1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Aurul, la mare preţ

Ovidiu Suciu29 octombrie 2007

Nu doar ţiţeiul se scumpeşte vertiginos. Preţul aurului a atins azi cel mai ridicat nivel din ultimii 28 de ani, de 794,40 de dolari pe uncie.

Aurul, o investiţie de vremuri tulburiImagine: DW-TV

Cea mai mare valoare din 1980 până în prezent a fost influenţată şi de aşteptările legate de posibilia reducere a dobânzii de referinţă de către Federal Reserve, sistemul american de bănci centrale.

Platina a înregistrat de asemenea un preţ record, argintul a crescut la cel mai înalt nivel din ultimele opt luni iar paladiul a crescut la un nivel maxim al ultimelor două săptămâni.

Comerţul cu metale preţioase a stagnat, odată ce producătorii de bijuterii au asistat la o creştere a preţurilor la aur.

Analiştii cred că piaţa va ţinti spre valoarea de 800 de dolari pentru uncia de aur. Preţul aurului a crescut cu peste 20% anul acesta, preţurile record la petrol impulsionând inflaţia iar deprecierea dolarului a redus din alternativele de investiţii.

Un dolar slab face ca valoarea aurului, ce este calculată în dolari americani, să scadă pentru investitorii în alte valute.

În ianuarie 1980, aurul a înregistrat un record istoric de 850 de dolari pe uncie, atunci când investitorii au achiziţionat în cantităţi uriaşe metale preţioase, influenţaţi de rata mare a inflaţiei şi preţurile ridicate la petrol, de intervenţia sovietică din Afghanistan şi de impactul global al Revoluţiei Iraniene.

Treceți peste secțiunea următoare Articolul principal la DW

Articolul principal la DW

Treceți peste secțiunea următoare Mai multe articole de la DW