Asediul: Cum ar putea AfD să schimbe Germania în 2026
3 ianuarie 2026
Este o zi cenușie de noiembrie 2025 când, într-o mare sală de congrese din orașul Wiesbaden, din landul Hessa, sute de polițiști devin brusc tăcuți. S-au adunat pentru a discuta despre securitatea internă a Germaniei: despre atacuri cu drone, război hibrid și campanii de dezinformare în spațiul digital. Este conferința de toamnă a Oficiului Federal de Poliție Criminală (BKA), instituție germană cu atribuțiuni comparabile cu cele ale FBI-ului american.
Pe podium se află Alena Buyx. Este medic, specializată în bioetică, și, timp de mai mulți ani, a fost președinta Consiliului German de Etică, care consiliază clasa politică și societatea în marile întrebări cum ar fi ”când începe viața?”, ”ce argumente există pro și contra vaccinării obligatorii?”, ”unde se află limitele cercetării?”.
De data aceasta, miza este cu mult mai mare: democrația din Germania. „La cinele mele am din ce în ce mai des experiența de a vorbi cu colegi și prieteni absolut normali, care își iubesc țara și care, după al doilea pahar de vin, spun că se gândesc dacă nu ar trebui să părăsească țara.”
”Ar trebui să o părăsească”, deși nu vor să o facă, punctează Buyx. De ce?
Alena Buyx nu numește explicit amenințarea. Dar fiecare polițistă și fiecare polițist din sală știe despre cine este vorba: Alternativa pentru Germania. Pe scurt, AfD.
AfD și poziționările împotriva valorilor constituționale
Partidul populist de dreapta este de ani de zile în ascensiune. În estul Germaniei a devenit cea mai puternică forță politică. Și se radicalizează tot mai vizibil. Funcționari ai partidului folosesc sloganuri ale național-socialismului, se fotografiază cu mâna pe inimă în fața buncărului lui Adolf Hitler, poartă haine cumpărate din magazinele celei mai mari organizații neonaziste din Germania și se autointitulează ”fața prietenoasă a național-socialismului”. Și se laudă cu aceste fapte.
Tot mai des, politicieni ai AfD se poziționează împotriva valorilor fundamentale ale Constituției germane: principiul potrivit căruia nimeni nu trebuie discriminat din cauza originii, religiei, culturii sau rasei. Există tot mai multe hotărâri judecătorești care atestă caracterul neconstituțional al unei bune părți a AfD. Iar autoritățile de securitate adună tot mai multe dovezi privind lupta agresivă a AfD împotriva valorilor de bază ale societății.
A devenit Germania, așadar, un loc mai puțin sigur? Sau va deveni nesigur, în cazul în care AfD ajunge la guvernare?
Și ministra germană a Educației, Karin Prien, a anunțat în octombrie că nu va accepta pur și simplu un succes al AfD, ci va părăsi Germania dacă partidul va ajunge să facă parte dintr-un guvern federal. Străbunica ei evreică a fost ucisă de naziști.
Dacă AfD ajunge la putere în Saxonia-Anhaltină, vrea să răstoarne landul
O participare la guvernare la nivel federal nu pare încă la îndemână pentru AfD. Dar în unele landuri situația arată diferit. În 2026 vor avea loc alegeri în patru landuri: două din est (Saxonia-Anhaltină și Mecklenburg–Pomerania Inferioară) și două din vest (Baden-Württemberg și Renania-Palatinat).
În landurile estice, AfD este detașat cea mai puternică forță politică și țintește puterea. Scopul său nu este să se coalizeze cu alte partide, ci să obțină puterea exclusivă. Asta spune și Hans-Thomas Tillschneider, vicepreședinte al grupului parlamentar AfD din Saxonia-Anhaltină, care a răspuns în scris la întrebările DW.
Proiectele de promovare a democrației? Le numește ”programe de îndoctrinare” și spune că nu ar mai trebui să primească bani. Proiectul ”Școală fără rasism”? Ar putea fi eliminat. Radioul și televiziunea publică? Ar trebui desființate în forma lor actuală.
În schimb, Tillschneider și AfD mizează pe naționalism: ”A fi german trebuie să redea un sentiment bun”. Vrea o schimbare de mentalitate și luptă împotriva a tot ceea ce nu consideră german. Cântecele pop sunt, de exemplu, pentru el ”lipsite de conținut, fără tradiție, internaționale”. Inspirația și-o găsește la președintele american Donald Trump și la premierul Ungariei Viktor Orbán.
