Oare lui Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (IOC) nu-i este milă de el însuşi? El a trebuit să se prezinte zâmbitor în faţa fotografilor alături de preşedintele Chinei, Xi Jinping, să accepte elogii din partea acestuia. Dar Xi Jinping poartă răspunderea pentru severe încălcări ale drepturilor omului, pentru oprimarea, arestarea şi torturarea a sute de mii de uiguri, pentru înăbuşirea democraţiei în Hong Kong şi pentru ascunderea adevărului în ţara sa, fiindcă nu există libertate a presei şi nici acces liber la internet. Însă Thomas Bach nu poate face nimic. El tot repetă că IOC este o organizaţie neutră din punct de vedere politic, care nu are mandat pentru a evalua situaţia drepturilor omului în exteriorul întrecerilor olimpice. Oare îi este de ajutor această argumentaţie seara când se uită în oglindă, în camera sa dintr-un hotel de lux din capitala Chinei?

Xi Jinping nu manifestă în schimb reţineri când e vorba de instrumentalizarea politică a întrecerilor sportive. Jocurile olimpice sunt un prilej de show propagandistic. Olimpiada este ultimul său instrument de "soft power", pe fundalul criticilor tot mai vocale la nivel mondial. Astfel, fără a ţine cont de costurile financiare şi de mediu, a fost încropită o regiune a sporturilor de iarnă acolo unde înainte nu a fost nimic şi după întreceri nu va mai fi iarăşi nimic. Aceasta fiindcă Republica Populară nu este o ţară a sporturilor de iarnă.

Milioane de noi clienţi?

Deocamdată încă nu. Beijingul a promis 300 de milioane de practicanţi ai sporturilor de iarnă când şi-a depus candidatura pentru a găzdui Olimpiada de iarnă din acest an. O uriaşă piaţă. La mijlocul lunii ianuarie, Xi Jinping a anunţat plin de mândrie că planul a fost depăşit: există acum 349 de milioane de practicanţi chinezi ai sporturilor de iarnă, a declarat el. În cazul în care este adevărat - fiindcă nici acest lucru nu poate fi verificat în China - ar fi o adevărată binecuvântare pentru fabricanţii de schiuri din întreaga lume, o branşă căreia nu-i merge deloc bine. Această industrie suferă din pricina schimbărilor climatice, a lipsei zăpezii şi a faptului că sustenabilitatea devine tot mai importantă pentru practicanţii sporturilor de iarnă din vest.

Dar ar fi pripit să considerăm că banii pentru industria schiurilor ar fi motivul decisiv pentru care găzduirea Olimpiadei de iarnă a fost atribuită Chinei. Nici încasările pentru IOC, în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari americani, nu au fost decisive. Bani pentru transmisiunile TV şi pentru sponsorizări ar fi existat şi altundeva, într-o ţară democratică, în care drepturile omului sunt respectate.

Problema a fost însă că un astfel de loc dintr-o astfel de ţară nu şi-a depus candidatura. Din cele nouă candidaturi iniţiale pentru acest an, şapte au fost ulterior retrase. Şi toate cele şapte au fost din partea unor regiuni unde se practică sporturile de iarnă, aflate în ţări democratice. Dar acolo cetăţenii au avut şi ei un cuvânt de spus. Şi fiindcă, spre deosebire de încasări, cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea întrecerilor urmau să fie suportate de la buget, majoritatea a considerat că este prea scump. Astfel, în competiţie au rămas doar două oraşe din state autocrate: Almaty în Kazahstan şi, evident, Beijing.

Întrebări presante

Dar trebuie să ne punem o serie de întrebări dacă vrem ca criticile noastre la adresa Beijingului, ca loc de desfăşurare a întrecerilor, să nu fie vorbărie goală: vrem noi, în calitate de naţiuni, de spectatori, de iubitori ai sporturilor şi de participanţi activi să mai existe jocuri olimpice de iarnă? Mai credem noi în spiritul olimpic, în ideea întrecerilor paşnice între egali, fără urmă de discriminare? Oare nu s-ar putea ele organiza la o scară mai mică - cu folosirea infrastructurii sportive existente, fără distrugerea naturii? Am putea noi renunţa la gigantomania care pare atât de importantă în ochii IOC? Nu ar trebui redistribuite încasările şi cheltuielile? Nu are IOC nevoie de o reformă profundă?

Dacă răspundem afirmativ la toate aceste întrebări, Milano şi Cortina d'Ampezzo ar avea şansa peste patru ani să găzduiască în mai bune condiţii viitoarea ediţie. Şi ne-am putea acum bucura de performanţele sportivilor la întreceri, criticând simultan guvernul din Beijing. Şi am mai putea pune o ultimă întrebare:

Unde se află Peng Shuai?