Drumul către presupusul paradis durează exact 120 de ore, deci cinci zile. Din Cucuta, localitatea columbiană de la granița cu Venezuela, până în capitala Bogota. De la 320 la 2.640 metri altitudine, de-a lungul unori trecători în Altiplano, cu peste 3.000 metri înălțime.

Sute de venezueleni parcurg zilnic acest drum, direct lângă șosea, cu rucsacuri grele în spate și copii în brațe, deseori fără geci groase și încălțați doar cu şlapi. Zilnic mor oameni pe acest traseu, mai ales copii, din cauza extenuării, a frigului sau a altitudinii la care plămânii nu le mai fac față.

De când președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a câștigat lupta împotriva președintelui interimar Juan Guaido la începutul anului 2019, în Germania se aude mult prea puțin despre soarta refugiaților din Venezuela. În condițiile în care valul de refugiați nu s-a diminuat deloc. Dimpotrivă. În momentul de față, 4,8 milioane de venezueleni au fugit din țară din cauza crizei de stat. 3,9 milioane dintre aceștia au plecat în țări din regiune, mai ales în Columbia. ”Pentru că state ca Ecuador, Peru sau Chile au înăsprit condițiile de intrare în țară, Columbia ar putea să fie la un moment dat depășită de refugiații din Venezuela”, spune Olga Sarrado, purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR). ”Deja școlile și spitalele din Columbia sunt arhipline. Întreaga regiune sudamericană ar trebui să-și asume răspunderea, astfel încât nu numai un singur stat să ducă întreaga povară”, a adăugat aceasta.

"Best Practice" în Brazilia

În așa-numitul proces Quito ar trebui să se întâmple exact acest lucru. Acolo s-au întrunit în noiembrie din nou reprezentanți ai țărilor din regiune, pentru a gestiona împreună integrarea refugiaților venezueleni în sistemele de sănătate și de educație, dar și pe piața muncii. Sarrado dă ca exemplu pozitiv Brazilia în gestionarea refugiaților: ”Regugiații care ajung în regiunea săracă Roraima sunt trimiși gratuit cu avionul în zone în care lipsesc forțe de muncă.” Un program realizat de UNHCR, împreună cu alte organizații pentru drepturile omului și cu autoritățile braziliene. ”Dacă e nevoie de un mecanic în Sao Paolo, un venezuelean poate să-și depună imediat dosarul acolo, iar pe lângă zborul gratuit va primi ore de limba portugheză și o alocație pentru locuință, timp de câteva luni”, explică Olga Sarrado.

Mai puțini bani, mai mulți refugiați ilegali

Acest așa-numit model ”Best Practice” va fi prezentat în cadrul Forumului Global al ONU pentru Regugiați la Geneva, la prima întrunire la nivel mondial pe tema refugiaților, de la încheierea pactului, din urmă cu un an.

Un alt exemplu, care ar putea fi preluat la nivel mondial, este o mai bună coordonare a organizațiilor de ajutorare. Dar, adaugă Sarrado, este crucial ca instituțiile internațiionale să-și respecte promisiunile financiare: ”În 2019 abia am primit 50 la sută din banii promiși, așa că a trebuit să renunțăm la multe proiecte. Lucru care a dus și la creșterea numărului de treceri ilegale ale graniței.”

Exemplu pozitiv: Uganda

Dominik Bartsch este printre cei care fac lobby la Geneva, pentru ca statele care promit finanțare să se țină de cuvânt. Reprezentantul UNHCR în Germania realizează că numai câteva țări sprijină Comisariatul ONU pentru Refugiați cu peste 20 milioane dolari anual. În urmă cu un an erau numai 15, dar s-au făcut totuși progrese de la semnarea pactului: ”Am realizat progrese în multe țări, în ceea ce privește protecția refugiaților.”

Bartsch dă ca exemplu Uganda, care de la izbucnirea războiului civil în Sudanul de Sud a preluat peste un milion de refugiați. În același timp, el cere ajutor pentru statele vecine Siriei - țara de unde vin cei mai mulți refugiați, aproape 7 milioane: ”Comunitatea internațională trebuie să reușească să le ofere și perspective oamenilor care și-au găsit adăpost acolo.”

Mai mulți bani pentru țările care primesc refugiați

Patru din cinci refugiați la nivel mondial trăiesc în câteva țări din Sudul Global, cum ar fi Libanul, deseori în condiții catastrofale. Dominik Bartsch crede că e nevoie de un sprijin suplimentar pentru aceste țări. În același timp, el consideră că țările care nici nu oferă sprijin financiar și nici nu primesc refugiați ar trebui să se implice în alte feluri: ”Acestea ar putea, de pildă, să le ofere refugiaților un loc de studiu. Deci o viză temporară pentru a putea studia acolo.”

Germania, care din 2015 a preluat peste un milion de refugiați, ar trebui să fie și ea considerată un exemplu de bună practică. ”La Geneva ar trebui să se discute experiențele pe care le-a avut Germania, iar acestea să fie preluate și de alte state, acolo unde permite contextul”, explică reprezentantul UNHCR în Germania, cerând o implicare a întregii societăți.

De pildă firme mari, cum ar fi VW, au elaborat programe speciale de pregătire profesională pentru refugiați, pentru a le mijloci acestora integrarea pe piața muncii, explică Bartsch. ”Întrunirea de la Geneva nu ar trebui să fie una organizată o dată la patru ani, ci să reprezinte într-adevăr începutul unui nou proces și crearea unei noi solidarități.”