Beethovenfest te face să te simţi acasă
4 septembrie 2026
Paisprezece trompetiști, însoțiți de sunetele orgii, vor cânta răspândiți în întreaga sală de concerte. Acest lucru promite o experiență sonoră impresionantă în recent renovata Beethovenhalle din Bonn. Lucrarea „A Call to the Heavens” a fost compusă special pentru deschiderea festivalului de către Stefan Behrisch. De asemenea, la concertul inaugural din 4 septembrie, London Symphony Orchestra, sub bagheta dirijorului principal Sir Antonio Pappano, va interpreta „Die Weihe des Hauses” („Sfințirea casei”) de Ludwig van Beethoven și Simfonia a IX-a de Anton Bruckner.
Timp de nouă ani, Beethovenhalle din Bonn, monument istoric protejat, nu a fost disponibilă festivalului. „Acum avem din nou o mare sală de concerte cu excelenta acustică originală”, explică Philipp Seliger, purtătorul de cuvânt al Beethovenfest. „Putem invita din nou orchestre mari și renumite, deoarece există scena și infrastructura necesare.” Acesta este unul dintre motivele pentru care și celebrul pianist maghiar András Schiff participă anul acesta la festival.
O casă muzicală pentru toți
Însă nu doar vedetele și marile orchestre trebuie să se simtă „ca acasă” în noua sală, ci și publicul și muzicienii din regiune. Pentru aceștia a fost creat „Festival-Salon”, un spațiu în care comunitățile și formațiile locale își pot organiza propriile programe artistice.
Prin proiectul „Meet Your Band”, oricine poate veni și participa. Este o ofertă gratuită și accesibilă, destinată și persoanelor care în mod normal nu ar păşi într-o sală de concerte clasice.
Festivalul Beethoven merge însă și direct în cartierele orașului, acolo unde oamenii trăiesc și se simt acasă. Printre participanți se află și Juri de Marco împreună cu „Community Choir”. De peste un an, Juri de Marco îi ajută pe oameni să cânte și să improvizeze, chiar dacă nu știu să citească partituri.
„Pentru mine, patria este mai degrabă un sentiment decât un loc. Ea există acolo unde te poți baza pe o rețea socială reală, unde oamenii observă când lipsești”, spune directorul festivalului, Steven Walter, care a locuit în diferite colțuri ale lumii. „Peste tot, starea de bine a depins de integrarea socială.”
Beethoven reinterpretat
Ludwig van Beethoven s-a născut la Bonn în 1770 și a murit la Viena în 1827. Cu ocazia comemorării a 200 de ani de la moartea sa, anul viitor, pianistul Kit Armstrong și dirijorul Jan Caeyers, împreună cu orchestra sa Le Concert Olympique, vor lansa amplul ciclu „Beethoven 27”.
În nouă concerte, aceștia vor interpreta într-o manieră complet nouă cele nouă simfonii ale lui Beethoven, precum și sonate și concerte pentru pian.
Primele trei concerte vor fi prezentate deja în acest an la Beethovenfest. Jan Caeyers, care s-a ocupat intens de Beethoven atât ca dirijor, cât și ca muzicolog și autor al biografiei „Beethoven – Revoluționarul singuratic”, afirmă într-un interviu pentru DW: „Ori de câte ori mă ocup de Beethoven, se deschid noi uși neașteptate. Acest lucru mă fascinează.”
Pianistul Kit Armstrong împărtășește aceeași perspectivă:
„Nu există un singur Beethoven. Există numeroase imagini și perspective asupra lui, apărute chiar și după moartea sa. Aceste perspective ar trebui să fie integrate în interpretările contemporane.”
Proiectul Campus: Georgia
Unii dintre artiștii invitați aduc cu ei muzica țării lor de origine. Printre aceștia se află interpretul la kora Momi Maiga din Senegal și pianistul palestiniano-sirian Aeham Ahmad, cunoscut pentru faptul că a cântat la pian printre ruinele războiului civil din Siria.
Și violonista georgiană Lisa Batiashvili, artistă rezidentă a festivalului în acest an, aduce sonorități din patria sa. Împreună cu Filarmonica din Dresda, ea va interpreta, în cadrul programului „City Lights”, și lucrări georgiene, ca un omagiu personal.
Georgia reprezintă unul dintre punctele centrale ale festivalului în 2026. În cadrul tradiționalului proiect de tineret și schimb cultural „Campus”, tineri muzicieni din Georgia și Germania se întâlnesc pentru a cânta împreună. Muzica lui Beethoven este pusă în dialog cu opere ale marilor compozitori georgieni. Toți participanții interpretează în cor și motetul pe cinci voci „Verleih uns Frieden gnädiglich” de Heinrich Schütz.
Perioada de pregătire comună dintre orchestra federală de tineret a Germaniei și Tbilisi Youth Orchestra a avut loc deja în luna iunie. Scopul a fost dezvoltarea unei viziuni proprii și a unui program original pentru Beethovenfest.
Totodată, proiectul dezvăluie și modului în care tinerii artiști se percep pe ei înșiși într-o țară aflată într-o criză politică și al cărei parcurs european este adesea incert.
Tsotne Zedginidze, compozitor și pianist în vârstă de 17 ani, este considerat un talent excepțional al Georgiei. El a compus lucrarea comandată pentru proiectul Campus. Piesa sa, „Chmebi: Georgian Fantasia”, pentru pian și orchestră de cameră, folosește cuvântul georgian chmebi („voci”), sugerând polifonia atât în sens literal, cât și simbolic.
Nu doar acasă în muzica clasică
Beethovenfest mizează și în acest an pe fuziuni stilistice și noi concepte muzicale orientate spre viitor. Două lumi sonore diferite se întâlnesc atunci când interpretul la kora Momi Maiga improvizează pe teme din muzica lui Beethoven împreună cu orchestra de coarde Ensemble Resonanz.
Compozitoarea americană Brittany J. Green experimentează în lucrarea sa „gLitchED dreams//invisible BEINGS” cu inteligența artificială și efectele vizuale. Împreună cu colectivul muzical „Alarm Will Sound”, ea urmărește să creeze un peisaj sonor reprezentativ pentru era digitală.
„Căutăm Beethovenii vremurilor noastre”, spune Philipp Seliger, „oameni care nu mai sunt doar compozitori ai muzicii clasice.”
Beethovenfest 2026 se desfășoară până pe 3 octombrie 2026, iar DW este partener media și co-acționar al festivalului.