Timișoara este un oraș al începuturilor ratate de România. De aici a plecat Revoluția din 1989, schimbarea pe care România nu a apucat să o termine niciodată. Aici s-a strigat pentru prima oară „lustrație”, o curățenie respinsă de majoritatea cetățenilor, mințiți până la înspăimântare că se vor umple închisorile cu toți cei care au lucrat în sistemul public, înainte de căderea lui Ceaușescu. Tot la Timișoara s-a votat de fiecare dată ca administrația locală să fie condusă de cineva fără antecedente ceaușiste. Dar nu e de ajuns să fii antiestablishment pentru a administra un oraș cu pretenții europene. Fronda nu s-a dovedit a fi automat un bun manager.

Timișoara este, în prezent, primul oraș din România care a votat un primar născut în afara României. Un cetățean străin. Dominic Fritz este german, a lucrat în anturajul unui fost președinte federal și a venit în Timișoara implicat în proiecte ale societății civile, pe care le-a organizat minuțios și în care a reușit să se impună ca lider. Asta l-a și recomandat candidat la primăria celui mai vestic oraș al României din partea unui partid, USR-Plus, împins de la spate de tineretul poziționat în centrul liberal și progresist al bazinului electoral, cu o agendă politică fundamentată pe sancționarea clasei politice a ultimilor 30 de ani.

Intrat în primărie, în 2020, pe un val de simpatie generat de promisiunea regândirii filosofiei și practicii administrative, Fritz s-a împotmolit în mecanicile interne corupte, în păienjenișul de cumetrii transpartinice, abonate la sifonarea banilor publici și parazitate de incompetenți plasați strategic pentru a nu deranja interesele din jurul municipalității. Simpla devoalare a situației găsite i-a atras antipatia întregului organism instituțional, pus în fața riscului de a-și pierde privilegiile - la fel cum, în 1989, Securitatea ceaușistă nu a putut permite revoluției declanșate la Timișoara să ducă la bun sfârșit schimbarea. Iar printre cei lezați s-au aflat și aliații electorali ai partidului lui Fritz, conservatorii din Partidul Național Liberal, care au dat tonul rezistenței la reformă în Primăria din Timișoara.

Dominic Fritz a greșit și el, în timpul scurs. Încercările de a curăța aparatul primăriei s-au blocat în justiție, așa că primarul a construit o administrație paralelă, amplificând animozitățile. Vrajba locală s-a transferat la scară guvernamentală, iar Fritz și alți primari din același partid au fost dezavantajați la împărțirea bugetelor. În aceste condiții, administrația lui Fritz a ratat cel mai important lucru: nu a livrat timișorenilor schimbarea promisă. Nu a dat orașului o orientare spre viitor, nu a refăcut fața orașului. Dar nici nu a reușit să comunice eficient că administrează orașul sub asediu. Este, aici, și vina USR.

Intrat la guvernare în urma alegerilor parlamentare din 2020, USR a părăsit coaliția de guvernământ după nici nouă luni, ca urmare a unor lovituri sub centură plasate chiar de premier pentru a deschide calea refacerii majorității parlamentare alături de opoziția post-comunistă PSD. Cât timp s-au aflat la guvernare dar și după aceea, discursul USR a fost unul de victimizare iar partidul a părut un câine lăsat în fața ușii, afară, în ploaie. Nici după ce a ajuns în opoziție, USR nu a schimbat tactica: nu are o strategie unitară, coerentă, limpede, agresivă și eficientă nici ca adversar politic al puterii, nici în privința susținerii propriilor primari. Dimpotrivă: același tonus de bocet, aceeași tânguială care nu are cum să mai mobilizeze proprii alegători, profund dezamăgiți de năruirea constantă a speranțelor și cu așteptări electorale tot mai puțin optimiste.

