Alegeri parlamentare pe 28 septembrie în Republica Moldova
17 aprilie 2025
Șefa statului a chemat cetățenii să rămână uniți, pentru a ține Moldova de partea păcii. „În pofida contradicțiilor interne și a supărărilor să mergem pe un drum comun, care ne va asigura trei lucruri importante: pace și siguranță familiilor; stabilitate și unitate națională; dezvoltare economică și bunăstare”. (...) „Nu există niciun dubiu - pacea și libertatea ni le putem asigura mult mai ușor odată ajunși în Uniunea Europeană. Acolo o să fim protejați - ca într-o mare familie mare, iubitoare. De aceea, trebuie să muncim în continuare zi și noapte ca să aderăm la UE cât mai repede. Nu peste 10-20 de ani, ci în următorii patru ani. Nu va fi ușor, dar nici imposibil. Până atunci însă, ne putem proteja pacea și libertatea doar prin solidaritate externă și unitate internă. Putem asigura securitatea țării în continuare demonstrând un comportament corect, previzibil și consecvent, construind parteneriate puternice, de încredere cu vecinii noștri, România și Ucraina, dar și cu celelalte țări care respectă dreptul internațional și hotarele altor state”, a menționat Maia Sandu în adresarea sa către cetățeni.
Maia Sandu: „Să nu permitem ca Moldova să fie folosită împotriva Ucrainei”
Deputații pro-ruși au părăsit sala de ședințe. Președinta Maia Sandu a vorbit despre faptul că, în noul context global, Moldova are nevoie de relații internaționale puternice, de prieteni care să ajute și să protejeze Moldova. Ea a reiterat că Moldova își dorește o pace justă și durabilă în Ucraina cât mai curând. „Dar, indiferent dacă pacea va fi semnată în acest an sau nu, Ucraina va rezista în continuare, cu sprijinul ferm al țărilor care vor să readucă pacea pe continentul nostru. Ucraina va fi scutul nostru în continuare, iar noi avem datoria morală să nu permitem ca Moldova să fie folosită împotriva Ucrainei, să nu permitem ca țara noastră să fie atrasă în război”.
Șefa statului a readus în discuție subiectul vizând intervenția brutală a Rusiei și a grupărilor criminale coordonate de Kremlin în cele două scrutine din 2024, când gruparea criminală Șor a reușit să cumpere, prin corupție electorală, peste 10% din numărul total de voturi la alegerile prezidențiale câștigate la limită de Maia Sandu. „De-a lungul timpului au fost mulți care au zădărnicit eforturile de întărire a statului: unii pentru ca să poată să fure mai ușor, iar alții pentru că au fost plătiți de Moscova să ne țină slabi și fragili. Însă furtul de voturi și de viitor ne va afecta pe toți deopotrivă. (...) Urmează alegeri parlamentare. Da, instituțiile statului trebuie să depună toate eforturile pentru a asigura alegeri libere și corecte. Justiția trebuie să-i pedepsească în primul rând pe cei care organizează cumpărarea de voturi. Cei care încearcă să cumpere puterea în Moldova vor să folosească țara noastră în război împotriva Ucrainei. Și folosesc pentru asta niște pioni locali, care nu se gândesc nicidecum la binele oamenilor”, a spus Maia Sandu.
Potrivit șefei statului, vânzarea votului la alegeri este similară cu vânzarea țării: „La cât de mult am lucrat cu toții pentru a promova bunul nume al Moldovei, cum să explicăm lumii întregi, dar mai ales copiilor, nepoților care vin din urmă, că unii moldoveni și-au vândut votul și, respectiv, țara? Pentru că acesta este adevărul: cei care își vând votul își vând țara. (…) În această sală toți deputații - și cei aflați la guvernare, și cei aflați în opoziție știu bine cine, cum și cu ce bani a furat votul oamenilor. O să spuneți că instituțiile statului trebuie să ne protejeze de aceste situații. De acord, dar trebuie să fim sinceri: avem un stat care încă nu este puternic. Este dureros să recunoști asta despre țara ta, dar nu ne putem ascunde de adevăr”.
Moldova se va transforma radical în următorii patru ani
Urmează o perioadă în care Moldova se va dezvolta rapid, pentru că vor începe să vină fondurile europene de pre-aderare. „Moldova va începe să beneficieze de fondurile de pre-aderare. Planul de creștere pentru Moldova, care presupune un sprijin de 1,9 miliarde de euro din partea Uniunii Europene, este doar începutul. Acești bani vor finanța proiecte de transport, energie, servicii, industrie și agricultură. Aceste proiecte înseamnă oportunități pentru companii și salarii pentru angajați”. Asta în condițiile în care piața UE deja absoarbe 67% din exporturile moldovenești. „Știu că oamenii simt uneori că nu se mai termină greutățile. Dar, să ne imaginăm că noi acum punem fundația unei case. Încă nu am ajuns acolo unde ne dorim, dar construim o temelie trainică. Ne va lua timp până casa noastră va arăta așa cum ne dorim. E nevoie de muncă și timp. Și vom reuși doar dacă rămânem pe drumul european. Dacă renunțăm la această cale, distrugem șansa bunăstării la care am muncit cu greu”, a menționat președinta Republicii Moldova.
Ea a spus că are încredere în oamenii din Moldova și că aceștia vor reuși să mențină țara pe drumul european și de partea păcii. „Avem două comori: unitatea oamenilor și sprijinul celor care ne vor binele. Moldova are motive reale de speranță. Cred în Moldova. Știu că vom obține ceea ce ne dorim - o țară protejată, bogată, curată și plină de bucurie”, a conchis în adresarea sa președinta Maia Sandu.