În această ecuație, România ar trebui să aibă ca prioritate refacerea infrastructurii căii ferate, care înainte de 1989 era foarte dezvoltată, dar care între timp a fost abandonată. Guvernele post-decembriste n-au vrut să investească bani nici măcar pe liniile majore care leagă de exemplu Constanța și Bucureștiul de Budapesta și Viena, altfel spus, linia ferată pe care, în caz de nevoie, ar trebui să vină ajutoarele militare NATO dinspre Vest. Premierul Ungariei i-a propus României cu ani în urmă să facă împreună căi ferate de mare viteză București-Budapesta și Budapesta-Cluj, dar invitația a rămas fără răspuns. Nici legătura pe direcția Chișinău nu a fost dezvoltată, iar Republica Moldova ar fi apărată mai degrabă de Ucraina decât de România, în situația în care ar fi pusă la încercare. Apoi, marile porturi dunărene, care fuseseră extinse în perioada comunistă, mai ales Galați și Brăila, sunt în ultimii ani aproape părăsite, iar la Sulina, poarta de intrare pe Dunăre, apărarea e precară.

România va primi însă bani de la Uniunea Europeană pentru a-și reface infrastructurile rutiere și feroviare și pentru a cumpăra sisteme defensive pe care să le amplaseze la Marea Neagră. 

Documentul propus de Bruxelles pleacă de la premisa că Marea Neagră trebuie să fie pacificată pentru ca țările din jurul ei să se poată bucura de resursele din această zonă și de comerțul care se poate face pe mare între Caucaz și Europa. Noutatea Strategiei este că are în centrul ei apărarea militară: necesitatea modernizării urgente a infrastructurii de transport cu dublă utilizare civilă și militară conectată la centre logistice în așa fel încât să poată fi gestionate „transporturi militare potențial grele și la scară largă”. Strategia mai menționează că porturile de îmbarcare și debarcare ale UE la Marea Neagră și la Dunăre, dar și infrastructura feroviară și rutieră „sunt cruciale pentru a permite mobilitatea militară”. În plus, „capacitatea de a muta rapid echipamente militare și trupe în Ucraina va servi drept garanții suplimentare de securitate pentru a descuraja viitoarele agresiuni”.

Una dintre prioritățile pe termen scurt ale Strategiei este înființarea unui Centru de Securitate Maritimă a Mării Negre care va monitoriza marea cu adâncurile ei inclusiv cablurile submarine, conductele, operațiunile cu gaz, dar și ce se întâmplă în jur, va strânge informații și va avea un departament de avertizare timpurie a amenințărilor și activităților rău intenționate. Președintele Nicușor Dan a spus că va cere înființarea Centrului la Constanța, mai cu seamă că această nouă instituție va avea acces la informațiile sensibile ale diferitelor agenții europene. În viitor, deminarea Mării Negre ar putea fi dirijată de acest Centru. Deocamdată de neutralizarea minelor se ocupă trilaterala Bulgaria-Turcia-România, cele trei state riverane membre NATO. Totuși, cele trei nu au reușit să se înțeleagă asupra unei flote militare comune, poate și fiindcă au interese diferite. Turcia, ca putere regională, apare în Strategia UE la Marea Neagră, din poziția de candidată la aderare. Cu toate că nu au fost făcute progrese în acest sens în ultima decadă, Bruxelles-ul ar vrea să se bazeze pe Turcia în regiunea pontică. Dar jocul mare al Ankarei se desfășoară în Orientul Mijlociu, unde încearcă să-și extindă influența. La Marea Neagră, ecuația strategică a Turciei balansează pragmatic între Ucraina și Rusia, fără să se alinieze de nicio parte, dar având interese în ambele. De aceea e greu de crezut că UE poate să-i schimbe direcția.

Nicio strategie la Marea Neagră nu poate, însă, eluda Turcia, care prin Convenția de la Montreux stăpânește Strâmtorile Bosfor și Dardanele. Convenția îi dă dreptul Ankarei să limiteze accesul navelor militare în Marea Neagră. Dacă Turcia nu aderă la Strategia UE, care prevede între altele o serie de dezvoltări economice, ecologice și culturale, acest document va fi greu de pus în practică. În schimb, pentru România, Strategia ar putea fi o trambulină nu doar pentru o apărare concretă și solidă în Estul țării, în Delta Dunării și pe litoralul Mării Negre, ci și pentru refacerea căilor ferate pe direcția Est-Vest. Totul depinde de seriozitatea Bucureștiului, de felul în care își eșalonează cheltuielile militare și de prioritățile pe care le stabilește, pe scurt, dacă liderii politici și militari vor lucra în favoarea țării și nu vor merge după propriile lor interese, ca până acum.