1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăFederația Rusă

Alegerile din Rusia: Femeia care-l înfruntă pe Putin

Jennifer Pahlke
21 decembrie 2023

Este opusul lui Putin: este tânără, democrată şi se opune războiului din Ucraina. Dar are Elkaterina Dunţova şanse în calitate de candidată la preşedinţie?

Rusia, Ekaterina Dunţova s-a declarat în favoarea păcii şi democraţiei
Ekaterina Dunţova şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din RusiaImagine: AP Photo/picture alliance

Vladimir Putin a declarat aproape în treacăt că va candida din nou la alegerile prezidenţiale din mai 2024. La capătul unei ceremonii de decorare a militarilor, care a avut loc la Kremlin la mijlocul lunii decembrie, el a făcut anunţul previzibil pentru toţi, anume că va candida pentru un al cincilea mandat de şef al statului. Dar o surpriză totală a fost un anunţ făcut cu câteva săptămâni înainte de o tânără jurnalistă de televiziune din Rjev, un orăşel cu 60.000 de locuitori, aflat la vest de Moscova. Ekaterina Dunţova a făcut cunoscut că va intra în cursa prezidenţială, înfruntându-l pe Putin.

Ekaterina Dunţova are 40 de ani şi îşi creşte singură cei trei copii. Ea a declarat: "Astăzi situaţia este în Rusia în felul următor: cei care i-ar putea reprezenta pe cetăţenii cu vederi democratice la viitoarele alegeri se află fie la închisoare, fie le sunt încălcate drepturile, fie sunt urmăriţi penal, fie sunt siliţi să plece în exil". În context, ea vrea să ofere o alternativă veritabilă. "De ce să nu fie o femeie preşedintă, ca simbol al gingăşiei, gentileţei şi sentimentelor"? - a întrebat Dunţova în cadrul unui interviu oferit DW.

Marionetă a Kremlinului sau candidată onestă?

Dar până la o candidatură a ei mai este drum lung. Vladimir Putin a fost nominalizat de partidul său de guvernământ "Rusia Unită", de orientare naţionalist-conservatoare. Iar Dunţova nu a fost încă nominalizată de niciun partid. Pentru a fi înregistrată oficial în calitate de candidată, ea ar trebui să strângă, până pe 31 ianuarie 2024, 300.000 de semnături de susţinere şi asta nu-i va fi uşor, fiindcă până acum a activat doar în politica regională.

Martie 2018: miting pro-Putin pe un stadion din MoscovaImagine: Pavel Golovkin/dpa/picture alliance

De îndată ce Dunţova şi-a anunţat intenţia de a candida, a fost întrebată şi ce atitudine are faţă de "operaţiunea militară specială" din Ucraina. Ea a răspuns că este în favoarea păcii, fără a-i spune pe nume războiului din Ucraina. Îşi alege cu mare grijă cuvintele, pentru a nu încălca legea privind "discreditarea armatei ruse", ceea ce ar putea însemna o îndelungată pedeapsă cu închisoarea. Până acum ea nu a avut nimic de suferit, ceea ce îi face pe critici suspicioşi că ar putea fi un "candidat-spoiler" al Kremlinului, o pseudo-concurentă trimisă în cursă cu aprobarea lui Putin, pentru a se da impresia că pe durata campaniei electorale va exista o competiţie veritabilă.

Totuşi, Abbas Galiamov nu vede "niciun motiv pentru a se bănui că Dunţova nu acţionează onest". Galianov a fost până în 2010 autorul unor discursuri susţinute de Vladimir Putin. Între timp i-a întors acestuia spatele şi trăieşte în exil, în calitate de analist politic. "Are un bun renume, de persoană angajată, cu idei oneste, de persoană care luptă pentru idealurile sale şi nu face politică oportunistă", a declarat el pentru DW.

Start sincopat pentru candidată

Politiciana s-a confruntat deja cu o serie de oprelişti. La doar câteva minute după ce Dunţova a rugat public pe canalele ei din reţelele de socializare să i se ofere sprijin financiar pentru campania electorală, banca ei i-a blocat contul pentru intrări, a anunţat candidata pe canalul ei Telegram.

La prezindeţialele din mai 2024 sunt chemaţi să participe mai bine de 110 milioane de cetăţeni cu drept de vot Imagine: Alexander Ermochenko/REUTERS

La şedinţa de nominalizare a ei, pe 17 decembrie, nu au participat doar 700 de susţinători, ci şi poliţia locală. "Brusc s-a întrerupt curentul", a scris ea pe Telegram. "Imediat am găsit o soluţie de avarie, cu ajutorul unui generator". Apoi, moderatorul adunării i-a luat microfonul, rugând "să nu se pună întrebări politice". "Probabil că vor exista în continuare pene mai mici, dar le vom rezolva împreună", a spus Dunţova.

Va aproba Kremlinul sau nu?

Chiar dacă este o contracandidată onestă, ea poate fi instrumentalizată de Kremlin în scopuri proprii, sau poate fi scoasă pe linie moartă. Abbas Galiamov vede două posibile scenarii:

Primul: Kremlinul îi permite lui Ekaterina Dunţova să strângă semnăturile necesare şi să se înregistreze oficial. Apoi ar putea fi folosită pentru a conferi mai multă legitimitate victoriei lui Putin, şi mai ales războiului din Ucraina. Dacă Putin ar reuşi să câştige "cinstit" în competiţia cu candidata anti-război, propaganda rusă ar dobândi muniţie suplimentară.

Alegeri în Rusia: Cine este Alexei Navalnîi?

02:41

This browser does not support the video element.

Al doilea scenariu: Kremlinul nu va permite candidatura lui Dunţova. "Riscul ca ea să capete prea mult sprijin şi să câştige prea multe voturi este mare", a explicat Galiamov. "Mai ales dacă pe durata campaniei electorale situaţia de pe front se va înrăutăţi, ceea ce nu poate fi exclus", a completat el. Într-o astfel de situaţie, crede analistul, oamenii ar putea s-o aleagă pe ea, în semn de protest, şi Kremlinul nu ar risca aşa ceva.

Un risc personal însemnat

Ekaterina Dunţova este conştientă că ar putea fi periculos să-l înfrunţi pe Vladimir Putin. Şi ea ştie că principalii critici interni ai preşedintelui, Alexei Navalnîi, Ilia Iaşin sau Vladimir Kara-Mursa, au fost condamnaţi la pedepse îndelungate cu închisoarea. Cu toate acestea spune că are speranţe: "Poate că perspectivele nu sunt prea bune, fiindcă am văzut cu toţii ce se întâmplă cu oameni care îşi anunţă poziţia într-un fel sau altul - sunt înfieraţi ca agenţi străini sau urmăriţi penal. Dar eu vreau să cred în cel mai bun rezultat", a declarat ea pentru DW.

Pe canalul ei Telegram, Dunţova a completat: "Fiindcă iubesc ţara noastră, fiindcă doresc ca Rusia să fie un stat democratic, bogat şi paşnic. Momentan ţara noastră se mişcă într-o cu totul altă direcţie: se îndepărtează de drepturi şi libertăţi, se îndepărtează de iubire şi de pace, se îndepărtează de un viitor frumos".