Analiză: A doua înfrângere a Rusiei în Moldova
29 septembrie 2025
După procesarea a 94% din procesele verbale ale secțiilor de votare, PAS este creditat cu 46,5% din voturi, ceea ce înseamnă peste 53 de mandate din totalul de 101. Tendința pentru PAS este însă în creștere în baza votului diasporei. Conform prognozelor și simulatorului de repartiție a mandatelor, după procesarea tuturor voturilor, ca urmare a redistribuirii voturilor acumulate de partidele care nu au trecut pragul electoral, PAS s-ar putea alege cu 55 de mandate.
Totuși, va fi cel mai pestriț Parlament de până acum – cu două blocuri electorale din care fac parte 7 partide plus 2 sau 3 partide, în momentul publicării acestui material, partidul „Democrația Acasă” fiind în scădere, în zona de risc, cu 5,6% (pragul electoral pentru partide fiind de cel puțin 5%).
Parcursul european al Republicii Moldova a fost salvat
Alte blocuri și partide care acced în noul Parlament sunt: blocul „Patriotic” (pro-rus), blocul „Alternativa” (perceput ca fals proeuropean), „Partidul Nostru” (condus de Renato Usatîi, care în trecut îl lăuda pe dictatorul Lukașenko din Belarus) și, dacă nu scade până la final sub 5%, partidul „Democrația Acasă” (formațiune susținută de politicianul român George Simion).
Asta înseamnă că PAS va putea forma singur Guvernul, iar parcursul european al Republicii Moldova a fost salvat în pofida unui efort incredibil al Rusiei de a deturna rezultatele acestor alegeri prin cumpărare masivă de voturi. Niciun partid susținut deschis de gruparea criminală Șor nu a trecut pragul electoral. Și niciun partid afiliat fostului oligarh Vladimir Plahotniuc nu a înregistrat un scor mai mare de 1% în aceste alegeri.
Poliția a reținut mai multe persoane într-un dosar privind pregătirea unor destabilizări
Unul dintre liderii blocului „Patriotic”, Igor Dodon, a anunțat proteste pentru ziua de luni, 29 septembrie. După afișarea primelor rezultate, acesta, însoțit de un grup mic de susținători, a încercat, pe la miezul nopții, un protest la Comisia Electorală Centrală, dar în cele din urmă s-a retras subit la sediul partidului și nu a mai apărut public.
Duminică, cu aproximativ trei ore înainte de închiderea urnelor, poliția a reținut trei persoane într-un dosar penal privind pregătirea unor destabilizări și dezordini în masă după alegeri. Este vorba inclusiv de doi frați, angajați ai structurilor de forță din Transnistria. Potrivit oamenilor legii, aceștia ar fi liderii responsabili de coordonarea, monitorizarea și aprovizionarea logistică a grupurilor ce ar urma să încerce să provoace destabilizări. Asupra lor au fost depistate mai multe obiecte, inclusiv pirotehnice și inflamabile, care urmau a fi folosite pentru a panica mulțimea și a crea haos la protest.