1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Andrei Năstase: „Aceste alegeri sunt deja fraudate”

25 ianuarie 2019

Platforma Demnitate și Adevăr din Republica Moldova este unul din cele două partide care au creat blocul electoral ACUM pentru alegerile din 24 februarie, bloc din care fac parte și reprezentanți ai societății civile.

Moldau Andrei Nastase
Andrei Năstase Imagine: Privat

La mijlocul lunii decembrie 2018, liderii PPDA și PAS (Andrei Năstase și Maia Sandu) au semnat acordul de constituire a entității electorale, iar la 21 decembrie blocul a fost înregistrat în cursa electorală. DW i-a solicitat un interviu liderului PPDA, Andrei Năstase.

 

DW: - Domnule Năstase, în 2018, Dvs ați câștigat alegerile locale în Chișinău și urma să  deveniți primar. Justiția a invalidat însă acele alegeri, iar un exponent al actualei guvernări s-a autoproclamat primar fără a fi ales. Dvs v-ați conformat? De ce nu ați reușit să smulgeți mandatul dat de alegători?

 

Andrei Năstase: - Daca înțeleg bine, dumneavoastră folosiți construcția “a conforma” cu sensul de “a respecta deciziile unor instanțe, a respecta legea”. Păi altfel nu se poate. Legile trebuie respectate - bune sau strâmbe, așa cum au fost ele făcute în timp, altfel societatea va fi guvernată de anarhie. Acesta este motivul pentru care ACUM dorește să câștige alegerile, pentru a face legi drepte, egale pentru toți, care să sprijine democrația, cetățeanul si drepturile sale. În ceea ce privește “proclamarea” actualului primar, aici sunt multe de discutat, dar aș vrea ca esențialul să fie limpede pentru toată lumea. Actualul interimar nu este decât un impostor interpus, ca și multe alte păpuși ale lui Plahotniuc. Nimic mai mult. Nu are nici un fel de legitimitate populară, administrează doar hoțiile regimului la Primăria Chișinău. Vă răspund și la ultima parte a întrebării dumneavoastră, repetând și de această dată că eu, personal, nu cred în violență.

 

Dar nu la violență mă refeream.

 

Am făcut tot ce a fost posibil pentru a dejuca provocările regimului la protestele noastre pașnice, civilizate. Poporul trebuie să-și recapete țara pașnic, la urne, prin vot democratic, pentru a oferi democrației populare legitimitate totală și durabiliate. Iar pe 24 februarie asta trebuie să se întâmpe. Pentru că o altă șansă în fața lor nu va exista,  Plahotniuc și Dodon fiind în stare să bage țara și oamenii în război la care niciunul dintre ei nu va participa.

 

Acum ați intrat într-o competiție electorală pentru parlament, deși spuneți că sunteți conștient că sistemul electoral mixt a fost creat de PD+PSRM pentru a controla aceste alegeri. Deci, vă irosiți banii și efortul într-un proces electoral simulat, în corectitudinea căruia nu credeți, menit să legitimeze o posibilă coaliție post-electorală de stânga. De ce ați acceptat acest joc?

 

Așa cum spuneți și dumneavoastră, aceste alegeri au fost deja viciate prin introducerea sistemului electoral mixt. Acesta nu va asigura reprezentativitatea necesară. Puterea nici nu a vrut să audă repetatele noastre apeluri, ale cetățenilor, ale cancelariilor occidentale în privința respectării recomandărilor Comisiei de la Veneția. Fac exact ce vor, așa încât să se asigure că poporul nu-și va putea exercita democratic dreptul la vot. Alegerile, evident, așa cum știm că s-a întâmplat în ultimii 10 ani, vor fi fraudate. Mai bine spus, sunt deja fraudate. Se vede cu ochiul liber că țara este deja împânzită cu panouri ilegale uriașe ale PD și PSRM, de mita lor electorală. Comisia Electorală Centrală tace, procuratura și justitia, mass media controlate de oligarhul Plahotniuc tac, toți se prefac că nu se întâmplă nimic ilegal. Opoziția pro-europeană nu acceptă acest “joc electoral”, acest simulacru sinistru de democrație. Facem conferințe de presă, comunicăm pe canalele media la care avem acces, atragem atenția opiniei publice interne și internaționale. Nu acceptăm acest joc, este limpede că nu suntem de acord cu acest model hibrid de guvernare. Dar, sunt convins - este clar pentru toată lumea că trebuie să luptăm pentru libertatea noastră. Unii dintre noi candidăm, iar toți împreună vom vota. Cu cât prezența la vot va fi mai mare, cu atât democrația are șansa de a guverna, după 24 februarie, Republica Moldova. Cert este că Moldova își va da, la aceste alegeri parlamentare, testul său de maturitate. Trebuie să aflăm și noi, moldovenii, care este decizia pe care o vom lua în privința viitorului nostru și al țării.

