1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Angela Merkel: ”Este greșeala mea și cer iertare populației”

24 martie 2021

Şefa guvernului german și-a exprimat ”regretul profund” privind controversata hotărâre de a închide toate magazinele, inclusiv cele alimentare, în perioada sărbătorilor pascale, pe fondul îngrijorărilor privind epidemia.

Angela Merkel, şefa guvernului de la Berlin
Angela Merkel, şefa guvernului de la BerlinImagine: picture alliance/dpa/dpa-Pool

Cancelarul federal a cerut iertare cetățenilor pentru incertitudinea declanșată de hotărârile luate în cadrul teleconferinței cu premierii landurilor, anunțate în noaptea de luni spre marți. 

Vorbind, miercuri, într-o scurtă conferință de presă, șefa executivului a descris ideea așa-numitei ”pauze de Paști” drept ”greșită”. ”Decizia este o greșeală și îmi asum întreaga responsabilitate pentru aceasta”, a spus Merkel, recunoscând că propunerea sa nu este fezabilă și stârnește incertitudine.  

Perspectiva închiderii tuturor magazinelor, inclusiv a celor elementare, a stârnit un val de indignare, nu doar la nivelul mediului economic din Germania, ci și în Uniunea Creștin-Democrată, partidul Angelei Merkel. 

Numeroși deputați și membri CDU au pus sub semnul întrebării propunerea vizând magazinele alimentare, temându-se, între altele, de aglomerația ce s-ar produce înainte de închidere, precum și de efectele psihologice asupra populației. ”Mă sună tot mai mulți fermieri, comercianți și măcelari supărați”, a scris de pildă Jana Schimke, membru al Bundestag CDU, pe Twitter. 

Veteranul creştin-democrat Wolfgang Bosbach a declarat că guvernanţii "privesc oamenii prin geamurile fumurii ale maşinilor de protocol". "E timpul să coboare din automobilele de serviciu. Ceea ce se întâmplă nu mai are nicio legătură cu buna guvernare", a spus Bosbach în timpul unei conversaţii live cu ziarul "Bild". 

În consecință, guvernul abandonează ideea ”zilelor de odihnă” de Paști, după cum a anunțat Angela Merkel în conferința de presă și, ulterior, în cadrul unei interpelări în Bundestag – camera inferioară a Parlamentului german. Discuțiile în Bundestag sunt în desfășurare. 

Actualizare:

Germanii pleacă în număr mare pe MallorcaImagine: Moritz Frankenberg/dpa/picture alliance

În cadrul rundei de întrebări și răspunsuri din Parlament, reprezentanții opoziției germane i-au sugerat cancelarului să solicite votul de încredere. ”Avem acum o adevărată criză de încredere în conducerea politică a țării”, a declarat Dietmar Bartsch, liderul grupului parlamentar Die Linke (stânga radicală). "O luptă consecventă împotriva pandemiei este posibilă numai dacă şefa guvernului federal se bucură de încrederea majorității în parlament. Prin urmare, ar trebui să cereți votul de încredere”, a spus Bartsch. 

Liderul Partidului Liberal-Democrat, Christian Lindner, dar și deputatul Alternativei pentru Germania, Gottfried Curio, au făcut o declarație similară. 

În cazul în care un cancelar federal din Germania folosește acest instrument (votul de încredere) și nu obține aprobarea majorității membrilor Bundestagului, președintele federal poate dizolva Bundestagul la propunerea sa și convoca alegeri. Dreptul de a dizolva Parlamentul expiră dacă majoritatea parlamentarilor aleg un alt cancelar.

Guvernul ia în calcul interzicerea temporară a deplasărilor în zonele populare de vacanță din străinătate. ”Acest lucru este verificat acum de către departamentele responsabile”, a declarat Ulrike Demmer, purtătoarea de cuvânt a guvernului, la Berlin. Ideea survine pe fundalul înmulțirii rezervărilor pe Mallorca după, insula preferată a turiștilor germani, eliminată de pe lista zonelor cu risc epidemiologic pe 14 martie. Astfel a fost anulat avertismentul de călătorie emis de Ministerul Federal de Externe. Aceasta înseamnă că vacanțele în Mallorca sunt posibile din nou fără carantină și fără obligația testării la reîntoarcerea în Germania. 

Miercuri, 24 martie, Institutul Robert Koch (RKI) a raportat 15.813 noi infecții și 248 de decese asociate cu Sars-Cov2. Marți, RKI înregistrase 7.485 de infecții și 250 de decese. Incidența infecţiile pe 7 zile este de 108,1. În Germania, aproximativ 2,69 milioane de persoane au fost infectate de la începutul pandemiei și 75.212 persoane au murit.

Pe de altă parte, după sărbătoarea de Paști, landul Saxonia-Superioară intenţionează să permită restaurantelor, comercianților cu amănuntul și operatorilor de turism unele relaxări "de probă", cu respectarea unor îndrumări stricte. Astfel, companiile se vor putea adresa autorităților sanitare pentru a obţine aprobare pentru proiecte pilot, a anunțat guvernul de land marți (23 martie).

O "clauză de experimentare" va fi inclusă în ordonanța de land vizând combaterea coronavirusului. Condițiile de aprobare a acestui model de redeschidere includ testarea tuturor participanților, trasabilitatea continuă a contactelor și o incidență de șapte zile care nu este prea mare, au declarat prim-ministrul Saxoniei Superioare, Reiner Haseloff. Astfel de încercări sunt luate în calcul în domenii precum sportul și cultura, precum și în parcurile de distracții. Și în Schleswig-Holstein, după Paști, ar putea fi înființată o regiune model cu relaxare, a anunțat premierul Daniel Günther.

Al doilea Paşte sub deviza "staţi acasă"Imagine: Sebastian Kahnert/dpa/picture alliance

Însărcinatul guvernului federal pentru vaccinuri, Christoph Krupp, presupune că rata de vaccinare va putea fi majorată în următoarele săptămâni prin creșterea producției în țară. "Evaluarea mea este că putem ajunge la o rată de producție săptămânală de aproximativ șase milioane de doze în luna mai, ba chiar că aceasta poate crește și mai mult", a spus acesta într-un podcast al guvernului federal. Krupp spune că promisiunea guvernului de a face o "ofertă de vaccinare" fiecărui cetățean până la sfârșitul verii va putea fi respectată.

În Germania a intrat în vigoare, în noiembrie, un "lockdown parțial, până la mijlocul lunii decembrie 2020, restaurantele, barurile, cluburile și facilități de agrement, precum şi teatrele și studiourile de fitness fiind închise. În decembrie, landurile federale şi guvernul de la Berlin au hotărât să înăsprească măsurile, ceea a dus la închidererea tuturor magazinelor, în afară de cele esenţiale. 

Pe 23 martie, guvernele de land și cancelaria germană au convenit să extindă "lockdown"-ul în până la 18 aprilie. Mai mult, a fost propusă o înăsprire suplimentară pentru regiunile în care numărul de noi infecții la suta de mii de locuitori crește la peste 100 în șapte zile. În viitor, aceste regiuni vor avea reguli mai stricte de contact şi va fi aplicată obligația de a purta o mască medicală inclusiv în aer liber, dar şi în mașinile private, atunci când în automobil se află mai mult de o persoană iar ocupanții nu locuiesc în aceeași gospodărie. Totuşi, aceste măsuri sunt doar sugestii; ceea ce este pus în aplicare fiind lăsat în seama administraţiilor locale și a landurilor federale.