1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bani românești în schimbul unor reforme efective în Moldova

Vitalie Călugăreanu, DW-Chișinău27 ianuarie 2016

România a condiționat acordarea împrumutului de 150 milioane de euro Republicii Moldova de o serie de reforme pe care Guvernul de la Chișinău ar trebui mai întâi să le realizeze.

Premierul Moldovei, Pavel Filip
Premierul Moldovei, Pavel FilipImagine: DW/C. Grigorita

Nu se știe deocamdată dacă în cadrul vizitei de marți a premierului moldovean, Pavel Filip, la București s-a discutat despre anumiți pași concreți pe care ar urma să-i întreprindă Chișinăul pentru a primi banii, dar presa de la Chișinău menționează cel puțin două necesități urgente: înlocuirea procurorului general și adoptarea noii legi cu privire la Procuratură și înlocuirea guvernatorului Băncii Naționale și „închiderea robinetului” (reformarea sistemului bancar) prin care s-a scurs miliardul de dolari din sistemul bancar la sfârșitul anului 2014. Aceste solicitări de reformă se regăsesc și în lista condițiilor puse de FMI pentru deblocarea negocierilor în vederea semnării unui nou acord de împrumut cu Republica Moldova.

România așteaptă evaluarea FMI

Misiunea FMI va veni la Chișinăiu, într-o vizită de evaluare, cel mai probabil în luna februarie, dacă protestele stradale nu vor răsturna până atunci piramida puterii. Premierul Pavel Filip a declarat, după revenirea de la București, că „Moldova ar putea avea negociat un nou acord cu FMI în luna martie 2016”, o invitație către FMI urmând a fi transmisă miercuri.

„Nu vom aștepta semnarea acordului cu FMI (pentru alocarea primei tranșe de 60 milioane de euro din creditul românesc – n.n.), dar vom aștepta prima vizită a reprezentanților FMI în Moldova. Așteptăm să vedem angajamentele concrete ale Guvernului Filip”, a declarat marți premierul român Dacian Cioloș. Deocamdată, a precizat Cioloș, România va acorda Moldovei ajutor de primă necesitate pentru familiile sărace: „Guvernul României se angajeză să ajute cetățenii din Moldova a căror situație financiară este dificilă. Mă refer la produsele strict necesare: produse alimentare și pentru încălzire pe timp de iarnă”, a adăugat premierul român. „Cetățenii din Republica Moldova au de la autoritățile de la Chișinău așteptări clare, nemulțumiri justificate. Încurajăm Guvernul să țină legătura cu reprezentanții societății civile, să asculte doleanțele și așteptările și să continue parcursul european”, a adăugat Dacian Cioloș la întâlnirea cu Pavel Filip.

Ion Sturza: „Pavel Filip este fidel până la fanatism” lui Plahotniuc

Premierul moldovean se pare că a înțeles mesajul autorităților române. Într-un interviu acordat după întrevederile avute la București, premierul moldovean a menționat că „dacă populația și partenerii externi nu vor simți reformele, această clasă politică nu mai are nici o șansă”. Pe de altă parte, ex-premierul moldovean Ion Sturza susține că îl cunoaște pe Pavel Filip de vreo 20 de ani și, deși susține că este „un om muncitor și tenace, dar fără mari fantezii”, este „fidel până la fanatism „liderului””, sugerând că „liderul” lui Filip în momentul acesta este controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, finanțatorul PD, cel care a încercat să preia funcția de prim-ministru, dar a fost respins de șeful statului, Nicolae Timofti, din cauza suspiciunilor de corupție.

La rândul lor, analiștii politici neafialiți puterii de la Chișinău susțin că Moldova se află într-o capcană: pe de o parte, Moldova are nevoie de un guvern capabil să menţină ţara pe linia de plutire și care să asigure implementarea Acordului de Asociere cu UE, dar pe de altă parte există percepția generală că un guvern controlat de PD nu poate asigura reformele dorite de cetățeni, din simplul motiv că implementarea acestor reforme ar însemna distrugerea mecanismului mafiot creat de regimul oligarhic și trimiterea la pușcărie a 90% din cei care fac parte astăzi din conducerea Republicii Moldova.

Capcana

„Nu văd cum un guvern, încropit prin şantaj şi prin cumpărarea deputaţilor, votat în obscuritate, fără a pune măcar în dezbatere programul de guvernare şi care a depus jurământul nu se ştie cui la miez de noapte, în lipsa presei, poate fi eficient şi poate merge ferm pe calea reformelor pe care partenerii externi le cer imperios. Nu cred că actualul parlament are voinţă politică să facă reforme. Poţi face mutări de personal, dar, dacă nu există voinţă, totul e în van. De aceea, anticipatele par a fi soluţia dacă se doresc schimbări adevărate”, consideră ex-ministrul Educației, Maia Sandu, care s-a angajat în crearea unei alternative politice pro-europene în Moldova.

Republica Moldova are însă nevoie de bani în regim de urgență, deoarece în buget nu sunt bani nici pentru achitarea salariilor și pensiilor pentru luna februarie, nemaivorbind de alte cheltuieli curente. Prima tranșă (de 60 milioane de euro) din creditul românesc de 150 milioane de euro (promis de România pe o perioadă de 5 ani, la o dobândă de 1,5%), ar fi suficientă pentru a acoperi cheltuielile bugetare pentru aproape două luni. Premierul Pavel Filip spune că măsurile de relansare economică pe care intenționează să le aplice vor începe să dea rezultate abia peste 4-5 luni.

Acordul privind asistența rambursabilă a fost semnat de ex-premierii României și Republicii Moldova, Victor Ponta și Valeriu Streleț, la 7 octombrie 2015, la București. Deși a fost votat de Parlamentul României, președintele Klaus Iohannis nu a semnat legea privind acordul de împrumut, invocând criza politică de la Chișinău și demiterea guvernului Streleț.

Joi expiră ultimatumul

Joi, la ora 17.00, expiră ultimatumul dat autorităților de protestatarii anti-guvernamentali de la Chișinău față de unica lor revendicare – declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Întâlnirea cu președintele Parlamentului Andrian Candu, care trebuia să aibă loc luni, 25 ianuarie, la care liderii protestatari urmau să-i comunice șefului legislativului argumentele juridice pentru declanșarea anticipatelor, nu a mai avut loc. Unul dintre liderii Platformei „Demnitate și Adevăr”, Vasile Năstase, a comunicat pentru IPN că nimeni din Platformă „nu a fost contactat de Andrian Candu pentru o eventuală întâlnire sau discuție”. Iar Serviciul de presă al Partidului Politic „Partidul Nostru” (pro-rus) a transmis o declaraţie în care se menționează că „nici un dialog cu actuala guvernare nu mai este posibil, deoarece aceasta este nelegitimă”.

Organizatorii protestelor au amenințat că după expirarea ultimatumului vor pune în aplicare un plan ce prevede „acțiuni mai radicale”. Ei nu au precizat despre ce este vorba, dar au anunțat mobilizarea cetățenilor la proteste, pentru duminică, 31 ianuarie, „dacă autoritățile nu oferă un răspuns la solicitarea de alegeri anticipate”.

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră