Alegerile anticipate periclitează asanarea Deutsche Bahn
21 noiembrie 2024Tyler Bosselman poartă o vestă bleumarin şi în ochelarii săi de soare se reflectă peisajul din sudul Germaniei prin care circulă trenul regional al cărui mecanic este. Unul din segmentele de cale ferată pe care mecanicul în vârstă de 24 de ani circulă este un şantier în lucru.
Segmentul Riedbahn dintre Frankfurt şi Mannheim, foarte circulat, este dotat cu macazuri şi sisteme de semnalizare noi, astfel încât circulaţia feroviară să redevină mai fluidă. La sfârşitul lunii decembrie operaţiunea ar trebui să fie finalizată. "Sper că în urma acestor lucrări oamenii îşi vor recăpăta încrederea în punctualitatea Deutsche Bahn", afirmă Bosselman.
Segmentul Riedbahn marchează debutul amplului program de modernizare a căilor ferate germane. După Frankfurt urmează să intre în reparaţii capitale segmente foarte circulate din apropiere de Hanovra, Hamburg şi altele. Aşa-numita asanare generală cuprinde 40 de şantiere şi obiectivul este restabilirea punctualităţii Deutsche Bahn (DB) până în anul 2030. Ministrul Transporturilor, Volker Wissing, a vorbit vara trecută, când au fost demarate lucrările, despre "cel mai mare program de asanare şi modernizare din ultimele decenii".
Coşmar în loc de restartare?
Dar planificata resurecţie a DB s-ar putea transforma într-un coşmar. Asta fiindcă în urma destrămării coaliţiei semafor şi a alegerilor anticipate programate pentru finele lunii februarie planurile de finanţare a lucrărilor sunt puse sub semnul întrebării.
Preşedintele sindicatului feroviar EVG, Martin Burkert, a avertizat deja că fără buget lipsesc deja o sumedenie de bani pentru reparaţiile capitale. "În joc se află munca de planificare, depusă pe parcursul multor ani, pentru modernizarea infrastructurii, astfel încât punctualitatea să fie din nou asigurată şi capacitatea reţelei să fie extinsă", a declarat el pentru agenţia DPA.
Şi mecanicul Tyler Bosselman ştie că reparaţiile capitale sunt necesare fără întârziere. El se luptă zilnic să treacă cu bine cu trenul său regional cu propulsie electrică prin nodul de cale ferată Frankfurt. "Este ca la cazinou. În orele de vârf nu există nicio garanţie că ajungi puctual la destinaţie", a declarat Bosselman, care este şi el membru al sindicatului EVG.
Mai ales trenurile interregio, adesea în întârziere, îi încurcă lui Bosselman socotelile. Fiindcă în timp ce trenurile regionale mai sunt cât de cât punctuale, aproape fiecare al treilea tren care circulă în Germania pe distanţe mari are între timp întârziere. Cu toate acestea trenurile interregio au în cele mai multe cazuri prioritate. Într-un astfel de caz tânărul mecanic de locomotivă trebuie să aştepte pe o şină secundară trecerea trenului interregio. "Zilele în care pot intra în gara centrală din Frankurt fără să trebuiască să aştept sunt o raritate", spune Bosselman.
Alte ţări investesc mult mai mult în calea ferată
Starea proastă în care se află reţeaua feroviară germană nu se poate recunoaşte doar din pricina întârzierilor. Reţeaua de căi ferate s-a micşorat pronunţat în ultimele decenii, dar cantitatea de marfă şi numărul pasagerilor care circulă pe ea au crescut. Tyler Boselman vede cu ochii săi ruinele istoriei DB în fiecare zi. După ce a trecut peste un pod arată spre nişte linii moarte, ruginite şi acoperite cu muşchi. "În schimbul a câţiva euro ele ar putea fi reactivate. Traficul feroviar ar deveni astfel mult mai fluid", susţine el.
În comparaţie cu alte ţări Germania investeşte relativ puţin în reţeaua sa feroviară. Potrivit organizaţiei "Allianz pro Schiene" investeşte anual doar 115 euro pe cap de locuitor. La prima vedere poate să pară mult, dar ţări în care traficul feroviar este mult mai punctual, cum ar fi Austria sau Elveţia, investesc de trei-patru ori mai mult în căile lor ferate.
Faptul că acest sector a fost subfinanţat pe termen lung este evident. De altfel şi Curtea de Conturi a declarat DB "un caz de asanare". Proprietarul DB, deci Republica Federală Germania, nu a reuşit timp de trei decenii să răspundă unor chestiuni importante ce ţin de politica de cale ferată, arată instituţia din Bonn.
Vor fi amânate lucrările de moderinzare?
Asanarea generală era gândită ca răspuns la această stare de fapt. Dar dacă adoptarea bugetului pe 2025 va întârzia în continuare din pricina destrămării coaliţiei guvernamentale unele proiecte sunt periclitate. Până acum DB miza în următorii trei ani pe 30 până la 50 de miliarde de euro din bugetul federal. Acum, după destrămarea coaliţiei, aceste planuri ar putea deveni maculatură.
Expertul în materie de căi ferate Christian Böttger din cadrul Politehnicii din Berlin a declarat însă pentru DW că aşteaptă ca planurile de finanţatre să rămână valabile. "Abandonarea lor de către viitorul guvern mi se pare improbabilă din punct de vedere politic, dar şi numai riscul amânării proiectelor de construcţie este o catastrofă", a subliniat el.
Tânărul mecanic Tyler Bosselman nu-şi face griji din pricina alegerilor anticipate. "DB va primi în continuare bani fiindcă face parte din infrastructura critică", a declarat el. Dar între timp nu mai aşteaptă o relansare în trombă a traficului feroviar. "În Germania traficul rutier a avut mereu prioritate în defavoarea celui feroviar şi de aceea am sentimentul că DB va fi silită să facă economii", a afirmat el.
Totuşi, Bosselman vrea să-şi păstreze optimismul. "Dacă ne uităm la situaţia politică există multă energie negativă, dar nu vreau să mă dau bătut. Există mereu ceva în care poţi să crezi". El şi-a propus să se plângă mai puţin şi să încerce să schimbe DB din interior. La sfârşitul anului va dobândi diploma de maistru feroviar. "Asta mi-ar putea deschide uşile spre o funcţie de conducere", spune el încrezător.
Iar câteodată angajatorul său îi şi dă motive de speranţă. Potrivit DB circulaţia va fi reluată pe segmentul Riedstrecke la mijlocul lunii decembrie. Dacă într-adevăr aşa va fi, prima etapă a asanării generale a DB va fi finalizată înaintea alegerilor anticipate, cu punctualitate, aşa cum a fost planificat.