Cele două parteneriate strategice dintre România și Statele Unite au fost încheiate în mandatele președinților democrați, dar liderii republicani au venit la București încă de pe vremea lui Ceaușescu și au oferit tratate comerciale preferențiale chiar din anii 1930. Între republicanul Donald Trump și democrata Kamala Harris, accentele se pun, însă, altfel.

Aflată la periferia Europei, România le-a sărit în ochi americanilor de mai bine de 50 de ani pentru comportamentul ei cumva diferit de cel al regiunii. În jumătate de secol de comunism, românii i-au tot așteptat pe americani. Cumva ironic, până și Ceaușescu îi voia.

La un an după ce Nicolae Ceaușescu a refuzat să participe la intervenția trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia și a condamnat public invazia acestora, Richard Nixon este primul președinte american care vizitează un stat din lagărul socialist. Consilierul lui pentru probleme de securitate națională, Henry Kissinger, povestește că Nicolae Ceaușescu a fost un pion important în deschiderea unui canal de comunicare cu Beijingul. Pe 2 august 1969, Nixon îi oferea lui Ceauşescu rolul de intermediar între Washington și Beijing: „Dacă serveşte intereselor tale şi ale guvernului tău, ai fi binevenit să joci un rol de mediator între noi şi China”. Ceauşescu a promis să acţioneze „pentru a stabili relaţii în baza înţelegerii reciproce”. Așa a intrat România pe radarul american.

Odată cu venirea la București, republicanul Richard Nixon își începea de fapt ofensiva diplomatică în Estul Europei pentru „a slăbi controlul asupra aliaților Moscovei, atrăgându-i individual pe orbita diplomației americane” (Henry Kissinger, Leadership, Penguin Press, New York, 2022). Kissinger povestește că „Ceaușescu își dorea atât de mult simbolismul aferent prezenței președintelui american, încât a amânat Congresul Partidului Comunist, programat înainte ca Nixon să-și anunțe vizita, și a anulat primirea liderului sovietic Leonid Brejnev, care intenționa să participe la congres”.  În 1975, urmașul lui Nixon la Casa Albă, tot un republican, Gerald Ford, vine și el într-o vizită în cadrul aceleiași strategii pe care a conturat-o Kissinger, devenit între timp secretar de stat al SUA: dezbinarea statelor membre ale Pactului de la Varșovia și diminuarea influenței Moscovei asupra celorlalte țări comuniste. După ce, în iulie 1975, Senatul și Congresul sunt de acord să acorde României Clauza națiunii celei mai favorizate, Ford și Ceaușescu semnează la Sinaia, la începutul lunii august în același an, un acord comercial care include și Clauza. România avusese și în perioada interbelică acest privilegiu dat de americani în 1930, sub președinția unui alt republican, Herbert Hoover, și ridicat în 1951, după impunerea regimurilor de tip stalinist în toată Europa de Est. 

În 1997, imediat după ce eșuase candidatura României la summit-ul NATO de la Madrid, președintele american Bill Clinton s-a oprit în România pentru a menține speranța românilor, dar și pentru stabilirea Parteneriatului Strategic dintre cele două state. Era perioada în care abia se încheiase războiul din Bosnia și era în curs cel din Kosovo. Regiunea stătea pe un butoi cu pulbere, iar Rusia încerca să acapareze zona de influență pe care o pierduse după căderea comunismului. După instituirea acestui Parteneriat, România s-a plasat mereu de partea Occidentului, cel puțin în retorica oficială și în cea militară. În 1999, același președinte democrat, Bill Clinton, îi cere României să-i pună la dispoziție spațiul său aerian pentru a pune capăt războiului din Kosovo. În 2002 acest amănunt, ca și participarea țării la forțele coaliției globale antiteroriste, contează, și președintele republican al SUA, George W. Bush, susține aderarea României la NATO cu ocazia summit-ului de la Praga. Pentru a sărbători acest eveniment, Bush vine la București în noiembrie 2002, direct de la Praga. A rămas, apoi, celebră fotografia făcută pe malul Mării Negre în aprilie 2008 după summit-ul Alianței care s-a ținut în capitala României și în care apar președintele român Traian Băsescu și cel american George W. Bush. O fotografie care sugerează interesul american pentru spațiul pontic. În 2011, sub democratul Barack Obama, România și Statele Unite semnează Parteneriatul Strategic pentru Secolul 21. Cu un an înainte, tot Obama îi propusese României să primească pe teritoriul ei Scutul antirachetă de la Deveselu. În 2007 se înființează baza de la Kogălniceanu în apropiere de malul Mării Negre ca punct intermediar spre Afganistan, în care au existat mereu militari americani și investiții din Statele Unite care au continuat să vină, indiferent dacă a fost vorba despre o administrație republicană sau democrată.

Donald Trump e văzut în Uniunea Europeană ca o posibilă catastrofă istorică, fiindcă are poziții rasiste și xenofobe, fiindcă nimeni nu poate uita insurecția din ianuarie 2021, când a fost luat cu asalt Capitoliul de susținători ai lui Trump după ce acesta a pierdut alegerile, și pentru că, atunci când a fost președinte, a încurajat faliile din UE și NATO. Totuși, în mandatul pe care l-a avut în fruntea executivului american în perioada 2016-2020 a consolidat cu bani din bugetul Statelor Unite baza militară de la Mihail Kogălniceanu, care urmează să fie una dintre cele mai importante din Europa, fără să fie, totuși, o bază permanentă a Statelor Unite. Apoi, una din primele vizite pe care le-a făcut Trump după ce a ajuns la Casa Albă a fost în Polonia. Ar fi probabil ultimul prezidențiabil american care vine din Războiul Rece și care cunoaște cel puțin parțial Europa de Est, devreme ce și prima și a doua lui soție sunt din această zonă. În mandatul lui, contribuția SUA la NATO a fost dintre cele mai ridicate și, cu toate că republicanii au mizat pe izolaționism de câteva ori în istoria SUA, e puțin probabil ca Donald Trump să aleagă această cale.  

În schimb, Kamala Harris militează pentru menținerea alianței împotriva Federației Ruse, nu vrea o pace cu orice preț, e sensibilă la nedreptăți, iar în prima dezbatere cu Donald Trump a amintit că imediat după invazia Rusiei în Ucraina, a mers în țările aliate de la granița NATO, România și Polonia, pentru a consolida angajamentul american față de flancul estic, dar și pentru a oferi sprijin Ucrainei invadate. Dacă va ajunge la Casa Albă, va continua probabil direcția președintelui Joe Biden, care a fost mereu un avocat al statelor din Estul Europei. 

Probabil că România va rămâne fără emoții sub scutul Parteneriatelor strategice cu Statele Unite, dacă la Casa Albă se va instala democrata Harris. În același timp, e puțin probabil ca Trump să modifice total politica externă a Washington-ului.