6 august 1945 este ziua care a marcat nu doar destinul omenirii, ci şi începutul disuasiunii nucleare. Acum mai bine de 60 de ani, 78 000 de locuitori ai oraşului japonez Hiroshima au fost ucişi pe loc de bomba atomică aruncată peste ei de armata americană. Alţi 50 000 de oameni şi-au pierdut viaţa în zilele imediat următoare inopinatului atac nuclear. De existenţa noii arme, lumea avea să afle mai întâi prin intermediul unei relatări a postului de radio britanic, BBC.

"Oamenii de ştiinţă au creat până la urmă bomba atomică. Prima bombă de acest fel a fost astăzi detonată asupra oraşului japonez Hiroshima. Au fost detonate 20 000 de tone de material explozibil, bomba atomică fiind astfel de 2000 de ori mai puternică decât una convenţională lansată din avioane", anunţa BBC-ul la acea vreme.

Americanii, stăpâni

Începând din 1945, graţie armelor atomice, Statele Unite au fost singura putere mondială căreia, pentru o scurtă perioadă de timp, nu i s-a opus nimeni. Situaţia avea să se schimbe la începutul anilor 50, când Uniunea Sovietică a grăbit înarmarea atomică, limitând decalajul care o despărţea de americani la acest capitol. Începea astfel o eră a înspăimântării reciproce după principiul: "cine trage primul, moare al doilea".

Ambele mari puteri aveau posibilitatea de a riposta devastator chiar şi după ce ar fi fost atacate atomic de inamic. Pentru a-şi prezerva vulnerabilitatea, Statele Unite şi Uniunea Sovietică şi-au limitat capacitatea de apărare anti-rachetă la doar un inel-protector în jurul capitalelor Washington şi Moscova, lucru statuat în acordul de limitare a măsurilor de apărare anti-rachetă, ABM.

Expectativă apăsătoare

Cu toate acestea, neîncrederea mutuală a iuţit competiţia înarmării cu arme atomice de distrugere în masă. Nu mai puţin de 40 000 de ogive nucleare număra arsenalul fiecăreia din cele două puteri. La începutul anilor 80, Washingtonul şi Moscova staţionaseră deja rachete moderne cu rază medie de acţiune pe teritoriul Europei. Administraţia Reagan se gândea deja la o retragere a Americii din acordul ABM, făcându-şi totodată cunoscute planurile referitoare la crearea unui sistem complex de apărare anti-rachetă, susţinut din spaţiu. Iar la Washington, experţii în securitate luau în calcul scenariul unui război atomic limitat la continentul european.

Această stare de lucruri avea să dinamiteze speranţa în descurajarea nucleară, provocând în Europa, dar şi în Statele Unite, înmullţirea masivă a criticilor aduse cursei pentru înarmare. Spre sfârşitul anilor 80, sovieticii şi americanii au distrus parte din rachetele cu rază scurtă şi medie de acţiune. Şi totuşi, nici încheierea Războiului Rece, nici prăbuşirea Uniunii Sovietice, respectiv a foştilor aliaţi ai Pactului de la Varşovia, nu au determinat Statele Unite şi Rusia să renunţe la a se ameninţa reciproc cu rachete atomice cu rază lungă de acţiune, bombe ghidate prin satelit sau submarine.

Provocări noi şi justificări

După 11 septembrie 2001, Statele Unite şi aliaţii NATO şi-au justificat politica atomică punctând existenţa unor pericole nou apărute - state precum Iran sau Coreea de Nord, care ar intenţiona să producă ele însele bomba atomică sau să-i susţină pe terorişti. Administraţia Bush nu s-a ferit să ameninţe aceste state chiar cu lovituri militare preventive, folosind inclusiv arsenal atomic.

Noua administraţie americană a renunţat la doctrina nucleară a regimului Bush. Însă nici Obama nu priveşte ameninţările la adresa Americii altfel decât fostul preşedinte republican.

"Pericolul unui război atomic global s-a micşorat, însă riscul unui atac atomic a crescut. Multe ţări posedă acum arme atomice", a declarat Obama.

Autor: Andreas Zumach / Vlad Drăghicescu
Redactor: Robert Schwartz