Serviciul de Protecție și Pază (SPP) nu a mai depus un raport din 2015. Comisia de Apărare din Senat a consemnat atunci audierea generalului Lucian Pahonțu, șeful SPP din 2005 până azi, dar nu ca procedură automată, ci la cererea Comisiei. Nu există un sistem de verificare a acestui serviciu, nu s-a făcut niciodată un audit profesional al SPP și spre deosebire de alte state cu democrații vechi sau chiar față de Polonia, în România nici nu există vreo posibilitate de verificare a felului în care funcționează. În țări ca Statele Unite, Germania, Franța, Marea Britanie nu există servicii de protecție autonome, ci subordonate unui ministru care răspunde politic, cu audit intern independent de rapoartele publice, cu limite ale mandatului, cu verificări de securitate reînnoite periodic, cu rapoarte și audieri periodice în fața comisiilor parlamentare care au competențe reale și personal specializat, dar și cu arhive istorice scoase de sub controlul instituției succesoare, în cazul polonez.

După investigația Recorder, „Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989”, președintele Nicușor Dan a răspuns în patru pași:

• „este regretabil că parchetele nu au elucidat” până acum tot ce s-a întâmplat la Revoluție și la Mineriadă, represiuni în care se presupune că ar fi participat, potrivit datelor din anchetele de presă, tânărul locotenent Pahonțu, ca parte a trupelor de Securitate în 1989 și pe 13-15 iunie 1990 ca parte a Trupelor de Pază și Ordine din cadrul Ministerului de Interne. Președintele spune că e circumspect că cele două mari dosare istorice se vor închide vreodată fiindcă a trecut „așa de mult timp de la acele evenimente”;
• Nicușor Dan spune că oricine a participat „la vreo acțiune de reprimare”, „nu are ce să caute într-o funcție înaltă” „din punct de vedere moral”, dar că „domnul Pahonțu nu e în această situație”;
• Președintele recunoaște că nu a făcut o verificare instituțională nici în ceea ce îl privește pe șeful SPP, nici serviciul în sine și că se bazează pe propriile instincte: „o evaluare a serviciului am făcut-o cumva cu propriile simțuri”. E mulțumit cu ce a văzut. În ceea ce-l privește pe generalul din fruntea SPP (pensionat anul trecut, dar rămas în funcție)mărturisește că nu i-a făcut „o evaluare managerială” pentru că „sunt multe, multe, multe alte restanțe mai importante”, dar oricum președintele declară că „nu știe care e scandalul”, fiindcă acuzațiile nu ar fi acoperite de demonstrații;
• „SPP nu e un serviciu secret”, insistă Nicușor Dan, cu toate că potrivit legii SPP poate să desfășoare „deschis sau acoperit”, activități de culegere, verificare și valorificare a informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor sale (Legea 191/1998, Art.5) (declarații făcute pe 27 august 2026 la Chișinău).

Din succesiunea întâmplărilor din ultimele luni se poate însă înțelege că între președinte și șeful SPP sunt legături care uneori exced responsabilitățile celor doi:

1. fotografia în care apar într-un restaurant din Bruxelles, Nicușor Dan împreună cu Lucian Pahonțu, europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, aflat în tabăra contestatarilor lui Ilie Bolojan, europarlamentarul PSD Victor Negrescu și Eugen Tomac la o săptămână după ce a fost desemnat premier (fotografie făcută pe 18 iunie 2026 și publicată în premieră de Digi24);
2. Șeful liberal al Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea le-ar fi relatat celor din conducerea PNL că a fost adus la București de un echipaj SPP pentru a fi nominalizat prim-ministru fără știrea partidului;
3. Lucian Pahontu a ieșit la pensie pe 1 noiembrie 2024, dar a continuat să rămână în funcție: încasează și pensia de general în rezervă și leafa de șef al SPP. Nicușor Dan pare confortabil cu această situație, la limita moralității, din care rezultă că Lucian Pahonțu are salariul lunar (30.000 de lei)  de două ori mai mare decât cel al președintelui (15.000), la care se adaugă pensia fostului general care e cam cât salariul șefului statului.

Lucian Pahonţu interesat de laboratorul politic

Există multe alte semne că Lucian Pahonțu ar fi interesat de laboratorul politic din culise: foștii consilieri ai președintelui Traian Băsescu povestesc despre felul în care generalul reușea să fie la curent cu tot ceea ce se întâmpla în viața mai mult sau mai puțin secretă a demnitarilor importanți. În fond, toți aceștia au șoferi de la SPP, adesea cu grade la fel de importante ca responsabilitățile lor: ce fel de date strâng ei despre ceea ce văd și aud de la demnitarul pe care îl păzesc și căruia îi conduc mașina?

Faptul că Lucian Pahonțu vine direct din Securitate nu a fost un secret pentru niciunul dintre președinții de care a avut grijă, dimpotrivă pare să fi fost o garanție a profesionalismului său. Metodele lui de lucru i-a convins pe fiecare în parte că are nevoie de el, le-a învățat încă de tânăr și le-a rafinat de-a lungul lungii sale cariere. Menținerea lui la cel mai înalt nivel al statului, cu acces la cele mai importante secrete ale României demonstrează într-un fel de ce lustrația a fost imposibilă în România: oamenii crescuți de Securitate și rămași loiali mentorilor lor au fost mereu în prima linie cu voia celor aleși.

În cazul lui Pahonțu nu era nevoie de niciun certificat al Consiliului Național de Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a-l trece pe linie moartă, pentru a-l lustra. Traian Băsescu și Klaus Iohannis s-au folosit de Pahonțu și ambii au avut parte de câte un sfârșit de mandat catastrofal, poate, și fiindcă generalul SPP s-a folosit de ei pentru a-și consolida și continua cariera, pe spezele următorului. Din 2005 până în 2026, Lucian Pahonțu a știut cum să-și păstreze fotoliul, dincolo de toate acuzațiile formulate împotriva lui: când fostul lider social-democrat, Liviu Dragnea era cel mai puternic politician l-a acuzat pe șeful SPP că-i recrutează oameni din PSD, dar nimic nu a putut fi demonstrat.

În România, serviciile secrete s-au pus la dispoziția politicului, iar Silviu Predoiu, fost director al SIE chiar a explicat cum funcționează mecanismul. S-a creat o simbioză periculoasă, în care politicienii cred că profită de servicii, dar în cele din urmă serviciile par să profite. SPP nici nu-și depune rapoartele în parlament, SRI le depune, dar plenul votează un rezumat al acestora: nu există un control real, nu există audieri serioase, nu există voința politică de a controla serviciile secrete

În România, sistemul e construit defect cu bună știință, reflexul Securității rămâne activ în folosul unora și în dezavantajul țării.