Ameninţările teroriste atrag o “explozie” a preţului la barilul de petrol
2 august 2004Cotat cu 43,88 de dolari la Bursa din New York, barilul de ţiţei atinge cel mai ridicat nivel din ultimii 21 de ani.
Sporirea gradului de alertă în Statele Unite ale Americii s-a impus după declaraţia făcută ieri de către Tom Ridge, secretar pe probleme de securitate în cadrul Guvernului de la Washington. Potrivit unor informaţii ”noi şi extrem de detaliate” provenite de la serviciile secrete americane, grupări teroriste planifică să plaseze maşini capcană în apropierea mai multor institute financiare, printre care se numără şi clădirile Citigroup, sediul Bursei din New York, precum şi Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială din Washington.
Potrivit aprecierilor specialiştilor, preţul barilului de petrol va continua să rămână la valori record şi în următoarele săptămâni.
În aceste condiţii, reprezentanţii marilor companii aeriene prognozează noi pierderi. Peste 10 miliarde de dolari vor fi nevoite să plătească concernele de transaport aerian, în urma creşteri preţului la combustibil, au calculat reprezentanţii asciaţiei mondiale de profil IATA.