Fără să explice cum ar putea să înceapă redresare, ministrul Proiectelor Europene, Adrian Câciu, promite că până la sfârșitul anului România va accesa 10% din bugetul care îi este destinat de UE. Pentru perioada bugetară 2021-2017, prin Politica de Coeziune, României îi sunt destinate 45,1 miliarde de euro, dintre care 31,5 miliarde de euro alocare europeană și 13,6 miliarde de euro contribuție națională.

Din 2021, PSD și PNL guvernează împreună, împart banii țării, funcțiile publice și responsabilitățile, inclusiv incapacitatea de a aduce în România fonduri europene pentru investițiile vitale. Un raport semnat de președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, scoate în evidență că absorbția de fonduri europene la jumătatea perioadei bugetare 2021-2027 e zero și, potrivit datelor, România nu a atras aproape niciun euro din fondurile de coeziune și structurale care i-au fost alocate. Și mai grav, conform Consiliului Fiscal, ajutorul european dat țării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care presupune alocări de 28,4 miliarde de euro pentru perioada 2022-2026 (din care 13,5 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi) „se confruntă cu întârzieri semnificative și provocări majore”. Până în acest moment, rata de absorbție a României prin mecanismul european de redresare și reziliență este sub 20% la jumătatea perioadei. 

Consiliul Fiscal, o instituție care face legătura între normele fiscale europene și legislația autohtonă, avertizează guvernul că, spre deosebire de fondurile din Politica de Coeziune a UE, care permit o extindere a proiectelor după expirarea lor, jaloanele și țintele asumate prin PNRR trebuie atinse până în august 2026, iar cererile de plată aferente trebuie executate până la finele anului 2026: orice întârziere poate însemna pierderi sau chiar returnări de fonduri. 

Raportul Consiliului Fiscal constată „slăbiciuni instituționale persistente” în absorbția banilor europeni pentru exercițiul bugetar 2021-2027, „nivelul redus al capacității administrative” atât la nivel central, cât și local. Aceste blocaje - se mai arată în document - pot duce la pierderea de fonduri europene și „ar complica și mai mult situația dificilă în care se află finanțele publice din România”.

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan îl acuză pe prim-ministrul Marcel Ciolacu că „a blocat absorbția de fonduri europene" și că totul e „o problemă de voință politică, nu de capacitate instituțională”. În schimb, europarlamentarul Dan Barna, fost președinte USR, insistă că atât liberalii cât și social-democrați sunt vinovați că „România bate pasul pe loc”.

Spre deosebire de mediul privat, instituțiilor de stat nu prea le place să lucreze cu fonduri europene, nu doar fiindcă trebuie să facă proiecte viabile, ci mai ales pentru că sunt nevoite să facă raportări amănunțite în ceea ce privește folosirea banilor. În plus, fondurile europene nu pot fi date chiar așa simplu clientelei de partid, ignorând criteriile, termenele de predare, licitațiile, standardele privind achizițiile. Apoi, controalele trimise Procurorului European sunt considerate dificile și amenințătoare. Pe scurt, banii europeni nu pot ajunge cu ușurință la baronii politici și nici nu pot fi deturnați la fel de simplu ca cei din bugetul de stat. De altfel, adesea, marile lucrări de infrastructură care ar putea fi cu ușurință finanțate de la Bruxelles, primesc bani din bugetul național de la București.

În precedentul exercițiu financiar, fondurile europene destinate României între 2014 și 2020 au fost atrase în proporție de peste 93%, cu prelungiri de aproape patru ani  în finalizarea proiectelor. Este vorba, în final, de peste 36 de miliarde de euro. Pornind de la această sumă, Consiliul Fiscal socotește că „România riscă să capete o dependență periculoasă de fondurile europene” nu doar fiindcă PNRR are o viață limitată, ci și fiindcă, odată cu dezvoltarea țării și creșterea Produsului Intern Brut pe locuitor, fondurile structurale și de coeziune se vor micșora semnificativ.

De la aderarea României la Uniunea Europeană, România a primit 95 de miliarde de euro și a contribuit cu 30 de miliarde la bugetul european. Balanța netă este de 65 de miliarde de euro în 17 ani. Spre deosebire de alte state, însă, capacitatea de atracție a țării e mică. Polonia, de pildă, a investit în proiectul european 86 de miliarde de euro și a câștigat 261 de miliarde de euro, în cei 20 de ani de la aderare.