România. ”Am avut oameni care mergeau pe jos, care veneau din Franța. Am încercat tot timpul să promovăm autenticitatea locurilor, pentru ca turiștii să aibă o experiență de sat săsesc, într-o cameră cu mobilier săsesc. Și am reușit să-i atragem. Dar până în 2010, cei mai mulți erau străini, nu români”.

O contribuție notabilă la recunoașterea valorii spațiilor culturale săsești a venit și din partea regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, ale cărui vizite și implicare la Viscri, înainte de a deveni suveran, au legitimat în ochii publicului românesc ceea ce era altminteri marginal: cultura rurală transilvăneană, vernaculară și plurietnică.

”Evenimente cum este Săptămâna Haferland ne aduc un public nou. Îi aduce pe sașii din Germania, care nu ajungeau în satele noastre înainte, veneau, desigur, la ei acasă, fiecare de unde era, dar nu în sate din zona Haferland. În plus, lansarea evenimentului la București oferă expunere și asta diversifică publicul care vine în satele noastre, turiștii, și în așa fel crește bunăstarea. Fiindcă acesta este scopul activității noastre, la Fundația Mihai Eminescu: facem tot ce putem să păstrăm patrimoniul și să-l punem în valoare, pentru ca oamenii să trăiască mai bine”.

Dialog prin exemple, nu prin teorii

”Depinde cărei majorități i te adresezi, pentru că și majoritatea este formată din niște minorități, ca să zic așa. Totul este să găsești limbajul necesar pentru ca cei cu care vorbești să îți accepte ideile și să înțeleagă că sunt adevărate”, este de părere Paulina Popoiu, directoarea Muzeului Național al Satului Dimitrie Gusti din București.

Muzeul face și el demersuri cu aceeași miză, a recunoașterii diversității, și dezvoltă proiecte dedicate minorităților. Incluziunea se poate face eficient și prin exemple tangibile, nu doar prin discurs, spune directoarea Popoiu, într-un interviu pentru DW: ”Le oferim vizitatorilor un model de conviețuire interetnică iar dificultatea se diminuează foarte mult. Am făcut o cercetare în 80 de sate, am adus o casă a romilor de pe lângă Codlea și am vorbit despre ce are pozitiv această etnie, despre meșteșuguri, despre muzica lor. Am făcut chiar un mic muzeu al romilor, într-o șură adusă din Maramureș și adaptată. (…) Prin aceste mijloace, concrete și moderne, am contribuit, sper, la schimbarea imaginii despre această etnie”.

O Românie a detaliilor, în care mulți nu-și cunosc istoria

În ciuda acestor eforturi, reflexele identitare rămân adânc înrădăcinate. Încă vorbim despre ”românca Bernadette Szöcs” când câștigă o medalie într-o mare competiție de tenis de masă, iar când vine vorba despre istorie, formulele sunt adesea mistificatoare: ”prima gară din România” la Oravița, de exemplu, fără nicio referire la faptul că, la momentul construcției, România ca stat nu exista iar realizarea feroviară a fost investiția altei țări.

Popoiu este realistă și nu crede că va exista o zi în care nu se va mai striga ”Afară cu ungurii din țară”. Cei ce o fac, este de părere directoarea Muzeului Satului, ”nu-și cunosc istoria”. Nu e cazul celor ce trăiesc în comunități mixte, unde conviețuirea este firească și depășește tensiunile politice. Acolo, oamenii ”trăiau împreună de foarte multă vreme și împreună au construit tot ce se vede aici în România”.

Această Românie, formată din contribuții, nu din dominații, lipsește din narațiunea istorică oficială. Și în timp ce aceasta întârzie, este povestită cu răbdarea existenței cotidiene de realitatea din sate, din patrimoniu și din muzee. Săptămâna Haferland este una dintre acele punți care leagă.