Premierul Mark Rutte, același care de mai bine de zece ani a fost cel mai mare oponent al acceptării României în Spațiul de Liberă Circulație a spus că parcurgerea procedurilor de aderare nu va dura ,,mai mult decât este necesar", dar că totul ,,trebuie făcut într-o manieră transparentă şi corectă.”

Primul ministru olandez a menționat, însă Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), adică Raportul periodic de monitorizare a Justiției pe care îl face Comisia Europeană. Olanda pretinde, așa cum au făcut-o până de curând și Franța și Germania, două astfel de Rapoarte cu rezultate pozitive, altfel spus, cu progrese evidente, din care să rezulte că magistrații sunt independenți nu doar pe hârtie, că parchetele funcționează, că marea corupție e în continuare în vizorul Direcției Naționale Anticorupție, că dosarele demnitarilor nu sunt uitate prin sertare, că mașinile de spălat bani sunt oprite, că vameșii nu iau mită. Pe scurt, Olanda ar vrea să vadă că în România funcționează statul de drept, fiindcă degeaba frontierele țării sunt securizate cu cea mai înaltă tehnologie, dacă poliția de frontieră închide ochii la micile sau marile operațiuni de trafic.

Dar cât de bine funcționează instituțiile de forță și cele juridice se vede cu ochiul liber și probabil că premierul olandez se miră, dimpreună cu alți lideri UE, cum e posibil ca Armata Română să poată fi convinsă să cumpere trei vapoare de kerosen de proastă calitate, iar inculpaților să li se ridice controlul judiciar. Mai multe avioane militare s-au stricat, prejudiciul se ridică la 6,5 milioane de euro, iar procurorii au ajuns la concluzia că siguranța națională a fost pusă în pericol. Apoi, mai este povestea grupării de interlopi care a furat motorină de la baza militară Kogălniceanu în valoare de 2 milioane de euro sau problema avionului Antonov al contrabandiștilor ucraineni care aducea anul trecut țigări de contrabandă fără ca poliția de frontieră să-l observe. Aceste exemple ar putea fi amuzante, dacă nu ne-ar arăta că slăbiciunile statului român ajung până în măduva lui, că riscurile pentru România pot fi mai mari decât își imaginează premierul Rutte, președintele Macron sau cancelarul Scholz. Paradoxul nu foarte greu de înțeles pentru occidentali e că frontierele României sunt permeabile, deși sunt securizate.

Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă sunt, însă, convinși că țara merită să fie primită în Schengen pentru comportamentul ei exemplar față de Ucraina. În același timp, e aproape o certitudine, că NATO și UE au nevoie de extinderea Spațiului de Liberă Circulație cu România și chiar cu Bulgaria, fiindcă Occidentul se pregătește de vremuri grele, în care camioane, trenuri, vapoare, avioane, care vin cu alimente, medicamente, echipamente de iarnă pentru armata ucraineană să poată trece cu ușurință dinspre Vest spre Est. 

Primirea României în Schengen ar putea ține de o conjunctură favorabilă Bucureștiului, cum a fost și momentul deciziei primirii țării în NATO, după ce a oferit spațiu de survol avioanelor americane, înainte de terminarea războiului din Kosovo. Cu toate acestea, Mark Rutte, care vine dintr-un stat cu rădăcini democratice bine înfipte a spus destul de apăsat că România ,,trebuie să fi făcut suficienți pași 

pozitivi” pentru a avea ,,un stat de drept structural mai bun” înainte de a fi membră Schengen. Premierul olandez vrea să vadă un Raport MCV din care să rezulte cum stă Bucureștiul la depistarea și rezolvare cazurilor de ,,corupție și crimă organizată”.

Olanda nu pare să vadă altă cale, cu toate că, în trecut au fost și aluzii legate de interesele comerciale. De pildă, în 2014, pe vremea când deținea portofoliul Externelor în guvernul de la Haga, Frans Timmermans declara la București că și-ar dori o cooperare strânsă între portul Rotterdam și portul Constanța: ,,Noi dorim să împărtășim din experiența noastră, a spus el, în domeniul logisticii și organizării portuare și nu doar pentru că ar fi în folosul Constanței, dar și pentru că ar fi în beneficiul Rotterdam-ului.” O asemenea ”alianță”, a explicat F. Timmermans, ar permite României și Țărilor de Jos să controleze întregul transport european de mărfuri pe cale maritimă și fluvială. 

Poate că de aici s-a răspândit mitul conspiraționist că Olanda s-ar opune aderării României la Schengen, fiindcă în acest fel ar pierde o parte din transporturile care ar veni dinspre China sau din alte state orientale și care ar putea prefera Constanța în loc de Rotterdam, portul numărul unu al Europei. Oricum, România nu a acceptat ideea lansată de Olanda, probabil mai puțin dintr-o logică strategică și mai mult din pricina micilor interese de grup din portul Constanța. Mai târziu, Dacian Cioloș, declara în perioada când era premier și încerca să deblocheze încrâncenarea olandezilor, că niciodată niciun demnitar de la Haga nu l-a șantajat cu vreo propunere legată de acest subiect, care de atunci încoace a rămas tabu.