Dar mai presus de toate, AfD vrea un lucru: expulzări. Tillschneider cere o ”ofensivă a expulzărilor” ca ”primă măsură politică”, în cazul unei guvernări AfD. În interiorul partidului, această intenție se numește ”remigrare la scară de milioane”. Și pentru că în Germania nu există milioane de persoane obligate legal să părăsească țara, se ridică întrebarea: pe cine vrea de fapt AfD să expulzeze?
Cât de rezistentă este democrația în cazul unei guvernări AfD?
Experții și observatorii sunt de acord asupra unui punct: AfD nu se va modera dacă va ajunge la guvernare. ”Presupun că o AfD aflată la guvernare s-ar radicaliza și mai mult”, prognozează Matthias Quent, într-un interviu pentru DW. ”Mai ales în Saxonia-Anhaltină, care este unul dintre cele mai extremiste landuri. Acolo nu există deloc forțe care să vrea o altă direcție”, observă profesorul de la Institutul pentru Cultură Democratică al Universității Magdeburg-Stendal.
Quent se așteaptă ca AfD, în cazul unei participări la guvernare, să încerce să își plaseze propriii reprezentanți radicali în serviciul public. ”Atunci se va vedea dacă democrația defensivă mai funcționează și atunci când guvernul are cel puțin o componentă de extremă dreapta”.
Poliția, serviciile secrete și justiția, tot mai mult sub presiune
Întrebarea legată de reziliență îi preocupă și pe responsabilii din domeniul securității. La conferința de toamnă a BKA, Alena Buyx le adresează polițiștilor o întrebare: ”Ce înseamnă asta pentru activitatea dumneavoastră în comisiile în care lucrați împreună?” Întrebarea este justificată, pentru că o guvernare AfD în Saxonia-Anhaltină nu ar avea influență doar asupra acestui mic land est-german.
În activitatea poliției, a serviciilor de informații, în procesul de adoptare a legilor federale sau în importantul Bundesrat (camera din Parlamentul federal reprezentativă pentru landurile ce compun Germania), peste tot, AfD ar primi poziții în organismele decizionale. Iar în Saxonia-Anhaltină, un partid considerat de autoritățile de securitate drept ”extremist de dreapta confirmat” ar fi responsabil chiar de combaterea extremismului. De aceea, autoritățile discută deja cum să își modifice structurile și rutinele, pentru a se proteja de posibile atacuri extremiste din interior.
Vulnerabilă apare și justiția. Într-o republică democratică, ea este garantul respectării valorilor normative. Forțele extremiste din AfD polemizează în mod repetat împotriva independenței acesteia. În landul Turingia își folosesc deja cu succes puterea politică pentru a bloca ocuparea unor funcții importante de judecător.
Succesele AfD la alegerile regionale din 2026 ar fi, în cele din urmă, doar un pas intermediar, spune David Begrich, într-un interviu pentru DW. Teologul lucrează pentru organizația ”Miteinander” din Saxonia-Anhaltină, care promovează o societate democratică și deschisă. ”Este foarte clar că partidul consideră landurile estice drept un laborator politic, unde testează cât de departe se poate merge în provocarea culturii democratice”. Scopul final ar fi preluarea guvernării federale.
Există încă un consens democratic de bază în centrul societății
AfD profită și de stresul permanent la care este supusă societatea. ”Avem o frecvență tot mai mare a crizelor, iar acest lucru duce la o insecuritate care depășește cu mult capacitatea de acțiune politică a partidelor de guvernământ”, constată Begrich. Clasa politică trebuie să ia în serios sentimentul de neputință și experiențele de criză trăite de oameni în ultimii ani.
În lupta pentru societatea democratică, Begrich subliniază că nu trebuie pierdut din vedere centrul larg al societății germane, pentru că în Germania există încă un consens democratic de bază. ”În activitatea mea de consiliere văd că oamenii sunt dispuși să se apropie unii de alții și să lucreze împreună pentru binele comunității, dincolo de diferențele de stil de viață.”
La fel crede și Theresa Donner, librară implicată civic în orașul Halle an der Saale, din Saxonia-Anhaltină. Și ea se teme de un succes electoral al AfD la alegerile regionale. În vremuri polarizate și tensionate, spune Donner pentru DW, ar fi nevoie de mai multe ocazii pentru a construi puncte comune și dialog, fără ca totul să fie imediat politizat. ”De exemplu, o lectură de roman polițist! Pe vremuri exista cârciuma de cartier. AfD a înțeles foarte bine cum să umple golurile din zonele rurale, unde totul se destramă”. Pentru a nu lăsa aceste spații libere AfD-ului, conchide librara din Halle, este nevoie acum de implicarea tuturor.