O invitaţie la Palatul Elysee pentru actualul preşedinte sirian, Bashar al-Assad pare de neimaginat. Este drept, au trecut doar patru ani de la întâlnirea acestuia cu fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy. Acesta din urmă l-a invitat pe Assad la Paris pentru a consolida relaţiile între cele două ţări, care traversau de mult timp o perioadă mai puţin fastă.

Apoi, a urmat aşa-numita Primăvară Arabă. Situaţia s-a deteriorat masiv în Siria, pe fondul protestelor împotriva regimului lui Assad şi al intervenţiei autorităţilor împotriva demonstranţilor, astfel încât, în scurtă vreme, niciun politician occidental n-a mai dorit să se afişeze cu liderul de la Damasc.

Bashar al-Assad este considerat un lider politic izolat pe plan internaţional. Însă, de când miliţiile teroriste ale Statului Islamic au început să câştige din ce în ce mai mult teren în multe părţi din Irak, dar şi în nordul Siriei, nu puţini comentatori par a-l reevalua pe Assad. În opinia acestora, sirianul este răul mai mic, mai ales în contextul în care puţină lume mai crede că acesta poate fi înlăturat de la putere în viitorul apropiat.

Lipsă de strategie

De altfel, căderea lui Assad nici nu ar rezolva automat numeroasele şi dificilele probleme din Siria. O strategie de consolidare a ţării după îndepărtarea regimului Assad nu există, opoziţia siriană este profund divizată, iar statele occidentale încă nu au reuşit să ajungă la consens în privinţa modului în care ar trebui să abordeze situaţia disperată din Siria.

În pofida dificultăţilor pe care le are aliatul din Golf, Vestul nu a avut multă vreme nicio reacţie. Această apatie a contribuit, printre altele, la întărirea Statului Islamic. Abia după ce a devenit limpede că miliţiile acestei organizaţii ameninţă populaţia din Irak şi Siria, Statele Unite au acceptat să încropească o alianţă împotriva teroriştilor din care fac parte şi câteva ţări arabe.

Această coaliţie internaţională a bombardat cu relativ succes poziţiile ocupate de luptătorii SI. Assad nu mai reprezintă de multă vreme duşmanul principal. Dimpotrivă. Preşedintele sirian a recunoscut că a fost informat cu privire la raidurile aeriene împotriva extremiştilor. Nu a fost vorba despre "colaborare directă", a spus Assad într-un interviu acordat BBC, ci despre "informaţii obţinute de la state terţe".

Nu se ştie cine a informat Damascul, însă, indiscutabil, atât Bashar al-Assad, cât şi coaliţia internaţională luptă împotriva aceluiaşi duşman. Problema acestei "cooperări" rezidă în numărul foarte mari de duşmani pe care îi are liderul sirian şi pe care acesta îi suprimă. Or, alianţa de combatere a Statului Islamic nu doreşte să intervină împotriva lui Assad, câtă vreme acesta luptă cot la cot cu ea împotriva miliţiilor teroriste.

Duşmanul comun, răul cel mare

În plus, Bashar al-Assad nu este defel considerat un pericol mai mare pentru regiune în comparaţie cu jihadiştii SI, care au proclamat, în iunie 2014, un califat în teritoriile ocupate de ei în Irak şi Siria.

Din acest punct de vedere, occidentalii fac un mic pas înspre preşedintele sirian. O abordare similară poate fi observată şi în Egipt, unde preşedintele al-Sisi intervine brutal împotriva adversarilor săi - unii dintre aceştia fiind adepţi ai Statului Islamic. Împreună cu SUA, al-Sisi luptă împotriva jihadiştilor.

Statul Islamic a devenit a devenit atât de puternic, încât eclipsează brutalitatea specifică dictatorilor arabi. Îndemnurile înflăcărate de îndepărtare a lui Assad s-au domolit. Statele Unite continuă să intruiască şi să înarmeze rebeli sirieni, însă nu pentru a lupta cu armata lui Assad, ci împotriva Statului Islamic.

Chiar dacă, probabil, nu va fi reabilitat foarte curând, Bashar al-Assad ar putea fi mulţumit de faptul că poate rămâne la putere.