Ziarul citează surse ale poliţiei locale, potrivit cărora tensiunile acumulate între masa de refugiaţi săraci din estul Europei şi populaţia din zonă ar fi atins asemenea proporţii încât "situaţia, intenabilă pe termen lung, ar risca să scape de sub control".

„Locuitorii din Duisburg sunt disperaţi din pricina condiţiilor insuportabile”, mai scrie ziarul, care-şi ilustrează articolul cu o imagine mai veche, între timp caducă, a unor munţi de gunoaie.

Reportajul relatează despre gălăgia infernală din suburbia în care au tras imigranţii. Aflăm despre oameni ce-şi făceau nevoile între maşini, până când poliţia a început să intervină şi despre şocul resimţit de autohtoni ce se simt subit "străini în propria ţară" când se confruntă cu spectacole tipice pentru "cele mai mizere cartiere esteuropene" .

Cotidianul berlinez mai scoate în evidenţă şi încercările unor localnici de a se delimita de extrema dreaptă, care încearcă să profite din plin de pe urma problemelor ivite în urma ciocnirii culturale din regiune.

Insuficienta adecvare la Europa şi civilizaţia ei ar putea constitui şi numitorul comun al altor două subiecte detaliat tratate de ziariştii continentului. E vorba de dialogul surzilor purtat de Angela Merkel în Turcia guvernată de islamişti, precum şi de rezultatul, pentru mulţi europeni aiuritor, al alegerilor italiene, soldate cu un blocaj cvasitotal al clasei politice romane.

Premierul turc Erdogan, scrie bunăoară Der Spiegel despre „obositorul om de pe Bosfor”, este un tip „extenuant, imprevizibil, un partener de discuţii (foarte) dificil”. Încât Merkel a depus, vizitându-l, eforturi mari. Atâta doar că abia dacă s-a mişcat ceva în chestiunile litigioase dintre turci şi europeni”.

Şi ziarul de stânga, Süddeutsche Zeitung critică radicalismul lui Erdogan, pentru care „e ori albă, ori neagră. A încheia un compromis cu el e muncă dură”.

La rândul ei, Merkel ar fi, potrivit ziarului, o meticuloasă şi „incorigibilă adeptă a proceselor urmate pas cu pas”. Avantajul abordării ei este că în tratativele de aderare a Turciei la UE urmează să se negocieze până la ultima virgulă „toate cele 35 de capitole, nimic nerămânând netratat, chiar dacă astfel, discuţiile vor dura mult”…

Dar oare cât de mult? Vom asista la o aderare a Turciei în 60 de ani? se întreabă ziarul de mare tiraj Bild. Iar taz pune punctul pe i, reliefând că întâlnirea dintre Merkel şi premierul islamist a rămas fără rezultat, devreme ce nu s-au înregistrat progrese în nici un contencios, „nici în chestiunea vizelor pentru turci, nici în problema drepturilor omului şi nici în cea a aderării”.

Blocajul domneşte şi la Roma. Întrucât speraseră într-un electorat care să dea peste nas dreptei lui Berlusconi şi protestatarilor lui Beppe Grillo, cei „doi clovni ai politicii italiene”, după cum se exprimă un observator german, nu puţini comentatori occidentali le dau note rele alegătorilor din peninsula-cizmă. Cu atât mai mult cu cât favoritul Europei, Mario Monti, a aterizat în urma politicii sale de sporire a taxelor pe un nefericit loc 4, cu doar 10 la sută din voturi, în urma protestatarilor lui Grillo, şi mult în urma câştigătorilor scrutinului, alianţa de stânga şi cea de dreapta în frunte cu fostul premier Berlusconi.

Die Welt se plânge în context că, „după austeritatea lunilor cenuşii girate de Mario Monti”, italienii cotizează iar, în mod halucinant, „la teatrul iluzionist propus de cei doi comici”. Potrivit ziarului, electoratul ar fi făcut bine să-i trimită la pensie pe amândoi.

Stuttgarter Nachrichten îşi pune, brutal, întrebarea pe care şi-o puseseră înaintea scrutinului românesc şi unii observatori şocaţi de perspectiva unei victorii a puciştilor antidemocraţi din USL. „Sunt oare alegătorii italieni prea proşti? La o privire mai atentă", scrie ziarul, "iese în evidenţă un model tipic şi pentru alte ţări europene. Fiindcă oriunde criza s-a soldat cu majorări ale impozitelor şi a provocat reducerea nivelului de trai, adumbrind şansele de succes ale oamenilor, a luat amploare aderenţa la lozinci naţionaliste şi antieuropene.”