 

Jucați după regulile create de ei ca să le aducă victoria. Spuneți că ei controlează, împreună, peste 85% din media, controlează justiția, autoritatea electorală, au la îndemână toate resursele administrative, și-au trasat circumscripțiile uninominale reieșind din calculele lor electorale și fac ce vor cu poliția, procuratura și cu alte instituții ale statului. Pe ce mizați Dvs? Cum vreți să câștigați niște alegeri într-un stat despre care spuneți că e capturat? După regiile lui Plahotniuc și Dodon?

 

Știți ce spunea Corneliu Coposu, marele om politic care a făcut 18 ani de temniță grea în perioada comunistă, doar pentru că nu a vrut să renunțe sub nici un chip la principiile sale? “Nu resemnații scriu istoria, ci cutezătorii ei. Prin aceștia, neamurile sunt veșnice!”. Suntem, știu sigur acest lucru, generația care va semna a doua declarație de independență a Moldovei, independența totală. Noi suntem foarte multi, câteva milioane, iar ei doar o mână de trepăduși. Noi ne bazăm pe cutezanța noastră, pe sinceritate, bun simț, demnitate, onoare și respect. Mizăm pe unitate, pe dorința de a trăi cu toții, indiferent de limba pe care o vorbim sau de bisericile în care ne închinăm, în bună înțelegere. Mizăm pe valorile și principiile care pot face din țara noastră o țară bine guvernată, care să scrie istorie, iar din cetățenii ei niște oameni respectați în întreaga lume. Cine își imaginează că cele enumerate de mine nu contează se înșală. Trăim din ce în ce mai prost, suntem din ce în ce mai săraci, suntem din ce în ce mai terorizați, urmăriți, amenințați. Oamenii pleacă din țară din ce în ce mai mulți și se stabilesc în alte colțuri ale lumii. Vă asigur, între un popor și dorința lui de libertate nu poate sta nimic. Nici măcar un dictator sinistru, nici un fel de instituție represivă sau justiție captivă cu procurori și judecători controlați de oligarhi. Nimic, absolut nimic nu mai poate opri asaltul democratic pe care oamenii Moldovei îl vor da actualei puteri. Iar împotriva armei oamenilor, împotriva votului lor, atunci când este în număr covârșitor, nu mai ai cu ce să-ți aperi dictatura! 

Credeți că veți fi lăsat în această competiție electorală până la sfârșit? Aveți un plan pentru situația în care veți fi scos din alegeri în ajunul scrutinului?

 

Bănuiesc că cei care lucrează cu astfel de ipoteze în care să fim scoși din cursă au evaluat cu maximă responsabilitate și eventualele consecințe. Aș vrea să știți că această luptă cu regimul Plahotniuc-Dodon este o asumare care trece dincolo de fiecare dintre noi. Nu noi suntem cei importanți. Nu Andrei, Maia, Alexandru, Inga, Gheorghe, Ion sau Vasile (candidați ai blocului ACUM – n.n.)! Acest regim, prin tot ceea ce a făcut, este capabil de orice, iar acest lucru s-a văzut foarte clar în vara anului trecut. Nu, nu există nici un fel de plan. Sincer, nu am timp de așa ceva. Tot ce mă interesează este ca mesajele noastre, adevărul să ajungă la cât mai mulți cetățeni ai Moldovei, iar întâlnirile cu oamenii, discuțiile cu aceștia, sunt cele care sunt prioritare pentru mine și pentru toți colegii mei. Aparent, pe noi cei din ACUM, ne interesează Plahotniuc sau vasalii săi de toate culorile. Nici vorbă! Noi vrem să fim, alături de oamenii acestei țări, oameni liberi și luptăm democratic pentru libertatea noastră. Noi nu ne ocupăm de Plahotniuc. De el și de toată armata lui de ocupație, de toate faptele lor se vor ocupa procurorii și judecătorii liberi pe care viitoarea putere legitimă îi va numi să facă dreptate.

 

Dar Dvs vă vedeți lucrând în același parlament cu Vlad Plahotniuc?

 

În parlament, Plahotniuc a lucrat și va lucra doar pentru el. Asta a făcut el în acea clădire, la partid, la sediul firmelor lui și peste tot pe unde își cheltuie timpul și ideile malefice de a mai aduna alte și alte miliarde, de a mai sărăci Moldova. În Parlamentul Republicii Moldova, după 24 februarie, se va lucra doar în folosul țării și al oamenilor. Cu Plahotniuc în parlament o vreme sau fără el, contează mai puțin. Ce contează? O prezență masivă la vot și Plahotniuc se va stinge în anonimat. Multe se vor schimba după 24 februarie, foarte multe, atât în parlament, cât și în guvern. ACUM va schimba în profunzime paradigma politică care a nenorocit întreaga Moldovă și sute de mii de familii care nu i-au greșit lui Plahotniuc cu absolut nimic.

 

Prin introducerea sistemului electoral mixt, rolul diasporei, care a fost incredibil de activă la alegerile prezidențiale din 2016, a fost redus la aproximativ 4%. De data aceasta i s-au dat doar 3 circumscripții. Experții spun că pentru a compensa efectul mixtului e nevoie ca cel puțin 144 de mii de moldoveni să vină să voteze acasă. Cum îi veți convinge că votul lor, plătit de ei cu un bilet de avion dus-întors, nu va fi aruncat la gunoi, așa cum s-a întâmplat în 2018, de o justiție controlată politic?

 

Este un punct de vedere, o abordare. Vă mai aduceți aminte de toamna anului 2014, de alegerile prezidențiale din România? Guvernul PSD/Ponta care conducea atunci România a refuzat să suplimenteze secțiile de votare din diaspora, deși apelurile acesteia și ale societății civile erau disperate. S-au întors masiv românii acasă ca să voteze? Nu, nici vorbă! Doar că și cei din diasporă, și cei de acasă au ieșit masiv la vot în cele câteva mii de secții deschise, iar prezența la vot a fost una istorică. Votul s-a întors împotriva celui care s-a gândit că-l poate obstrucționa. Exact asta s-a întâmplat. Să stiți, cel mai mare coșmar al regimului Plahotniuc-Dodon este o prezență mare la vot! De asta le e frică, de oamenii determinați să trăiască civilizat, în bună înțelegere, respect si siguranță. Așa se va întâmpla și pe 24 februarie în toată Molodva. Pentru că am fost insultați din nou a nu știu câta oară pe acest subiect al diasporei. Nu tot ce pare foarte probabil la prima vedere se va și întâmpla. Cetățenii Moldovei nu sunt cum crede Plahotniuc că sunt. Marele adevăr al acestor alegeri este acela că cei din diaspora, cei care își întrețin familiile de acasă, își vor convinge părinții să voteze pentru libertate. Plahotniuc nu poate intra în miile de cabine de vot în duminica din 24 februarie, duminică ce-i va fi fatală lui și regimului sinistru pe care-l patronează. Plahotniuc nu ne poate ține în case pe 24 februarie! Poate face orice, dar acest lucru nu-l poate face.

 

De-a lungul istoriei noi am avut parte de prea mulți politicieni care se tot răzgândeau, își schimbau diametral deciziile – ba considerau că limba e română, ba că e moldovenească; ba spuneau că Plahotniuc e un păpușar rău, ba își cereau public scuze de la el... Eu cred că aceasta e dovadă de frică sau lipsă de independență. Aș vrea să clarificăm o situație. Dvs ați spus la un moment dat că cei din PLDM „s-au înfruptat din miliardele furate”, iar acum am văzut că i-ați acceptat pe unii pe listele blocului ACUM pe care l-ați înființat împreună cu PAS pentru a aduce oameni noi, oameni curați în politică. V-ați răzgândit?

 

Am spus atunci exact aceste lucruri. Iar decizia noastră, a celor din ACUM, de a nu face o alianță cu alte partide, ci de a primi în rândurile noastre, în baza unei selecții riguroase realizate de o comisie de meritocrație din care reprezentanții societății civile au reprezentat jumătate, îmi validează poziția, convingerile, îmi certifică consecvența. Anii au trecut, iar astăzi lângă ACUM sunt oameni care au o reputație impecabilă. Puteți spune despre doamna Ciobanu, domnii Țap sau Terguță sau despre atâția și atâția oameni de calitate din satele și orașele țării, membri sau simpli simpatizanți ai PLDM sau PL, că s-au înfruptat din miliardele furate? Nu, nimeni nu poate spune așa ceva! Cei care au furat au plătit sau urmează să plătească, dar oamenii onești din PLDM și PL, care sunt astăzi în ACUM, sunt colegii noștri și fac parte din echipa din prima linie cu care vom elibera Moldova de regimul criminal al lui Plahotniuc.

 

O să insist... În octombrie 2015, noi doi și o colegă de la Europa Liberă am participat împreună la un talk-show la un post tv. Ați promis atunci că nu veți admite ca vreunul dintre membrii actualului parlament să ajungă în viitorul legislativ ca exponent sau ca afiliat al entității electorale din care veți face parte. Vă amintiți? V-am atenționat atunci că emisiunea se imprimă și o voi salva în computer... Vreau să mă înțelegeți corect – nu pun la îndoială faptul că deputații actuali pe care i-ați luat pe liste „sunt oameni de bună calitate” (v-am citat). Mă refer doar la consecvența în declarațiile pe care le-ați făcut.

 

Maia Sandu şi Andrei Năstase la protestele opoziţiei democratice de la ChişinăuImagine: E. Covalenco

Eu răspund la toate întrebările, pentru că așa este corect. Trebuie, însă, să vă spun că insistenta dumneavoastră mi-a amintit de cuvintele lui Winston Churchill care spunea, parafrazez: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“. În general si contextual, eu, personal, consider că am fost și sunt consecvent. În componența entității politice despre care puteam vorbi în 2015 nu veți gasi nici un deputat în actualul parlament. Pe lista blocului electoral ACUM, format, cu sprijinul societății civile, din două partide și exponenți ai altor entități politice, suntem onorați să o avem pe Maria Ciobanu, despre calitățile căreia e inutil să repet. Dacă dumneavoastră aveți un alt punct de vedere, eu vă respect punctul de vedere, chiar dacă nu aș fi de acord cu acesta. Cel mai bine ar fi să lăsăm oamenii și timpul să-mi judece vorbele și faptele. Veți găsi în preajma noastră doar oameni demni și curați, adevărate caractere, personalități puternice, reprezentative. Nu am făcut niciodată concesii. Nu am negociat principii niciodată, în nici un context, nu am făcut acest lucru nici în alegerile pe care le-am făcut. Oamenii știu acest lucru, știu că sunt respectați prin tot ceea ce ACUM spune sau face.

 

Mergem mai departe... Să ne imaginăm tabloul post-electoral. Cel mai probabil nici un partid nu va obține majoritatea. Noi de „coaliții monstruoase” oficiale și neoficiale am avut parte din belșug în ultimele două decenii. Unele ni se păreau la fel de imposibile cum ni se pare acum imposibilă o eventuală combinație a partidului sau blocului pe care îl reprezentați cu PDM sau PSRM. Am văzut că excludeți vreo coaliție cu cele două partide. Dar cât de siguri sunteți că cei pe care îi trageți acum în parlament, pe listele blocului ACUM, nu se vor lăsa ademeniți cu oferte tentante de către cei ce dețin astăzi puterea?

 

Cei mai mulți dintre oamenii noștri nu sunt ceea ce crede Plahotniuc că sunt. Cea mai mare parte dintre noi s-a născut politic în stradă, dormind în corturi, mergând la proteste, suferind intervențiile brutale ale mascaților. De ce credeți că pentru acești oameni există o ofertă mai bună decât libertatea, demnitatea și onoarea de a-i reprezenta pe cetățeni în parlament. Vedeți cât de trist este să ajungem să lucrăm doar cu astfel de ipoteze? De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că acest regim hibrid, oligarhic, ne-a abrutizat și a avut grijă să ne sugereze că în Moldova totul este de vânzare și are un preț. Chiar și oamenii. Ei bine, nu este așa și veți vedea cât de diferiți vor fi viitorii parlamentari ACUM pe care oamenii liberi, demni și curajoși din întreaga Moldovă îi vor trimite, prin votul lor, în parlament. Nu suntem ca ei, vom demonstra acest lucru încă din prima zi, la muncă, în parlament.

