Nici nu s-au retras bine trupele americane, că a și început. În câteva zile, talibanii au cucerit provincie după provincie. Au căzut ca pietrele de domino și capitalele de provincii. Mii de afgani au fugit din calea talibanilor, sperând că vor găsi protecție în capitala Kabul. Nici vorbă: și orașul Kabul a căzut între timp în mâinile talibanilor.   

În Occident, lumea privește, ba cu uimire, ba cu consternare, cum, în doar câteva zile, Republica Islamică Afganistan se transformă într-un emirat islamic. Primesc tot mai multe mesaje și apeluri de compasiune de la cunoscuți și colegi. Un coleg de la redacția arabă a DW îmi spune că este profund marcat de cele întâmplate, chiar dacă nu îl leagă nimic de Afganistan.

Marea minciună a misiunii din Afganistan

Motivul pentru care mulți sunt șocați de cele întâmplate este faptul că își dau seama acum că, în urmă cu 20 de ani, guvernele lor nu s-au implicat în Afganistan pentru a apăra drepturile omului, ci din pure interese politice.

De când interesele politice s-au schimbat iar factura costuri-beneficii nu mai corespunde, toți vor să o șteargă - și cât de repede posibil. Totul a fost o mare minciună. Drepturile omului? Drepturile femeilor? Democrație? Toate acestea trebuie lămurite acum de afgani între ei, a declarat de curând președintele american Joe Biden. El nu va mai preda misiunea din Afganistan unui al cincilea președinte american, după ce patru șefi de la Casa Albă au fost nevoiți până acum să se ocupe de ea.

Angajament pentru drepturile omului?

Ce nu spune Biden este că SUA nu au invadat în octombrie 2001 Afganistanul doar pentru a lupta cu talibanii și cu Al Qaida. Ei au promis atunci poporului afgan că țara va fi democratizată. Unul din argumentele principale ale ocupării Afganistanului a fost protejarea drepturilor femeilor afgane. Acum, cu aproape 20 de ani mai târziu, este clar că nu a fost vorba niciodată de femeile afgane sau de democrație. Toate acestea au fost doar retorică goală.

Aceleași femei care erau sfătuite să o lase mai moale atunci când militau prea vehement, chipurile, pentru drepturile lor, care erau liniștite cu asigurări că democrația și statul de drept vor învinge până la urmă, se trezesc acum aruncate în bezna din urmă cu 20 de ani. Au fost trădate și vândute. Viețile multor activiste pentru drepturile femeilor sunt acum în pericol.

Vor deveni "refugiații economici" acum din nou "azilanți"?

Aceeași ipocrizie se regăsește și în politica de azil a UE și Germaniei. Afganii au fugit de mulți ani deja din țara lor. Nimeni nu-și părăsește cu ușurință patria. Au fugit pentru că situația din Afganistan s-a deteriorat continuu, devenind tot mai periculoasă. 

Aceste aspecte au fost însă ignorate. Afganistanul a fost calificat drept stat "sigur". Mulți refugiați afgani au fost expulzați, unii au fost doar tolerați. Mii de afgani trăiesc în condiții inumane în Grecia, Turcia sau în țările balcanice. Politicienii europeni au refuzat să admită că situația securității în Afganistan era dezolantă și că intervenția occidentală în această țară a eșuat.

Refugiații trebuie preluați

Acum, când este prea târziu, toți se declară șocați - politicienii, mass-media, mediul academic. Țări ca Germania sunt răspunzătoare pentru acest deznodământ. În loc să sprijine ani întregi "warlords" și politicieni corupți, mai bine se familiarizau cu poporul afgan și cultura acestuia. Mai bine ascultau de femei, în loc să le spună să tacă. În loc să creeze o armată, mai bine ar fi căutat să ofere afganilor o perspectivă în țara lor.

Ce urmează acum? Comunitatea internațională și Occidentul trebuie să le acorde acum azil refugiaților afgani cât mai rapid și nebirocratic cu putință. Trebuie să-i accepte în sfârșit pe cei care se află deja într-o țară din UE, trăind în condiții nedemne în tabere de refugiați. La fel cu cei care vor veni în următoarele luni și în anii viitori dintr-o țară distrusă, pe care Vestul a abandonat-o. Măcar atâta lucru le datorează Europa oamenilor din Afganistan.

Waslat Hasrat-Nazimi conduce redacția Dari/Pashtu la Deutsche Welle, limbile oficiale ale Afganistanului. Jurnalista s-a născut în Afganistan și trăiește din copilărie în Germania, țara în care s-au refugiat părinții ei.