Actual - in economie
4 septembrie 2007
China reactioneaza la retragerile de jucarii de pe piata
Ca reacţie la recentele acţiuni de retragere de pe piaţă a milioane de jucării fabricate în China, autorităţile de la Beijing au organizat o vizită într-o fabrică şi un laborator de control pentru mai mulţi jurnalişti străini. Reprezentanţii mass-media au fost invitaţi să vadă cu ochii lor procesele industriale şi controlul de calitate din fabrica respectivă. Directorul uzinei T.S. Wong, s-a arătat optimist cu privire la revirimentul branşei de jucării în China, şi a ţinut să sublinieze că recentele acuzaţii la adresa proceselor de fabricaţie din China nu au avut nicun efect negativ asupra activităţii unităţii sale. În săptămânile precedente, numai concernul Mattel a retras de pe piaţă aproximativ 19 milioane de articole produse în China.
Canalul Panama va fi extins
În Panama au început lucrările de extindere a canalului Panama, care face legătura între Oceanul Atlantic şi cel Pacific. Construcţia unui al treilea traiect navigabil pe canalul construit de SUA între 1904 şi 1914 va face posibilă circulaţia vapoarelor container, a celor de croazieră precum şi a petrolierelor . Costurile noului proiect, care a fost aprobat prin referendum anul trecut, sunt estimate la 3,8 miliarde de Euro. Canalul este traversat în prezent de peste 14.000 de ambarcaţiuni anual, iar volumul mărfurilor tranzacţionate însumează 5% din comerţul la nivel mondial.
Se scumpeste painea
Sindicatul internaţional al brutarilor a avertizat asupra creşterii preţului la pâine la nivel mondial. Consumatorii vor trebui să accepte că pâinea, laptele şi alte produse sunt mai scumpe decât în trecut, a declarat liderul sindical Bert Kolkman pentru agenţia Reuters. El a subliniat în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Budapesta, că preţul mondial la cereale a crescut simţitor. Iar tendinţa este preconizată a se menţine datorită cererii susţinute din ţările asiatice şi a nevoilor producătorilor de carburanţi biologici. Creşterea preţurilor ar urma să afecteze toate ţările Europei.
Ford ar putea incepe productia la Craiova in curand
Constructorul american de autovehicule Ford se afla în faza finală a negocierilor cu statul roman pentru privatizarea uzinei Automobile Craiova. Drept urmare, Ford ar putea incepe productia la fabrică in termen de 3 luni de la finalizarea acordului de vanzare pentru adaptarea uzinei pentru productia automobilelor marca Ford. Acestea sunt declaratiile lui John Fleming, presedinte si CEO al Ford of Europe, citat de publicatia britanica Sunday Times. Fleming nu a dezvăluit ce modele va asambla Ford la Craiova, insa, conform ziarului menţionat, noul Fiesta, modelul de clasă mică al constructorului, este cel mai probabil candidat.