Abundă atacurile la persoană, de când Wolfgang Benz, un cercetător al antisemitismului, precum şi doi ziarişti de la Frankfurter Allgemeine Zeitung şi Süddeutsche Zeitung au avansat, riscant, opinia potrivit căreia s-ar manifesta în occident o islamofobie ce-ar echivala cu ura (clasică) faţă de evrei.

În acest context, doi intelectuali publici, în speţă Thomas Steinfeld de la ziarul de stânga Süddeutsche Zeitung şi Claudius Seidl, de la cotidianul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung au depăşit sensibil stadiul polemicii, alunecând rău în pamflet fantasmagorci şi diatribă violentă.

Cu rar cinism, cei doi s-au folosit de argumentele şi tezele unor apărători radicali ai valorilor occidentale, precum Henryk Broder, Necla Kelek, Ayaan Hirsi Ali şi alţii, spre a-i acuza pe criticii instigatorilor islamişti de-o prezumtivă „islamofobie”. Apărând prea ferm democraţia apuseană tustrei s-ar face pasămite vinovaţi de-un "fundamentalism" propriu, de "instigare la ură" şi de posesia unei forma mentis tipice teroriştilor islamişti pe care-i condamnă.

În replică, Broder publica la 26 ianuarie un amplu articol în care demonta ofensiva declanşată deopotrivă de la dreapta şi de la stânga spectrului politic al elitei germane împotriva sa. Scoţând în evidenţă proasta adecvare a detractorilor săi, nemţi 'pur sânge', la prezenţa în prim planul scenei culturale germane "a unor femei musulmane imigrate şi a unui evreu polonez", care "nu se lasă tutelaţi" în sfera ideilor, Broder a atins o rană vie a intelectualităţii publice germane. Fiindcă aproximativ aceiaşi formatori de opinie care osândesc acum, din greu, intoleranţa faţă de intoleranţa islamistă şi afirmă că, prin radicalismul chemării lor la lupta pentru democraţie, anti-islamiştii ar "dăuna" democraţiei au pactizat în trecut frecvent cu varii tirani şi dictaturi.

În substanţa înfierbântatei dispute, declanşate de un profesor berlinez de studii despre antisemitism a intervenit, în Neue Zürcher Zeitung, şi Richard Herzinger. Autorul scoate în evidenţă caracterul grotesc al echivalării antisemitismului cu aşa-zisa islamofobie, un termen care a făcut, mai nou, carieră, ca expresie „a tentativei de a se sustrage legitimitatea oricărei critici politice sau religioase la adresa Islamului”.

Această echivalare e „devastatoare, devreme ce, prin recurs la noţiunea de islamofobie”, se pune, potrivit autorului, un ridicol „semn de egalitate între rasişti anti-musulmani şi apărătorii democraţiei liberale în faţa agresiunii unui colectivism de extracţie religioasă”.

Or, „antisemitismul nu e doar o variantă a discriminării religioase, rasiale sau culturale… ci e o concepţie cuprinzătoare despre lume şi viaţă, care, având un caracter pur fictiv, vede în evreu un soi de bacil cultural, ca sursă a tuturor relelor”.

Că "antisemiţii operează rupţi complet de realitate reiese”, potrivit aceluiaşi critic, „din persistenţa aderenţei lor la teza potrivit căreia evreii ar căuta să stăpânească lumea, deşi pe glob nu trăiesc decât 14 milioane de evrei”. Iar iudaismul, altfel decât Islamul şi creştinismul, nu este o religie misionară şi nu dispune de nici o instanţă politică sau religioasă care să încerce să-i convertească pe ne-evrei.

Or, identificarea aversiunii faţă de musulmani cu antisemitismul distrage atenţia de la "realitatea ameninţării terorismului islamist". Această manevră "abate atenţia de la existenţa, în fapt, a unor puternice state şi organizaţii musulmane, care propagă nu doar distrugerea Israelului, ci şi convertirea la Islam a întregii omeniri. State şi organizaţii care, invocând precepte religioase, practică şi justifică până şi cele mai abominabile încălcări ale drepturilor omului".

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz