La şaisprezece ani de la înlăturarea dictaturii comuniste, Albania a făcut un prim pas pe drumul către integrarea europeană. „Albanezii îşi doresc de multă vreme să facă parte din marea familie europeană” – a declarat ministrul integrării, Arenca Troshani. Pentru majoritatea albanezilor Europa înseamnă colacul de salvare. Înainte de toate, Uniunea Europeană s-ar traduce prin „libertate de mişcare”; doar unul din multele privilegii de care se bucură cetăţenii statelor membre. „Chiar şi după şaisprezece ani, albanezii stau ore în şir la rând în faţa ambasadelor pentru a primi o viză. Acum există speranţa că, în sfârşit, aceste cozi vor dispărea” – a mai adăugat ministrul Troshani.

Odată cu încheierea acordului de stabilizare şi asociere, ţările membre şi Albania au căzut de acord asupra unui proces care, în cele din urmă, se va concretiza în acceptarea acestui stat candidat ca partener comunitar cu drepturi depline. Deocamdată nu se ştie cît de lung va fi acest drum şi cît timp îi va lua Albaniei să-l străbată, dar se ştie că paşii ei vor fi atent măsuraţi. Bucuria albanezilor este justificată, dar încă nu au motive să sărbătorească pentru că, în prima fază, important este să se pună pe treabă. După ce dispare euforia vine greul, pentru că Albania va trebui să preia întreg aguis-ul comunitar şi asta înseamnă nu numai implementare în legislaţia naţională, ci şi punere în practică. În ultimii 16 ani Albania a făcut progrese mari pe drumul spre aderare. De la începutul anilor `90 şi pînă acum tînăra democraţie a trecut prin toate bolile copilăriei. În tot acest timp populaţia a acumulat multe dezamăgiri şi a trecut prin experienţe amare. Instituţiile ţării au învăţat din greşelile primilor ani de democraţie, iar toate formaţiunile politice s-au înţeles perfect în privinţa unui lucru: apropierea faţă de Occident şi integrarea în Uniunea Europeană. În Albania regula de bază este toleranţa religioasă. Însă, în continuare, ţara este dominată de eterna luptă dintre cele două mari partide rivale şi corupţie, iar "integrare" înseamnă multă muncă la proiecte comune şi disponibilitatea de a trece dincolo de graniţele şi ideologia partidului. Odată cu noile sarcini ce trebuiesc îndeplinite creşte şi speranţa că toată energia de care dispune clasa politică albaneză va fi canalizată către realizarea noilor reforme, iar rivalităţile vor fi lăsate deoparte. Numai în acest fel va reuşi Albania să îndeplinească toate criteriile în vederea aderării, iar visul care se numeşte „Europa” nu se va transforma într-un coşmar.