Vreme de doi ani, un bărbat din Crevedia, sat aflat la doar 25 de kilometri de capitala României, a reclamat la toate instituțiile locale că simte miros de gaz în vecinătatea casei. Nu l-a băgat nimeni în seamă. Până sâmbătă, 26 august 2023, când pe strada sa au venit pompierii. Și poliția. Și ambulanțele. În sfârșit. Pentru acel bărbat, din păcate, au venit prea târziu: tocmai suferise un infarct fatal, după ce și-a văzut soția arsă pe o suprafață de 95% din corp, în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaze din curtea învecinată. O zi mai târziu, soția rănită avea să moară și ea.

În curtea învecinată casei în care au locuit - și au murit - cei doi soți a funcționat, mai mulți ani, o stație de GPL. Se alimentau mașini sau butelii pentru centrale de încălzire a locuințelor - în condiții de siguranță îndoielnică. De altfel, în 2020, pompierii au verificat și au descoperit că stația nu respecta regulile de securitate și i-au retras autorizația de funcționare. Proprietarii au închis poarta și au continuat să facă, departe de ochii lumii, ce au făcut mereu: transfer de gaz cu pompe improvizate.

Sâmbătă seara, gazul scurs printr-o asemenea pompă improvizată a luat foc din cauze ce urmează să fie lămurite de procurori. Poate o țigară, poate alt motiv. Autocisterna din care s-a scurs gazul a explodat imediat, alte rezervoare cu gaz sub presiune aflate în aceeași incintă au sărit și ele în aer, după scurt timp. Șapte persoane au fost rănite. Între ele, locatarii casei învecinate: femeia cu arsuri pe aproape tot corpul a fost atinsă de suflul exploziei. Când și-a văzut soția desfigurată, soțul a făcut infarct și a murit pe loc. După nici 24 de ore, rănile au ucis-o și pe soție.

Alte 50 de persoane, cei mai mulți salvatori veniți să limiteze efectele deflagrației - pompieri, paramedici și jandarmi - au avut nevoie de spitalizare din cauza arsurilor sau intoxicațiilor. Unii sunt în stare gravă.

Tragedia aceasta putea fi evitată. Ca și altele - pentru că în România se întâmplă lunar cel puțin o tragedie care ar fi putut să fie evitată, într-o banală circumstanță: respectarea contractului social. Adică, statul să-și fi făcut întocmai și la timp datoria de a-și proteja cetățenii, iar oamenii să fi respectat, la rândul lor, regulile coexistenței comunitare. 

Ceea ce s-a petrecut la Crevedia este încă una din desele situații simptomatice pentru România ultimilor trei decenii, în care instituțiile statului au fost complet deprofesionalizate - prin corupție, politizare și cumetrii de partid, nepotisme și alte sinecuri, incompetență și demotivare. Înainte de 1989, pe vremea regimului ceaușist, era o datorie să încalci legile statului totalitar. E drept, nu lupta nimeni propriu-zis cu sistemul, nu îl submina nimeni din interior, doar îl căpușa, pentru a-i supraviețui. În orice caz, una este o dictatură, în care legile sunt absurde, chiar abuzive, iar lipsurile generalizate, și alta o democrație, în care există, în principiu, instrumente de echilibrare a relațiilor sociale.

„Nu am aer!”

În România ard case pentru că străzile care le deservesc au fost proiectate, dintr-un aranjament din creion și o atenție dată urbanistului, prea înguste pentru accesul mașinilor de pompieri. În România, ambulanțele ajung la o intervenție de trei ori mai târziu decât prevede protocolul, pentru că două treimi din ceea ce figurează drept șosele între localitățile izolate sunt de fapt drumuri agricole sau forestiere, deseori impracticabile, pentru că la fiecare ploaie camioanele supraîncărcate cu lemne ilegal tăiate lasă în urma lor șleauri denivelate. Restul de două treimi lipsă din șosea poate fi căutată în portofoliile private ale unor administratori publici corupți - mai o viluță, mai o colecție de tablouri sau un asfalt turnat prin curtea fermei personale.

Tot în România, pacienții mor în spitale pentru că rănile de care suferă se infectează cu bacterii dosite în pereții saloanelor. Sau pentru că nu sunt băgați în seamă de cei care ar trebui să îi îngrijească și salveze. La mijlocul acestei luni, la Botoșani, o tânără de 25 de ani, mamă a trei copii, însărcinată în luna a treia, a murit pe un pat de spital deoarece, vreme de șapte ore, nimeni nu a intervenit să îi înlăture cauza durerilor și a hemoragiei. „Nu am aer!”, a fost ultimul mesaj transmis de femeie familiei.

