1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

AfD și tineretul deziluzionat

25 septembrie 2024

Numărul persoanelor tinere care acordă încredere formațiunii radicale de dreapta AfD este în creștere. Teama de viitor este una dintre explicații, dar nu singura, cred experții.

Alegeri în estul Germaniei, AfD
În alegerile din landurile estice, AfD a înregistrat rezultate foarte bune în rândul alegătorilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de aniImagine: DesignIt/Zoonar/picture alliance

În 2013, anul în care a fost fondată, Alternativa pentru Germania (AfD) lăsa imaginea unei formațiuni politice învechite, populată de profesori și antreprenori cu păr cărunt, a căror preocupare era să critice politicile europene ale cancelarului Angela Merkel.

Între timp, longeviva lideră creștin-democrată nu mai ocupă funcția de cancelar iar AfD cunoaște o schimbare semnificativă. Acest partid anti-migrație s-a radicalizat și a întinerit, lucru ușor de remarcat în timpul numeroaselor campanii electorale din acest an. 

Alternativa pentru Germania a dus campanie asiduă pentru atragerea electoratului tânăr. În landul Turingia, controversatul ei lider, Björn Höcke, a organizat o reuniune pe motociclete la sfârșitul campaniei electorale. 

Tineretul AfD se remarcă prin campanii electorale tot mai radicaleImagine: Sebastian Kahnert/dpa/picture alliance

Călare pe aceste autovehicule afumătoare, produse de compania ”Simson” din estul țării, foarte populare în rândul tinerilor, susținătorii lui Höcke au străbătut orașele și satele din regiune. Evenimentul a fost promovat în mod profesionist pe rețele sociale ca TikTok, Instagram sau Facebook, dar a fost oglindit și în presă.

AfD ajunge la tineri prin intermediul rețelelor sociale 

AfD angajează numeroși experți în PR din ”anturajul” său de dreapta - termen pe care îl utilizează când vorbește despre grupurile de extremă dreapta care s-au adunat în jurul partidului. Acești experți alimentează atmosfera pe rețelele sociale cu campanii emoționale și polarizante.
Prin mesaje provocatoare precum „Guvernul de la Berlin te urăște” sau „Germania intră în faliment”, AfD alimentează temerile multor tineri. Soluția pentru ieșirea din impas? Votul pentru AfD, desigur.

Strategia afd-istă are fără îndoială succes. În alegerile din landul Brandenburg din 22 septembrie 2024, aproape unul din trei tineri a votat cu AfD. Este o cifră remarcabilă, dacă ne amintim că în urmă cu trei ani, la alegerile federale, aproximativ 50% dintre tineri alegeau partidele din actuala coaliția de guvernare, respectiv Partidul Social-Democrat, Partidul Verzilor și Partidul Liberal-Democrat. 

Cercetătorul Klaus HurrelmannImagine: privat

„Aceste trei partide au eșuat în ochii tinerilor”, spune Klaus Hurrelmann într-un interviu pentru postul public de radio din Germania. Hurrelmann, unul dintre cei mai renumiți cercetători în domeniul tineretului din Germania, realizează în mod regulat studii în care analizează atitudinile, opiniile și atitudinea tinerilor față de viață. „Partidele de guvernământ nu au reușit să își promoveze în mod adecvat agenda: climă, educație, prosperitate, pace”, spune sociologul. 

O viziune pesimistă asupra viitorului

Hurrelmann a explicat în interviu că este esențial ca actualul guvern federal să ofere tinerilor impresia că are soluții.

„Tinerii sunt pragmatici, ei vor un guvern care să abordeze și să rezolve problemele. Iar acum există un partid care le promite cerul albastru și le cere votul. Vorbim despre AfD”.

Oamenii de știință cred că dezamăgirea oamenilor este agravată de frica de viitor, după cum atestă și „studiul de tendințe” prezentat de Hurrelmann în primăvara anului 2024. Raportul relevă că mulți adolescenți și tineri adulți sunt pesimiști cu privire la viitor, fiind îngrijorați de declinul social, de război sau de imposibilitatea de a-și găsi o locuință. Rezultatul este uimitor, deoarece perspectivele de angajare pentru tinerii din Germania nu au mai fost de multă vreme la fel de bune ca în prezent, în principal datorită pensionării generației baby boomers. 

Multe firme germane s-au declarat împotriva AfD

02:10

This browser does not support the video element.

Decalaj urban-rural major în estul Germaniei

De ce însă are AfD atât de mult succes, în special în estul Germaniei? Potrivit sociologului Steffen Mau de la Universitatea Humboldt din Berlin, explicația rezidă în diferențe pronunțate între mediul urban și cel rural. În cartea sa „Ungleich vereint” (Reunificați în inegalitate), el arată că în est există un decalaj mult mai mare între tinerii din orașe și colegii lor din mediul rural. „Clivajul urban-rural ar putea contribui în mod decisiv la divizarea societății în estul Germaniei.”

Experții sunt alarmați și de faptul că AfD și organizația sa de tineret, aflată în ascensiune, devin tot mai deschis rasiste și radicale în campaniile lor. La petrecerea electorală a AfD din Brandenburg, susținătorii organizației de tineret au cântat cu voce tare o melodie pop-tehno căreia i-au modificat versurile. Mesajul a fost: „Îi vom expulza pe toți!”. Într-un videoclip, ei folosesc clișee rasiste despre străinii cu pielea închisă la culoare care, spun ei, pun în pericol Germania. În același timp, autorii clipului se prezintă ca salvatori blonzi, radianți și sexy ai Germaniei, care expulzează migranții pe calea aeriană.

Sunt imigranţii o ameninţare pentru Germania?

05:04

This browser does not support the video element.

Se pare că astfel de montaje xenofobe devin din ce în ce mai populare și în rândul tinerilor. „Pozițiile extremiste de dreapta, naționaliste și autoritare au luat amploare”, spune Klaus Hurrelmann. Cu toate acestea, dacă ne uităm la societate în ansamblul său, ei formează încă o minoritate, fapt subliniat și de un studiu realizat de Universitatea din Leipzig în 2023, care a constatat că doar o proporție foarte mică de persoane din estul Germaniei au viziune solidificată de extremă dreapta asupra lumii. 

Toți experții sunt de acord că TikTok și altele rețele asemănătoare au o influență formativă asupra atitudinilor politice și a comportamentului electoral al tinerilor, aceste platforme constituind sursa principală de informare pentru ei. În același timp, rețelele sociale tind să fie tărâmuri scăpate de sub orice control, în care circulă nestingherite clipuri rasiste, extremiste și conspiraționiste.

Ce este de făcut? Philipp Sälhoff de la grupul de reflecție Polisphere din Berlin spune într-un interviu acordat DW că una dintre soluțiile cheie pentru depășirea situației este educația. ”Educația mediatică și competențele mediatice sunt o chestiune vitală. Ele trebuie neapărat să facă parte din programa școlară!”

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră