25% din islamiștii care au părăsit Germania au origine turcă
17 august 2016O mare parte din islamiștii care au părăsit Germania până la sfârșitul lui 2015 pentru a se alătura milițiilor teroriste ale Statului Islamic în regiunile de conflict din Siria și Irak au origini turcești. Informația face parte din același raport trimis de guvernul german grupului parlamentar al Partidului Stângii, în urma unei interpelări lansate de această formațiune. Documentul se află în posesia Agenției Germane de Presă (dpa). "Potrivit estimărilor autorităților de securitate, cam un sfert din cei 760 de islamiști germani sau din Germania care s-au deplasat până la sfârșitul lui 2015 în direcția Siria/Irak dețineau cetățenie turcă sau aveau origini turcești", se spune în documentul redactat de Ministerul de Interne de la Berlin. În cifre absolute, ar fi vorba de 190 de persoane. O relatare pe această temă a publicat și cotidianul "Die Welt".
Peste 800 de islamiști spre Siria și Irak
Mai mult, anul acesta, numărul islamiștilor plecați din Germania spre teritoriile controlate de ISIS a crescut puternic. Potrivit Oficiului de Securitate Internă (BfV), de la jumătatea lui mai până acum ar fi plecat spre Siria și Irak cel puțin 820 de islamiști din Germania. La sfârșitul lui iunie, Oficiul federal de Criminalistică (BKA) a anunțat că o treime din acești 820 de oameni ar fi revenit între timp în Germania. 140 dintre cei 820 ar fi murit în Siria sau Irak.
Partea confidențială, nedestinată publicării, a raportului trimis de guvernul german Partidului Stângii a provocat agitație masivă în opinia publică germană. Documentul clasificat arată că guvernul de la Berlin consideră Turcia, cu al ei președinte Recep Tayyip Erdogan, drept o "platformă centrală de acțiune" pentru organizațiile islamiste și teroriste din Orientul Apropiat și Mijlociu. Raportul precizează că Ankara ar colabora de mai mulți ani cu aceste grupări islamiste înarmate.
Von Notz: Acordul cu Turcia pare acum și mai dubios
Raportul ar putea înrăutăți și mai mult atmosfera și așa tulbure din relațiile turco-germane. Concluziile raportului se bazează pe analizele Serviciului de Informații Externe (BND). Situația este cu atât mai sensibilă, cu cât opoziția din Bundestag le reproșează de mai mult timp cancelarei Angela Merkel (CDU) și ministrului de Externe Frank-Walter Steinmeier (SPD) că sunt foarte reținuți în declarațiile cu privire la Erdogan, de la începerea crizei refugiaților. Guvernul federal s-ar fi plasat într-o nefericită relație de dependență de Erdogan, prin acordul cu Turcia privind refugiații, încheiat de UE la inițiativa și după eforturile masive ale cancelarei germane.
Vicepreședintele grupului parlamentar ecologist Konstantin von Notz a declarat pentru "Mitteldeutsche Zeitung": "Dacă este vorba cu adevărat de opinia guvernului german în acest raport, atunci acordul cu Turcia și miliardele promise lui Erdogan par și mai dubioase și îndoielnice." Colegul său de partid Omid Nouripour a declarat pentru "Rheinische Post": "Astfel de acuzații grave ar trebui făcute publice și nu doar în documente clasificate." Specialistul social-democrat în politică externă, Rolf Mützenich, a solicitat în "Frankfurter Rundschau" ca Bundestag-ului să-i fie prezentată rapid o informare pe această temă.