 

Majoritatea declarațiilor publice pe care le-ți făcut conturează o puternică dorință de a distruge sistemul construit de Vlad Plahotniuc – un sistem pe care îl considerați nociv, mafiot etc. Foarte puține declarații de-ale Dvs am văzut care se referă la ceea ce vreți să construiți în loc. Deci, întrebarea e ce fel de sistem vreți să construiți pentru Moldova și cum credeți că pot fi soluționate două dintre cele mai mari probleme ale Moldovei: depopularea țării și corupția?

 

Regimul Plahotniuc este cel care a adus Moldova în starea în care este astăzi. Acesta este motivul pentru care trebuie să fie înlăturat de la putere, deși el se ține cu dinții de aceasta. Dacă în Moldova era bine, dacă exista democrație reală, stat de drept, justiție dreaptă pentru toți, eu nu aș fi existat politic. Aș fi fost în continuare doar un avocat, un apărător al drepturilor omului care își câștiga pâinea muncind cinstit acasă și în străinătate, așa cum am făcut-o până în 2015. Depopularea are la bază două cauze principale: sărăcia și corupția. Sărăcia, depopularea și corupția sunt teme esențiale, strâns legate între ele. Acestea pot fi eliminate prin asumarea reală a unui parcurs de țară congruent cu valorile istorice ale democrației, cu valorile europene. Concret, modelul de a face politică se va schimba din temelii. Parlamentarul, ministrul, funcționarul public trebuie să fie servant public, trebuie să muncească în folosul celui care-l plătește, din taxele și impozitele pe care le achită statului, în fiecare an. Statul trebuie să muncească pentru cetățean, nu cetățeanul pentru stat, așa cum se întâmplă sub stăpânirea lui Plahotniuc. Atunci când oamenilor le este frică de guvern, așa cum se întâmplă astăzi în Moldova, în acea țară domnește dictatura. Atunci când guvernului îi este frică de oameni, așa cum vrem noi, cei din ACUM, să se întâmple după 24 februarie, în țara respectivă este democrație. Nu eu am spus aceste cuvinte, ci Thomas Jefferson, dar cred cu tărie că acesta este drumul corect pe care trebuie să mergem cu toții, după 24 februarie. Altfel, nu se va mai alege nimic din noi și din Moldova.

 

Ultima întrebare. Recent am aflat cu toții că Uniunea Europeană pregătește un set de măsuri foarte ferme în raport cu țările care își vând pur și simplu cetățenia. Cazul Bulgariei este de notorietate, mai ales că este țară membră UE. Și Moldova, care a implementat de curând un astfel de sistem de acordare a cetățeniei, contra-cost, intră în vizorul Uniunii Europene. Care este poziția Dvs față de acest subiect?

 

Am spus încă de anul trecut, imediat după ce acest regim a decis că poate tranzacționa cetățenia Moldovei. Este un atac violent la identitatea noastră națională. Vă imaginați că cei care au dobândit prin naștere cetățenia, firesc și natural, nu vor fi cu nimic mai prejos, în viziunea actualului regim, decât orice fel de interlop care va cumpăra cetățenia moldovenească, doar pentru niște foloase oculte, meschine. Plahotniuc și Dodon golesc astfel de conținut identitatea noastră națională, o tranzacționează, o falsifică grosolan, o descalifică. Poziția Uniunii Europene este firească și corectă. Și pe acest subiect se dovedește cu limpezime că regimul aflat la putere poartă o mască sinistră, are un descalificant dublu limbaj și nu are nimic în comun cu democrația consolidată în spațiul european. În fapt, trebuie să precizez cu regret că cinismul cu care Plahotniuc și Dodon își bat joc de cetățenia Republicii Moldova nu este cea mai mare crimă a oligarhilor mafioți. Cea mai mare crimă a acestora este că își bat joc de oameni, de viețile lor.