1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Alegerile din Turingia crează emoţii guvernului de la Berlin

Bernd Graessler / Ioachim Alexandru11 iunie 2004

Landul federal Turingia - una din cele cinci provincii care împreună au alcătuit cândva defuncta RDG - îşi alege duminică un nou Parlament. Din cei 2,4 milioane de locuitori ai Landului, la urne sunt aşteptaţi 1,9 milioane de cetăţeni cu drept de vot. Alegerea nu este importantă numai pentru această mică provincie, rezultatul ei fiind aşteptat cu înfrigurare şi la Berlin. În cazul în care Uniunea Creştin Democrată (CDU) nu va reuşi să obţină majoritatea absolută, atunci guvernul socialist-ecologist va putea să stopeze procesul de pierdere a puterii în Camera superioară a Parlamentului, Bundesrat. Dacă, dimpotrivă, seria de înfrângeri suferite de social-democraţi la alegerile regionale va continua, atunci

Va reuşi oare guvernul Schroeder să recupereze din handicap?
Va reuşi oare guvernul Schroeder să recupereze din handicap?Imagine: AP

CDU va obţine în viitor o majoritate de două treimi în Camera Landurilor, fiind astfel capabilă să blocheze orice iniţiativă legislativă a guvernului.

La debutul campaniei electorale din Turingia, cancelarul Gerhard Schroeder nu a uitat să-şi ia cu el bocancii de munte. Împreună cu Christoph Matschie, candidatul de vârf al social-democraţilor locali, el s-a prezentat fotografilor pe Rennsteig, cea mai lungă potecă alpină din Germania - un simbol al Turingiei, la fel ca şi pădurile sale, casa lui Goethe de la Weimar sau cetatea Wartburg, unde Martin Luther a tradus cândva Biblia în limba germană.

Simbolurile din vremuri mai noi ale regiunii sunt uzinele Opel din Eisenach - unele dintre cele mai moderne din Europa - la fel oraşul Jena, bastionul opticii şi electronicii estgermane, de care se leagă indisolubil numele fabricantului Karl Zeiss. Concernul Jenoptik este singura întreprindere estgermană de vârf în adevăratul sens al cuvântului. De aceea CDU, aflat la putere în Turingia la fel ca şi în învecinata şi mult admirata Bavarie – Landul portului tradiţional dar şi al tehnologiilor avansate - priveşte cu încredere în viitor. Premierul Turingiei, Dieter Althaus, care candidează pentru un nou mandat s-a prezentat foarte încrezător în campania electorală, afirmând: ” Acesta este drumul pe care trebuie să-l apuce o regiune din mijlocul Germaniei, din mijlocul Europei, dacă vrea să-şi asigure bunăstarea şi protecţia oferită de economia socială de piaţă. Trebuie să continuăm pe acest drum. De aceea, nu votaţi pe 13 iunie social-democraţii sau ecologiştii, ci, foarte clar, CDU.”

La fel ca şi restul Landurilor răsăritene, şi Turingia se confruntă cu un şomaj masiv, cu exodul tinerilor şi cu încasări reduse din impozite. Totuşi, guvernul regional creştin-democrat se poate mândri că regiunea stă mai bine în multe privinţe, comparativ cu celelate Landuri din est: Turingia are cea mai mare creştere economică, a înregistrat cel mai mare număr de patente noi şi şomajul este cel mai scăzut. Mulţi sunt însă de părere că şomajul redus se datorează poziţiei geografice favorabile, care le permite multora să facă naveta în landurile învecinate bogate Bavaria şi Hessa, şi nu politicii înţelepte a creştin-democraţilor.

Din punct de vedere politic, Turingia este de mult timp un bastion creştin-democrat. Premierul provine din 1990 fără întrerupere din rândul acestei formaţiuni, iar din 1999 guvernează singur. Actualul premier Dieter Althaus, în vârstă de 45 de ani, este născut în Turingia, a fost profesor pe timpurile RDG-ului, şi a stat până de curând la umbra mentorului său, fostul prim-ministru Bernhard Vogel, care s-a retras din viaţa politică în 2003, din raţiuni de vârstă. Pe afişele electorale se prezintă alături de soţia sa, în chip de părinte al regiunii. Popularitatea sa a sporit la nivel federal de când asigură preşedinţia prin rotaţie a Camerei regiunilor. Astfel, aproape că nu a existat în ultima vreme o dezbatere serioasă, la care să nu ia parte, şi să nu răspundă întrebărilor presei. Această strategie a dăunat însă rezolvării micilor probleme de zi cu zi ale provinciei, şi numeroşi observatori se aşteaptă ca Althaus să fie sancţionat la urne.

Creştin-democraţii riscă să piardă aşadar majoriatea absolută. La Erfurt a avut loc de curând cea mai mare manifestaţie din 1989 încoace, cetăţenii fiind nemulţumiţi de costurile uriaşe ale racordării la reţeaua de apă şi canalizare, generate de planificarea defectuoasă a instalaţiilor de captare şi epurare a apei, imediat după reunificare. Guvernul local creştin-democrat a promis că va reduce prin lege aceste taxe, imediat după alegeri. Mijloacele de finanţare a promisiunii sunt însă neclare.

În acest context, de săptămâni se vorbeşte despre o posibilă mare coaliţie social-democrată / creştin-democrată. Social-democraţii nu vor obţine, potrivit sondajelor, mai mult de jumătate din voturile ce le vor fi atribuite creştin-democraţilor. Totuşi, Christoph Matschie, şeful social-democraţilor locali, este pregătit să intre în guvern, în ciuda acestui neajuns. El a precizat cu privire la alte posibile variante: ” Nu vreau să realizez o coaliţie cu partidul democraţiei sociale (PDS, fostul partid comunist din RDG n.r.). Consider că acesta este un partener instabil de guvernare, aşa încât exclud această posibilitate.” În continuare, Matschie a mai precizat că este important pentru social-democraţii din Turingia să vină la guvernare, fiindcă după înfrângerile în lanţ suferite în alegerile regionale din Hessa, Saxonia inferioară, Bavaria şi Hamburg, orice victorie, cât de mică, a social-democraţilor ar putea fi privită drept o încetare a procesului de pierdere a puterii.