Cu doar câteva săptămâni mai devreme, în iulie, o altă tânără, de 24 de ani, a fost ținută ore în șir în fața unui spital din Urziceni și a născut pe trotuar - un caz asupra căruia planează deopotrivă suspiciuni de neglijență în serviciu și discriminare.

„Nu ține linia ocupată!”

Tot în România, o tânără de 15 ani, răpită de un prădător sexual, a fost tratată de serviciul de urgență 112 cu cuvintele „Nu ține linia ocupată”, înainte de a fi ucisă de cel care a răpit-o. Iar bătrânii cu nevoi speciale și persoanele cu dizabilități sunt cazați, în condiții de lagăre de exterminare, în subsolurile unor azile administrate de protejații unor clanuri politice care știau ce se întâmplă dar măsluiau rezultatele controalelor. Știau. Toți știau!

În România, un tânăr de bani gata, care abia și-a luat carnetul de șofer, urcă drogat la volan, este oprit de două ori de polițiști care îi ignoră tulburările comportamentale evidente și îl lasă să plece spre locul unde va intra cu mașina într-un grup de tineri și va ucide doi oameni. „Ne folosesc pe post de semafoare umane, să asigurăm fluență demnitarilor care veneau în vacanță la mare”, aveau să se justifice agenții de la rutieră. O săptămână mai târziu, în timp ce întreaga presă se ocupa aproape exclusiv de cazul șoferului drogat și încerca să radiografieze și să descifreze încrengătura politică de tip mafiot care i-a permis criminalului să treacă nestingherit prin filtrele poliției, un alt individ de aceeași vârstă se urcă la volan, de data aceasta băut, și ucide alți trei tineri. Doar câteva ore mai târziu, o barcă cu opt persoane la bord, între care doi copii, se răstoarnă pe Dunăre - era manevrată de o femeie care tocmai ce consumase substanțe psihoactive.

În urmă cu opt ani, incendiul izbucnit în clubul Colectiv din București a ucis 65 de oameni. O parte dintre victime au fost trimise la tratament în străinătate, pentru că România nu a găsit, decenii la rând, bani să construiască un spital pentru mari arși. Acum, la opt ani după acea tragedie și după zeci de incendii care au ucis pacienți internați în spitale, victimele exploziilor de la Crevedia care au suferit arsuri mai grave speră să fie salvate în clinici de specialitate din Uniunea Europeană, pentru că nici acum nu există spitale dedicate în România.

Și acum „toți știau!”

Explozia și incendiul din acest weekend s-au petrecut la un punct de lucru care nu mai avea autorizație de funcționare de trei ani. Șapte instituții au fost informate că acolo erau nereguli. Știau. Toți știau! Dar afacerea și-a văzut mai departe de produs bani. Mulți. Tot mai mulți.

În urmă cu trei ani, tatăl acționarului principal al firmei devenea primar într-un oraș din altă parte a României. Din acel moment, cifra de afaceri a firmei s-a multiplicat de zeci de ori. Sursa acestui succes comercial: generoase contracte încheiate cu instituții publice. O rețetă câștigătoare în mediul românesc de afaceri: contracte cu statul pentru rudele politicienilor învingători în alegeri sau numiți în funcții de conducere.

Controlori sub controlul controlaților

Instituțiile statului se feresc să controleze astfel de afaceri, pentru a nu deranja. Pentru a garanta obediența inspectorilor, în aceste instituții sunt fie angajați apropiați ai politicienilor influenți, fie sunt promovate persoane depășite de fișa postului. Se creează dependențe și vulnerabilități, rețele de protecție reciprocă și binefăcători mutuali. Instituțiile nu pedepsesc ilegalitățile. Angajații nu sunt sancționați dacă greșesc. Vorba ceea: „Hai, măi, cine să te amendeze, noi pe noi?”.

În România, în centrul capitalei țării, între trotuarele pe care bucureșteanul toropit de căldura verii șade la mese cu o înghețată sau o bere, țevile de eșapament huruie mult deasupra limitelor legale de poluare fonică. Când un agent de circulație de bună credință trage pe dreapta astfel de mașini sau motociclete, îi sună instantaneu telefonul. „Prietene, vezi-ți de treabă, vrei să te mutăm la poliția rurală sau la arhive? Ce-i excesul ăsta de zel?”. 

În majoritatea cazurilor, tragediile petrecute în România se află la capătul unor succesiuni de acte de corupție despre care actorii implicați sunt convinși că nu se va afla niciodată pentru că se vor rătăci într-o altă succesiune - de telefoane. Actori care se simt intangibili în feudele lor. Puternici în fața unui stat sigur absent, evident eșuat și, în orice caz, spectator. Poate complice. Poate mafiot. Și care, după câte o tragedie, se limitează să strângă cioburile, să spele asfaltul și să ducă mizeria politică la reciclat. Că poate mai e nevoie de ea și la alte fărădelegi.