În Germania, libertatea presei și cea de exprimare sunt garantate prin Legea Fundamentală, documentul cu funcție de constituție a Republicii Federale. Peisajul media este unul dual: există instituții publice și presă privată. Primele sunt finanțate în principal din taxele radio-tv plătite de fiecare gospodărie din Germania. Ceilalți se bazează pe veniturile obținute din publicitate și pe vânzările realizate.

Deutsche Welle (DW) este un caz special: radio-televiziunea pentru străinătate a Germaniei primește bani de la bugetul Ministerului de Stat pentru Cultură și Media (BKM), altfel spus, din impozitele achitate de firme și cetățeni. La fel ca toți ceilalți radiodifuzori publici, DW are obligația să relateze cuprinzător și echilibrat asupra tuturor subiectelor relevante. Acest lucru este monitorizat de comitete de control din care fac parte reprezentanți ai grupurilor relevante social: oameni din politică, cultură, afaceri, știință, sport, comunități religioase, sindicate.

AfD împotriva „finanțării forțate” a presei publice

Alternativa pentru Germania (AfD), partid pe care Oficiul pentru Protecția Constituției l-a clasificat parțial extremist de dreapta, și-ar dori o schimbare radicală pentru radiodifuziunea publică. În platforma sa politică, AfD propune eliminarea ”imediată a finanțării obligatorii și transformarea posturilor publice în televiziuni cu plată”.

Partidul se simte constant dezavantajat în relatările mediei publice - dar acuzația se îndreaptă și către presa privată. AfD se plânge că reprezentanții săi sunt prea rar invitați la talk-show-uri TV. În realitate, deciziile privind invitații sunt luate de echipele editoriale și țin de libertatea presei și de libertatea de exprimare.

Spionaj, extremism de dreapta, Björn Höcke

De fapt, acuzațiile de neglijare în mass-media a AfD sunt mai degrabă inexacte, mai ales în acest an, în care sondajele prevăd rezultate bune pentru partid în alegerile europene din iunie și în cele trei runde regionale, din septembrie. Dar temele electorale nu sunt singurele motive pentru care presa relatează despre AfD. Radicalizarea unei bune părți din partid este subiect de știri și analize, la fel şi presupusa implicare în cazuri de spionaj, în special în favoarea Chinei, precum și relația cu puterea politică din Rusia.

În ce privește radicalizarea, Björn Höcke, cea mai importantă voce a taberei de extremă dreapta din AfD, este între timp un personaj destul de bine cunoscut și în afara Germaniei, cel puțin în cercurile interesate de politică. Höcke este, din 2014, șeful grupul parlamentar de opoziție AfD din legislativul landului Turingia. De mai puțină notorietate se bucură Bodo Ramelow, liderul din același land al extremei stângi Die Linke - deși acesta este, tot din 2014 (cu o scurtă întrerupere de o lună), prim-ministrul aceluiași land federal. Pentru mass media, vocea celui mai influent lider al facțiunii de extremă dreapta din AfD pare să fie mai relevantă decât faptul - deloc banal, de altfel - că Ramelow este primul și singurul șef de guvern german de land din partea stângii post-comuniste.

Höcke aspiră să devină succesorul lui Ramelow, după alegerile de land din septembrie. Deocamdată este monitorizat de Oficiul Federal pentru Protecția Constituției, după ce a fost acuzat și trimis în judecată, la Halle, pentru că ar fi folosit public, în mai 2001, o deviză nazistă, ”Alles für Deutschland” (”Totul pentru Germania”), slogan al Sturmabteilung (SA), gruparea paramilitară fondată în anii '20 ai secolului trecut pentru a-i hărțui și chiar elimina fizic pe adversarii politici ai național-socialiștilor și transformată în poliție auxiliară odată cu accederea la putere a lui Hitler, cu misiuni extreme în lagărele de concentrare.

Vorbim despre sau cu AfD?

În afara Turingiei, despre Ramelow se relatează doar marginal, în timp ce adversarul său politic este prezent pe toate canalele de știri. Totuși, în cazul lui Höcke și al partidului său se vorbește mai mult despre decât cu el.

De curând, însă, a avut loc o premieră de televiziune care a generat numeroase controverse. Höcke s-a aflat în direct, la o oră de vârf, în studioul televiziunii private Welt-TV, invitat la o dezbatere cu tentă electorală alături de contracandidatul său creștin-democrat la șefia guvernului de land, Mario Voigt (un alt personaj politic fără prea mare notorietate, inclusiv în Turingia). Welt-TV, televiziune care se finanțează din publicitate, planificase 45 de minute pentru duelul dintre cei doi politicieni, dar a simțit nevoia să prelungească semnificativ timpul de emisie, la peste o oră.

Informare sau spectacol?

Întâlnirea a fost prefațată de o promovare în ambianța unui ring de box și a fost subiect constant în mass-media. Săptămânalul Der Spiegel a considerat-o drept greșeală de la bun început, pe motiv că ”după aceste 71 de minute, Höcke va părea multora ceva mai normal și mai frecventabil decât înainte”.

Politologul Oliver Lembcke de la Universitatea din Bochum este de altă părere, pe care a exprimat-o în paginile celui mai citit tabloid german, Bild: ”Fuga constantă, evitarea și excluderea AfD, cu aceleași argumente legate de potențialul pericol pe care îl reprezintă, i-au creat lui Höcke imaginea unui fel de magician sau prinț al întunericului”.

Un ”avertisment ca pe pachetele de țigări”

Asociația Jurnaliştilor Germani (DJV) recomandă instituțiilor de presă o reajustare a relatărilor despre AfD în cazul în care întregul partid va fi clasificat drept ”extremist de dreapta dovedit” de către Oficiul pentru Protecția Constituției. Deocamdată, această situație se întâmplă în trei din cele 16 landuri federale, inclusiv în Turingia. Președintele DJV, Mika Beuster, a apreciat că în materialele publicate sau difuzate ar fi necesar ”un avertisment evident, ca pe pachetele de țigări”.

Profesorul de jurnalism Bernd Gäbler a studiat dificultățile de abordare corectă a unui subiect sensibil precum cazul AfD în două analize realizate pentru Fundația Otto Brenner în 2017 și 2018 și avertizează asupra capcanei excluderii. Dar asta, adaugă Gäbler, nu înseamnă că ”politicienii AfD ar trebui invitați la toate dezbaterile și nici intervievați la fel de des ca toți ceilalți politicieni”.

Din perspectiva lui Gäbler, ”nu este nevoie de un jurnalism separat, special adaptat pentru AfD. Mai degrabă, AfD este pur și simplu o nouă provocare care ne obligă să revedem vechile virtuți jurnalistice și instrumentele clasice după care se ghidează meseria”.