Aceeași tânguială s-a auzit din partea partidului lui Dominic Fritz și la acest sfârșit de săptămână, când  primăria din Timișoara a fost scena unor incidente care amintesc de o perioadă, anii 30 ai secolului trecut, în care România era bântuită de fanaticii legionari, admiratori ai regimului nazist de la Berlin. Vineri, 14 ianuarie, la nici 24 de ore după ce simpatizanții mișcării ultranaționaliste bulgare Renașterea au luat cu asalt Parlamentul de la Sofia, interesantă sincronizare, peste Dunăre, la București, câteva zeci de susținători ai extremei drepte parlamentare AUR(Alianța pentru Unitatea Românilor, un fel de PiS mai micuț, mai fanatic și mai rudimentar), însoțiți de membrii unei grupări radicale, Noua Dreaptă, au intrat în forță în clădirea Primăriei timișorene, fără să întâmpine rezistență din partea forțelor de ordine, jandarmeria și poliția locală, nederanjate nici măcar de faptul că nimeni nu purta mască de protecție sanitară, deși accesul în instituțiile publice implică această măsură pandemică.

În fruntea mulțimii care striga că străinii de neam nu au ce căuta în funcții publice s-a aflat parlamentarul AUR George Simion, deputat populist, xenofob și antivaccinist și lider de galerie fotbalistică. Istoria recentă, nu mai departe de cea a Serbiei vecine, ne arată că liderii grupurilor de ultrași violenți nelipsiți de la mitinguri și proteste, pentru a le anima sau a le compromite, sunt dirijați din umbră de personaje influente din instituțiile de forță. Fost om al serviciilor secrete de la Belgrad, Zeljko Arkan Raznatovic și huliganii din Delije, galeria echipei de fotbal Steaua Roșie, aveau să fie nucleul dur al gherilelor paramilitare sârbe care au comis masacre în războaiele din fosta Iugoslavie. Același discurs naționalist, populist și radical, homofob și misogin apare la membrii și susținătorii AUR, nu doar în rețelele de socializare ci nu de puține ori și în viața reală. În mod paradoxal, dacă acasă George Simion și simpatizanții au o istorie lungă de răfuială cu etnicii maghiari din Transilvania, partidul acestuia s-a aliat în Parlamentul European cu FIDESZ-ul lui Orban Viktor. De altfel, Simion a recunoscut, într-un interviu publicat la Budapesta, că modelul AUR este FIDESZ iar al său personal chiar Orban Viktor.

George Simion umblă, de câteva săptămâni, prin țară, acolo unde nici un ales român nu a mai ajuns de ani de zile. Bate la ușile alegătorilor, le duce produse de strictă necesitate, cum fac frățiile musulmane în țările din Orientul Mijlociu cu guverne eșuate, dar și la porțile unor politicieni. Incidentul de la Timișoara nici măcar nu este singular pentru România. Înainte de a ajunge la Dominic Fritz, Simion și alaiul său s-au oprit la casa de la țară a ministrului Sănătății, cerând imperativ să nu introducă certificatul verde. Și, nu mai departe de 21 decembrie, în ziua în care se comemora începutul fazei finale a Revoluției din 1989, câteva sute de simpatizanți AUR luau cu asalt copleșitoarea clădire a Parlamentului din București, într-o imitație mai puțin spectaculoasă a asediului trumpiștilor asupra Capitoliului, de la începutul lui 2021.

Acțiunile populiste și agresive ale AUR se bucură de tot mai multă simpatie printre românii nemulțumiți de modul defectuos în care guvernanții se ocupă de crizele suprapuse dar și de aroganța cu care politicienii își văd de orgolii și meschinării, abandonând cetățeanul la coada priorităților politice. Se simte și în sondaje: oricât de multe suspiciuni ar plana în România asupra proprietarilor caselor demoscopice, AUR chiar strânge puncte de simpatie. În același timp, opoziția democrată este un nor de atomi care își pierde forța de atracție gravitațională. Fiecare încearcă să se salveze individual. Primar, parlamentari sau pur și simplu membri de partid, politicienii USR sunt fiecare pe cont propriu. La fel sunt și românii. Partidul speranței românilor, USR, ar fi putut să-și cumpere, așa cum fac toate grupările politice relevante, niște strategi, niște spin doctors cu experiență, care să-i fi învățat cum contezi când ești la marginea scenei politice și cum îți construiești viitorul succes. Dacă va continua ca acum, USR nu va mai avea nici o relevanță, după viitoarele alegeri. Care vor fi o luptă între o guvernare eșuată și o amenințare neolegionară.