La New York, cei doi lideri asupra cărora sunt aţintite în prezent privirile întregii lumi s-au evitat. In timp ce şeful Casei Albe îşi rostea discursul, Ahmadinedjad fusese subit „reţinut” de nu se ştie ce treburi, astfel încît a absentat din sală. Invers, la discursul demnitarului persan n-a asistat decît un foarte tînăr diplomat american de rang inferior. Preşedintele iranian s-a prezentat de această dată mult mai bătăios şi mai sigur de el decît acum un an. Lunga lui cuvîntare, de 30 de minute, a debutat cu un virulent atac frontal împotriva Americii, a Marii Britanii şi a Israelului, precum şi împotriva Consiliului de Securitate ONU, de care, potrivit lui, ar "abuza" statele cu drept de veto în forul suprem al organizaţiei mondiale.

Invocînd cerul, Ahmadinedjad nu s-a dat în lături să afirme că motivele înfiinţării statului evreu ar fi constituit "un mit" în comparaţie cu "suferinţele îndurate de palestinieni". Simultan, preşedintele Iranului i-a înfierat pe cei pe care Ahmadinedjad i-a calificat drept „ocupanţi” care ar invada ţări îndepărtate pentru "a-şi procura petrol şi alte bogăţii ale subsolului ţărilor cotropite". In fine, preşedintele republicii islamice a justificat programul nuclear iranian, care, potrivit lui, ar fi unul „paşnic", spre deosebire de cel "al unei ţări care a şi folosit bombe atomice”. Deloc de mirare că Ahmadinedjad a cerut modificarea imediată a componenţei Consiliului de Securitate. Conform liderului fundamentalist-islamic, ar fi imperativ ca acest for să acorde un mandat permanent „cu drept de veto statelor arabe, Africii şi mişcării nealiniate”, astfel încît să li se dea „o şansă celor subjugaţi şi ameninţaţi cu forţa armelor”.

La rîndul său, preşedintele american a rostit în faţa reprezentanţilor celor 192 de state membre ale ONU un discurs temperat. Bush s-a adresat direct poporului iranian. „Către oamenii din Iran: noi vă respectăm pe voi şi ţara voastră, vă admirăm bogata istorie, cultura vie şi numeroasele contribuţii la civilizaţie”, a declarat preşedintele american textual, făcînd o diferenţă netă între iranieni şi conducerea lor. O conducere care, după cum a subliniat liderul SUA, a decis să nu acorde cetăţenilor proprii libertatea pe care o merită, şi care se foloseşte de resursele ţării "spre a finanţa terorismul, a sprijini extremismul şi a-şi procura arme nucleare".

„Anticipăm cu bucurie ziua în care iranienii vor trăi în libertate”, a precizat George Bush, afirmînd că Afganistanul şi în special Irakul se află în faţa unui viitor strălucit. În faţa unui public mai degrabă sceptic liderul american a pledat cu vigoare în favoarea păcii şi libertăţii, a democraţiei şi prosperităţii, cerînd lumii, în special celei islamice, să adopte o decizie clară, în fapt unica posibilă. Alternativele sunt „fie susţinerea forţelor moderate, reformiste, care lucrează pentru schimbarea Orientului Mijlociu, sau predarea viitorului în mîinile extremiştilor şi teroriştilor”, a spus Bush.

Mai puţină atenţie se acordase anterior discursului de adio rostit de secretarul general al ONU, Kofi Annan, care a renunţat în cuvîntarea sa să amintească de Iran şi de Irak, ori să mai critice SUA. George Bush l-a elogiat într-un toast, afirmînd despre el „ că este un om bun şi un prieten bun” şi implorînd pentru el paza lui D-zeu. Liderul iranian s-a abţinut să ridice paharul în cinstea secretarului general al organizaţiei mondiale. Motivînd oficial că are treabă, oamenii săi au răspîndit neoficial zvonul potrivit căruia Ahmadinedjad ar fi absentat de a la recepţia de adio pentru că, în calitatea sa de credincios musulman, nu are voie să bea alcool.